Operatorii de distribuție de energie electrică vor fi obligați să integreze, cu prioritate, în sistemele de măsurare inteligentă, locuri de consum/de producere și consum aflate în zone de implementare în care s-a creat o concentrare de prosumatori, respectiv în zone în care s-au înregistrat notificări privind înființarea unor comunități de energie, potrivit unui proiect de Ordin ANRE, aflat în consultare publică.
ANRE schimbă și modul de realizare a raportării anuale a stadiului implementării SMI. În noul proiect de ordin s-a introdus obligația întocmirii unei analize a rezultatelor înregistrate în perioada de raportare, detalierea condițiilor specifice care au determinat acele rezultate, problemele întâmpinte, măsuri care vor fi luate în perioada următoare pentru depășirea problemelor întâmpinate. De asemenea, s-a modificat formula de calcul a indicatorului „Media anuală a ratelor zilnice de succes a transmiterii datelor de la contor la HES/MDMS” și referința de calcul de la zona aferentă unui post de transformare, la locul de consum/de producere și consum. Astfel, rata de succes se va calcula pentru fiecare loc de consum/de producere și consum integrat în SMI și media anuală la nivelul întregii zone de concesiune, arată investenergy.ro.
În plus, ANRE propune un prag mai ambițios începând cu anul 2026 pentru care se evaluează performanța SMI implementate. Astfel, valoarea indicatorului „Media anuală a ratelor de succes a transmiterii datelor de la contor la HES/MDMS” pentru care SMI implementate se consideră că îndeplinesc funcționalitățile obligatorii prevăzute este de minimum 80% până în anul 2025 inclusiv și 90% începând cu anul 2026, potrivit proiectului de ordin ANRE.
Dacă vor propune modificarea calendarului de implementare a SMI, operatorii de distribuție vor transmite ANRE un memoriu justificativ și, atunci când este cazul (când modificarea de calendar nu se limitează la reeșalonarea numărului de utilizatori, ci implică modificarea gradului de implementare a SMI față de calendarul aprobat aflat învigoare), o analiză cost-beneficiu.
În noul proiect de ordin, se înlocuiește sintagma „utilizatori” folosită în legătură cu obiectul integrării în SMI, cu sintagma „locuri de consum/de producere și consum”.
Totodată, operatorii de distribuție au obligația de a elabora și publica pe pagina proprie de internet o procedură operațională privind deconectarea/reconectarea de la distanță a locurilor de consum/producere și consum prin care să se asigure realizarea procesului în condiții de siguranță și securitate a elementelor de rețea și a persoanelor aflate la locul de consum/de producere și consum.
Un proiect de Ordin privind modificarea și completarea Condițiilor-cadru pentru realizarea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 177/2018 se află în consultare publică.