România coboară în Top-ul privind capacitatea de a-și păstra talentele. Țările vecine sunt în față

România coboară în Top-ul privind capacitatea de a-și păstra talentele. Țările vecine sunt în față
scris 23 ian 2018

România s-a clasat pe locul 64 în lume la competitivitatea talentelor, la începutul acestui an, căzând de pe locul 55 ocupat anul trecut, conform raportului de evaluare comparativă a statelor cu privire la Indicele Global al Competitivității Talentelor (IGCT), care evaluează modul în care țările cresc, atrag și păstrează talentele.

Raportul analizează 119 state ale lumii.

Urmărește-ne și pe Google News

România este devansată de țările vecine din regiune. Cehia ocupă locul 25, Polonia - 39, Slovacia - 40, Bulgaria - 47 și Ungaria - 52, arată un comunicat al INACO.

"Suntem pe locul rușinos 34 în Europa. A sosit momentul să discutăm serios, având în vedere că economia românească, instituțiile publice și antreprenorii reclamă că nu găsesc forță de muncă calificată necesară, că marginalizăm și alungăm talentele ostentativ din țară, că-i impozităm haotic și agresiv și suntem excesiv de birocrați în atragerea experților străini, chiar și la transferul lor intra-grup într-o companie multinațională", a atras atenția Andreea Paul, președintele INACO.

Liniște la Atos România, una dintre cele mai mari companii IT: angajații s-au înțeles pe salarii cu directorii și au renunțat la grevă CITEȘTE ȘI Liniște la Atos România, una dintre cele mai mari companii IT: angajații s-au înțeles pe salarii cu directorii și au renunțat la grevă

La nivel global, țările sunt în competiție pentru a-și dezvolta mai bine talentele, pentru a atrage talente de care au nevoie și de a-i păstra pe aceia care contribuie la creșterea competitivității, inovării, la creșterea economică și a nivelului de trai. Pentru a facilita acest lucru, țările își adaptează politicile economice și sociale noilor provocări tehnologice și competiției internaționale pentru talente.

"Cum? Prin proiectarea și punerea în aplicare a unor politici cheie în domenii cum ar fi educația, ocuparea forței de muncă și imigrația, dar nu numai. Pe lângă oportunități, industria 4.0 aduce și provocări, astfel încât oamenii și organizațiile vor trebui să se adapteze la un mediu de lucru în care know-how-ul tehnologic, competențele, flexibilitatea, diversitatea talentelor și colaborarea sunt chei ale succesului", mai spune Andreea Paul.

În clasamentul Indicelui Competitivității Talentelor în anul 2018, pe subindici, România se așează în a doua jumătate a clasamentului global. Cel mai slab performanți suntem la "Dezvoltarea/creșterea de talente" - 77, regres cu 14 poziții față de anul trecut, "Abilități tehnice și vocaționale" - 76, regres cu 10 locuri, "Atragerea de talente" - 75, îmbunătățire cu 7 locuri, "Valorificarea talentelor - 67, regres cu două locuri, "Cunoștințe globale" - 58, regres cu două, "Menținerea talentelor" - 57, regres cu un loc față de anul trecut.

"Țările cele mai dezvoltate ale lumii acționează consecvent în stimularea talentelor. Elveția se menține pe primul loc în lume în acest raport global, urmată de Singapore, SUA, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca și UK, adevărate hub-uri de atragere și dezvoltare a talentelor, surse de bune practici pentru România", spune Andreea Paul.

Președintele INACO precizează că acesta nu este singurul raport dedicat competitivității unde România pierde teren, într-o lume în continuă și extrem de rapidă schimbare. Astfel, în Raportul Competitivității Globale 2017-2018 al Forumului Economic Mondial, România a căzut semnificativ într-un singur an de pe locul 62 pe locul 68 în lista celor 137 de țări analizate. România a coborât două poziții în Raportul Global al Competitivității Turismului. Bucureștiul a pierdut 16 poziții în Raportul Global al Competitivității Urbane, la limita topului 200 al orașelor lumii, ajungând pe locul 188.

"Avem o creștere economică remarcabilă pe plan mondial. Acest lucru ar trebui să influențeze pozitiv România comparativ cu alte țări și totuși nu se întâmplă așa. Rapoartele internaționale identifică însă factori care influențează negativ competitivitatea României, mai negativ chiar decât corupția. Printre aceștia sunt incapacitatea guvernamentală de a coordona activitatea economică, de a inova, de a fiscaliza inteligent, de a valorifica talentele sau lipsa finanțării inițiativelor economice private sau ale statului", spune Andreea Paul.

viewscnt
Afla mai multe despre
competitivitate talente
inaco