Ajutorul de stat constând în exceptarea marilor consumatori industriali de energie electrică de la o parte din cota obligatorie de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producătorilor de energie regenerabilă, în vigoare din 2014 și care a expirat la finalul anului trecut, va fi prelungit cu 7 ani, cu număr majorat de beneficiari.
Comisia Europeană a aprobat în noiembrie, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă a României în valoare de 578 de milioane euro (2,9 miliarde lei), al cărei scop este să reducă nivelul taxei pe energie electrică pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, după cum a relatat atunci Profit.ro. Acum, autoritățile de la București au pregătit actul normativ național de legiferare și implementare a schemei de ajutor de stat.
În 2011, România a introdus certificate verzi pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile, conform cărora producătorii eligibili de energie electrică din surse regenerabile primesc certificate verzi pentru fiecare megawatt-oră produs și livrat în rețea. Furnizorii de energie electrică sunt obligați să achiziționeze o cotă obligatorie de certificate verzi. În cele din urmă, costurile certificatelor verzi sunt transferate consumatorilor prin intermediul unei taxe ce se regăsește pe facturile de consum.
Schema de acum vizează reducerea nivelului taxei pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, atenuând astfel riscul ca întreprinderile să își mute activitățile în locuri din afara UE, cu politici mai puțin ambițioase privind clima. Ajutorul va fi în vigoare până la 31 decembrie 2031 și are un buget total estimat de 578 de milioane euro (2,9 miliarde lei), pentru un număr de aproximativ 200 de beneficiari și cu scutiri anuale maxime de 150 milioane euro.
Beneficiarii vor beneficia de o reducere a taxei cuprinsă între 75 % și 85 %, în funcție de expunerea lor la risc. Reducerea aplicabilă nu trebuie să ducă la o taxă mai mică de 0,5 euro/MWh. În cadrul schemei, beneficiarii vor trebui fie (i) să pună în aplicare anumite recomandări formulate în urma auditului energetic, fie (ii) să acopere cel puțin 30% din consumul de energie electrică din surse care nu produc emisii de dioxid de carbon, fie (iii) să investească cel puțin 50% din ajutor în proiecte care să ducă la reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale instalației.
De scutirea de 85% vor beneficia firmele cu codurile CAEN menționate aici, iar de cea de 75% - cele cu codurile CAEN de aici.
CITEȘTE ȘI FOTO Compania românească Softronic livrează acum locomotive pentru UngariaHotărârea de Guvern de instituire a ajutorului de stat inițial a fost adoptată în 2014, iar aplicarea ei nu a fost lipsită de controverse și chiar de litigii, după cum a relatat Profit.ro aici sau aici.
În 2022, de sprijin au beneficiat un număr de 88 de companii, a căror listă completă poate fi citită aici. Cele mai mari ajutoare individuale, cuprinse între 10 și 30 milioane euro, au fost acordate celor de la Alro Slatina și Liberty Galați, cei mai mari consumatori industriali de energie din România și cu cea mai mare pondere a costurilor cu electricitatea în totalul cheltuielilor.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Se modifică Codul muncii cu privire la hărțuirea la locul de muncăPentru schema a cărei implementare este pregătită acum, condițiile de eligibilitate pentru operatorii economici sunt urnătoarele:
a) sunt înregistrați conform Legii societăților nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) activitatea principală sau una din activitățile secundare ale operatorului economic, și pe care acesta o realizează efectiv, se încadrează în codurile CAEN prevăzute în Anexa nr. 3a sau în Anexa nr. 3b, după cum urmează:
i) sectoare expuse unui risc semnificativ, în cazul cărora multiplicarea intensității schimburilor comerciale și a consumului de energie electrică la nivelul Uniunii atinge cel puțin 2% și a căror intensitate a schimburilor comerciale și a consumului de energie electrică la nivelul Uniunii este de cel puțin 5% pentru fiecare indicator , prevăzute în Anexa nr. 3a;
ii) sectoare expuse riscurilor, în cazul cărora multiplicarea intensității schimburilor comerciale și a consumului de energie electrică la nivelul Uniunii atinge cel puțin 0,6% și a căror intensitate a schimburilor comerciale și a consumului de energie electrică la nivelul Uniunii este de cel puțin 4% și, respectiv, 5% , prevăzute în Anexa 3b.
c) nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat, respectiv bugetele locale;
d) furnizează un audit energetic independent, în condițiile stabilite de Legea eficienței energetice nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 8 din Directiva 2012/27/UE privind eficiența energetică de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE;
e) mențin, în perioada valabilității Acordului anual de exceptare, activitatea în Spațiul Economic European iar eventualele disponibilizări de personal în conformitate cu prevederile art. 68 din Codul Muncii, nu depășesc, pe durata de valabilitate a Acordului anual pentru exceptare, 25% din numărul angajaților de la momentul cererii de finanțare;
f) încheie parteneriate cu instituții de învățământ pentru realizarea de specializări în domeniul de activitate, finanțează dotări de laboratoare din învățământul liceal și universitar, programe de pregătire profesională pentru elevi și profesori, în vederea reducerii decalajului între teorie și practică și creșterii nivelului profesional și atragerii de personal calificat;
g) nu intră în categoria "întreprinderilor în dificultate" definite în conformitate cu prevederile Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (2014/C 249/01);
h) nu face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a unui furnizor/administrator de ajutor de stat, a Consiliului Concurenței sau a Comisiei Europene, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă.