Președintele american Donald Trump ar fi aprobat atacuri militare împotriva Iranului joi, pentru ca apoi să se răzgândească, conform unor surse New York Times, relatează BBC.
NY Times a informat, făcând referire la informații provenite de la oficiali importanți de la Casa Albă, că atacurile au fost plănuite împotriva mai multor ținte, scrie News.ro.
Conform surselor, operațiunea era deja în desfășurare „în stadiul de început” în momentul în care Trump s-a răzgândit. Casa Albă nu a oferit comentarii în acest sens.
CITEȘTE ȘI Program prelungit la serviciile de pașapoarteUPDATE ora 17.45 Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că nu se ”grăbește” să răspundă militar Iranului și a explicat că a anulat în ultimul moment atacuri aeriene prevăzute joi seara pentru că ar fi făcut multe victime, relatează AFP.
Într-o serie de mesaje pe care le-a postat pe Twitter vineri dimineașa (ora locală), Trump a detaliat desfășurarea serii de joi.
”Eram înarmați și pregătiți să ripostăm noaptea trecută contra a trei locuri, când am întrebat câte (persoane) aveau să moară. 150 de persoane, domnule, a fost răspunsul unui general. Cu 10 minute înainte de atac, l-am oprit, (el) nu era proporțional față de un atac contra unei drone”, a scris președintele american.
Joi, Iranul a doborât o dronă americană care i-a încălcat spațiul aerian, acuză Teheranul. Statele Unite acuză, la rândul lor, că drona a fost doborâtă pe când se afla în spațiul aerian internațional.
”Nu mă grăbesc, armata noastră este (...) pregătită și de departe cea mai bună din lume”, a adăugat Trump, felicitându-se că sancțiunile americane impuse Iranului sunt ”usturătoare”.
CITEȘTE ȘI FOTO Trump, nou atac împotriva presei: Să îngenuncheze în fața mea și să mă implore să-i iert! Analiștii se tem de atacuri fizice”Iranul nu va fi NICIODATĂ autorizat să aibă arme nucleare, nici împotriva Statelor Unite și nici împotriva LUMII!”, a lansat el.
Ziarul The New York Times a dezvăluit primul anularea atacurilor chiar înainte de calendarul prevăzut.
NY Times a informat cu privire la aceste atacuri joi noaptea. Conform ziarului, până la ora locală 19:00 (01:00 ora României) oficialii militari dar și diplomații americani se așteptau ca atacurile să aibă loc asupra țintelor convenite, inclusiv unele depozite de armament.
„Avioanele erau în aer iar navele se aflau în poziție, însă nicio rachetă nu a fost lansată”, conform relatărilor NY Times.
Atacurile ar fi urmat să aibă loc chiar înainte de răsărit vineri dimineața pentru a exista un risc cât mai scăzut pentru soldații și civilii iranieni.
Mai multe publicații americane au publicat, în mod independent, aceleași informații.
Associated Press (AP) a făcut referire la o declarație a unui oficial american care a afirmat că atacurile au fost recomandate de Pentagon și că se află printre opțiunile prezentate înalților oficiali ai administrației.
Operațiunea a fost anulată după ce Trump și-a petrecut întreaga zi de joi discutând despre Iran cu consilierii săi în domeniul securității, dar și cu liderii din Congres, conform AP.
Secretarul de Stat Mike Pompeo și consilierul pe securitate națională John Bolton au cerut o abordare mai dură, însă liderii Congresului au cerut precauție.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Investitorii imobiliari, obligați să aibă trase utilitățile și drumuri la strat de uzură pentru a obține autorizația de construire. „Inițiativa blochează proiectele mari.“Președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a declarat că SUA nu doresc un război cu Iranul iar principalul candidat în cursa internă a Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden, a declarat că strategia lui Trump cu privire la Iran este „un dezastru autoimpus”.
Liderul Senatului, republicanul Mitch McConnell, a declarat: „Administrația este implicată în ceea ce aș numi răspunsuri ponderate”.
Chuck Schumer, principalul democrat din Senat, a afirmat: „Președintele poate nu dorește un război, dar ne este teamă că el și administrația ar putea declanșa unul accidental”.
Nu este clar deocamdată dacă atacurile ar mai putea avea loc.
Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a acuzat că drona americană doborâtă joi de către forțe iraniene a pătruns în spațiul aerian iranian și a anunțat că Teheranul va denunța la ONU această ”nouă agresiune”.
Drona de spionaj americană a fost doborâtă joi în apropiere de Strâmtoarea Ormuz de Iran, care a informat că dispozitivul se afla în spațiul său aerian, ceea ce Washingtonul contestă, alimentând temeri cu privire la confruntare directă între Statele Unite și Iran.
Tensiunile dintre SUA și Iran cresc neîncetat după ce președintele american Donald Trump a decis, în mai 2018, să-și retragă țara din Acordul nuclear de la Viena din 2015 și să reimpună sancțiuni dure Teheranului.
Însă sunt de așteptat noi fricțiuni, după ce Iranul a anunțat că rezervele sale de uraniu îmbogățit vor depăși, la 27 iunie, nivelul limită prevăzut în Acordul de la Viena.