Operatorul britanic de cinematografe Cineworld Group, care are operațiuni și în România, a anunțat ieșirea de sub protecția capitolului 11 din legea falimentului după o perioadă de 11 luni, reușind să își diminueze datoriile și să își schimbe echipa managerială și consiliul de administrație, transmite Reuters.
Cineworld, al doilea mare operator de cinematografe din lume după AMC Entertainment, a decis în luna septembrie 2022 să își plaseze cea mai mare parte a afacerilor sale sub sub protecția Legii falimentului din SUA. Însă, operațiunile Cineworld din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România și Israel, regrupate sub umbrela diviziei 'Rest of World', nu se află sub protecția US Chapter 11 iar în anul 2021 au fost responsabile pentru aproximativ 13% din veniturile grupului, scrie Agerpres.
"Suntem încântați și energizați de viitorul luminos dinaintea noastră și suntem nerăbdători să livrăm o experiență excelentă clienților noștri", a declarat președintele Eric Foss.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România și face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe pe plan mondial. Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 247 de săli, în 20 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.
În toamna anului trecut, operatorul britanic de cinematografe a depus actele de protecție împotriva falimentului în SUA, unde deține lanțul Regal Cinema. Ulterior, a încercat să vândă o parte din active ca parte a unui plan de restructurare agreat cu creditorii și acționarii, însă tentativa a eșuat.