Trump le interzice americanilor să investească în companii militare chineze

Perspective   
Trump le interzice americanilor să investească în companii militare chineze

Președintele în exercițiu al SUA Donald Trump a luat decizia joi de a le interzice americanilor să investească în companii chineze acuzate de guvernul său că susțin activitățile militare ale Beijingului, relatează AFP.

Într-un decret, Donald Trump precizează faptul că această interdicție va intra în vigoare începând cu 11 ianuarie, cu 9 zile înainte de plecarea sa de la Casa Albă și sosirea succesorului său Joe Biden, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Încep negocierile pentru stabilirea salariului minim în 2021. Sindicatele cer majorarea. Guvernul va aplica o formulă CITEȘTE ȘI Încep negocierile pentru stabilirea salariului minim în 2021. Sindicatele cer majorarea. Guvernul va aplica o formulă

Americanii care dețin acțiuni și alte interese financiare în companiile vizate au termen până în noiembrie 2021 să le cedeze.

Acest anunț face parte din ofensiva recentă a administrației Trump de a contracara puterea în creștere a Beijingului, care concurează cu Washingtonul pe scena mondială pe aproape toate planurile, de la economie la apărare, politică și tehnologie

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
companii china