Modificare pregătită la regimul executărilor silite. Nu va mai fi nevoie de încuviințarea instanței în multe cazuri

Modificare pregătită la regimul executărilor silite. Nu va mai fi nevoie de încuviințarea instanței în multe cazuri
scris 30 aug 2024

Executorul judecătoresc nu va mai fi nevoit să solicite încuviințarea executării de către instanța de executare pentru titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești (care sunt executorii potrivit legii). Încuviințarea de către instanță va rămâne obligatorie în cazul titlurilor executorii reprezentate de înscrisuri și/sau documente extrajudiciare, conform unui proiect legislativ redactat de actuala putere.

De ce este important: Încuviințarea executării silite este acea etapă a procesului civil prin care un judecător este chemat să aprobe cererea formulată de un executor judecătoresc de punere în executare a unui titlu executoriu.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este important: Potrivit Raportului privind starea justitiei în anul 2023, intocmit de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2023, la nivel național, s-a înregistrat un volum total de activitate 3.214.079 de dosare, cumulat pentru toate stadiile procesuale de la toate instanțele. Cauzele cel mai des întâlnite, respectiv 539.414, privesc procedura de încuviințare a executării silite și reprezintă jumătate (50,3%) din totalul cauzelor civile nou intrate într-un an de zile la nivelul judecătoriilor, instanțele competente să soluționeze acest tip de cauze.

Modificare pregătită la Codul Muncii: Noi date care vor fi introduse în Revisal CITEȘTE ȘI Modificare pregătită la Codul Muncii: Noi date care vor fi introduse în Revisal

Reprezentanții puiterii arată că prin actualul mecanism al incuviințării executarii silite, prevăzut de art. 666 din Codul de procedură civilă, instanța de executare este chemată sa se pronunțe asupra executorialității unei hotărâri judecatoresti, care prin ipoteză este deja investită, conform legii, cu putere executorie, aspect ce reprezintă o încărcare a instanțelor de judecată cu cereri care implică o laborioasă activitate administrativă și o analiză în drept restransă de faptul că în cazul hotărârilor judecătoresti forța executorie este arareori obiect de dispută.

”Cu alte cuvinte, astăzi suntem în situația absurdă în care la finalul unui proces, adesea lung și costisitor, cel care obține o hotărâre judecatorească definitivă trebuie să se adreseze unui executor judecătoresc care la rândul lui să solicite din nou altui judecator să se pronunțe cu privire la demararea executării unei hotărâri judecatorești pe care practic nu o poate schimba”, arată inițiatorii.

Existența acestei proceduri, care contribuie la lungirea duratei proceselor civile și oferă părților doar aparența unui act de judecată, susți autorii proiectului, este cu atât mai greu de înțeles cu cât Codul de procedură civilă menține o altă procedură: contestația la executare, prin care cei eventul vătămați printr-o executare se pot adresa instanței de judecată.

Crește suprafața minimă care trebuie asigurată câinilor de către proprietari. Crește și vârsta de sterilizare. Obligații pentru persoanele și firmele care vând câini, inclusiv online CITEȘTE ȘI Crește suprafața minimă care trebuie asigurată câinilor de către proprietari. Crește și vârsta de sterilizare. Obligații pentru persoanele și firmele care vând câini, inclusiv online

Inițiatorii arată că renunțarea la o asemenea procedură, pe care o califică drept o ”formă fără fond”, va contribui nu doar la reducerea duratei proceselor, ci și la degrevarea judecătoriilor, de regulă cele mai aglomerate instanțe, de un balast judiciar, adică acel tip de cauze care nu ar trebui să ajungă pe rolul instanțelor și care încarcă inutil volumul de activitate și consumă importante resurese umane și materiale.

Prin urmare, invocând și o decizii ale Curții Constituționnale prin care s-a făcut o diferențiere calitativă între titlurile executorii constând în hotărâri judecătorești și alte titluri executorii, pentru acestea din urmă solicitdnd o exigență sporită, proiectul prevede acordarea în competența exclusivă a executorului judecătoresc a cererilor privind încuviințarea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecatorești

În consecință, încuviințarea executării silite va fi adusă în fața instanțelor de către executorul judecătoresc doar în cazul titlurilor executorii reprezentate de înscrisuri/ documente extrajudiciare.

Facilitățile fiscale pentru producția de filme și echipamentele importate vor fi eliminate. Taxa pentru cinematografie va fi aplicată și furnizorilor audio-vizuali mai mici. Noi reguli și schimbări CITEȘTE ȘI Facilitățile fiscale pentru producția de filme și echipamentele importate vor fi eliminate. Taxa pentru cinematografie va fi aplicată și furnizorilor audio-vizuali mai mici. Noi reguli și schimbări

Astfel, proiectul de lege modifică și completeaza conținutul art. 666 din Codul de procedură civilă, adăugând două noi alineate, respectiv alin. (2) și alin. (9) care modifică în mod corespunzător conținutul alineatelor existente.

În acest sens, conținutul noului alin. (2) este următorul: ”Prevederile alin. (1) nu se aplică titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătorești care sunt executorii potrivit legii/ În cazul acestor titluri executorii, încuviințarea executării silite se va realiza de către executorul judecătoresc prin incheiere. Prevederile alin. (3) - (7) se aplică în mod corespunzător".  

viewscnt
Afla mai multe despre
executare
silită
executor
hotărâre
judecătoresc
instanță
încuviințare
proiect
modificare