SCHIMBARE Formularul 150 nu va mai necesita deplasări la ANAF. Cererea și împuternicirea vor putea fi depuse online - proiect

Schimbări legislative pentru firme   
SCHIMBARE Formularul 150 nu va mai necesita deplasări la ANAF. Cererea și împuternicirea vor putea fi depuse online - proiect

Cererile pentru utilizarea de certificat digital în scopul depunerii de declarații online la ANAF, formularul 150, nu vor mai necesita pentru aprobare deplasarea la ANAF, prevede un proiect de ordin de președinte ANAF. Astfel, formularul 150 va putea fi depus online, împreună cu împuternicirea (dacă este cazul) și actul de indentitate. Titularul unui certificat calificat poate fi împuternicit pentru semnarea declarațiilor fiscale de către mai mulți contribuabili.

Depunerea online va fi utilă pentru contabili, consultanți fiscali și avocați, care reprezintă clienți în relația cu ANAF și scapă astfel de niște drumuri la Fisc. În prezent, unele administrații fiscale acceptă depunere și online, dar practica nu este unitară. Un ordin ANAF ar introduce o regulă la nivelul întregii agenții.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru a intra în vigoare, ordinul trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Deși nu foarte dese, au fost cazuri în care proiectele de ordin nu ajung să fie aprobate.

Evenimente

Declarațiile fiscale care se depun prin mijloace electronice de transmitere la distanță se semnează prin utilizarea certificatelor calificate emise de furnizorii de servicii de certificare.

Înregistrarea certificatelor calificate și a titlularilor acestora ca utilizatori ai serviciului  "Depunere declarații on-line" existent pe portalul ANAF se realizează prin depunerea Cererii pentru utilizarea unui certificat calificat (formular 150). În prezent, aprobarea cererii se realizează la sediul organului fiscal, prin prezentarea de către titularul certificatului a cererii, a documentului de împuternicire, precum și a documentului de identitate.

DOCUMENT Taparo, unul dintre cei mai mari producători de mobilă din Maramureș, intrat în insolvență: Activitate oprită, majoritatea clienților s-au retras CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taparo, unul dintre cei mai mari producători de mobilă din Maramureș, intrat în insolvență: Activitate oprită, majoritatea clienților s-au retras

"Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, se propune actualizarea procedurii privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea solicitanților la sediul organului fiscal. Se propune ca cererea să fie transmisă electronic însoțită dacă este cazul de documentul de împuternicire sau de documentul care atestă calitatea persoanei care reprezintă contribuabilul", prevede un proiect de ordin ANAF.

La actualizarea procedurii au fost avute în vedere și prevederile Legii nr.214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea. Documentele necesare obținerii dreptului titularului de certificat de a depune declarații se semnează prin utilizarea certificatului calificat emis de un prestator de servicii de încredere.

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri de proveniență China CITEȘTE ȘI Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri de proveniență China

Aspecte importante din proiect

  • formularul 150 și restul de documente se depun la organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de către contribuabil/plătitor.
  • titularul unui certificat calificat poate fi împuternicit pentru semnarea declarațiilor fiscale de către mai mulți contribuabili.
  • cererea este semnată de către contribuabilul persoană fizică, reprezentantul legal al persoanei juridice/reprezentantul desemnat al entității fără personalitate juridică sau de împuternicit și este însoțită, dacă este cazul, de documentul de împuternicire sau de documentul care atestă calitatea persoanei care reprezintă contribuabilul printr-un fișier care conține imaginea documentelor justificative ale datelor completate în cerere.
    • dacă împuternicirea este înscris sub semnătură privată, împuternicitul trebuie să prezinte originalul împuternicirii sau o copie legalizată.
  • în situația în care, cererea nu se semnează electronic, se depune la sediul oricărui organ fiscal central, însoțită de documentul de împuternicire sau de documentul care atestă calitatea persoanei care reprezintă contribuabilul, în original sau în copie legalizată.
  • verificarea validității certificatului calificat și confirmarea identității titularului certificatului calificat se realizează de prestatorul de servicii de încredere emitent, la solicitarea ANAF.
    • dacă nu sunt identificate erori, cererea se aprobă și decizia se comunică la adresa de email menționată în cerere. La aceeași adresă se comunică și o eventuală decizie de respingere.
  • cererile de revocare se pot depune, de asemenea, online.
viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
formular 150