

Igor Dodon, președintele principalului partid de opoziție din Republica Moldova, a cerut susținătorilor să iasă la proteste pașnice și a cerut forțelor de ordine să nu se supună ordinelor "dictatoriale" ale puterii de la Chișinău.
Partidul Acțiune și Solidaritate, al Maiei Sandu, a obținut 37,29% din voturi, iar Blocul Patriotic, format în jurul Partidului Socialiștilor, condus de Igor Dodon are un scor de 34,79%, după numărarea voturilor din 16,84% din secțiile de votare deschise pentru alegerile parlamentare de duminică, din Republica Moldova.
Echipajul unei aeronave a raportat azi, după prânz, controlorilor de trafic prezența unei drone de mici dimensiuni în prejma pistei Aeroportului Otopeni. Aterizările au fost suspendate temporar, ca măsură de precauție.
Poliția moldovenească a deschis o anchetă penală și a reținut trei persoane care ar fi pregătit acțiuni destabilizatoare și dezordini în masă după încheierea scrutinului electoral, în cadrul protestelor anunțate pentru mâine.
Secțiile de vot pentru alegerile parlamentare deschise pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis duminică, la ora 21.00, prezența la vot la nivel național fiind 47,41%. Prezența la vot totală este 51,91%. Votul în diaspora continuă.
Peste 1,5 milioane de moldoveni au votat în alegerile parlamentare, până la ora 19.30, anunță Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, reprezentând peste 50.00% din totalul numărului de votanți.
Grupul suedez Hennes & Mauritz AB (H&M) caută să se extindă pe piețele emergente, cum ar fi Brazilia și India.
Meta și-a exprimat interesul pentru a investi în Bulgaria după 2028, a anunțat premierul Rosen Zhelyazkov.
Alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova ar putea stabili cursul european al țării.
Un cutremur puternic, de magnitudinea 5,4 a avut loc duminică în nord-vestul Turciei, determinând persoane să fugă din locuințe, anunță serviciul de urgență AFAD, precizând că nu s-au semnalat imediat victime, relatează The Associated Press.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că a găsit un mare haos administrativ și procedural la Spitalul Sfânta Maria din Iași, unde șase copii au murit după ce au fost infectați cu o bacterie. El mai spune că „au fost identificate inclusiv indicii din zona penalului”.
Un submarin provenit din flota rusească la Marea Neagră ar întâmpina probleme tehnice grave în largul coastelor Gibraltarului.
Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că, în contextul alegerilor parlamentare de duminică, din Republica Moldova, au fost înregistrate alerte cu bombă la Roma, Genova, București, Ashville, Alicante si Bruxelles.
Peste o treime din numărul persoanelor de pe listele electorale a mers la vot la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Acesta este și pragul minim de la care alegerile sunt valide din punct de vedere legal.
Nu mai puțin de 230 de intersecții din Belgia au fost echipate cu semafoare inteligente care își pot schimba culoarea în verde, dacă șoferii care se apropie de intersecție au o aplicație dedicată. Același lucru s-a petrecut anterior și în Olanda, iar scopul final este ca mașinile să găsească întotdeauna verde la semafor.
Circa 4000 de site-uri nu funcționează ca urmare a blocării unei platforme de hosting de către autoritățile moldovene. Premierul Dorin Recean spune că au existat mai multe încercări de atac cibernetic asupra infrastructurii electorale.
Rusia a lansat sute de drone și rachete către mai multe orașe ucrainene, care au cauzat distrugeri și victime omenești, anunță autoritățile de la Kiev.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro