Economia românească a mers suprinzător de bine în pandemie și a existat o capacitate excelentă de adaptare la criză a privaților, crede președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
"2020 a fost clar un an diferit. Remarcabil că sectoare din economia privată s-au adaptat foarte bine. Lanțurile de magazine, cu câteva probleme la început, au reușit să aibă alimente, nu a fost penurie, deși transportatorii aveau probleme, se închideau granițe. Cu tot haosul ăsta, industria de comercializare a alimentelor a funcționat. Rețelele de comunicații au funcționat, cu o creștere foarte mare a traficului. Asta arată o capacitate de adaptare la criză care este excelentă și a privaților. Pentru că unii spun că statul trebuie să facă reziliență, privații sunt prea ieftini, merg pe marje, nu vor să investească în redundanță. Nu cred că este adevărat. Am avut industrii care au făcut față. Pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine, a afirmat Bogdan Chirițoiu la Digi 24.
El a amintit, în context, de sprijinul oferit de state, măsură pe care o consideră fără precedent, și de convergența mare în măsuri la nivelul Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare"A fost o mișcare fără precedent de sprijin din partea statelor și noi am mers în pas cu celelalte state din Europa. Ideea asta, să ții oameni acasă cu 75% salariu dat de stat este ceva ce nu s-a mai văzut în Europa. Intervenția a fost masivă, condusă de Comisia Europeană, care a fost foarte promtă, și toate statele europene au mers cam în aceeași direcție cu aceleași măsuri. A fost convergență mare în măsuri. Una peste alta partea de sănătate e tragică dar economic lucrurile au mers mai bine decât era de așteptat. Ne dă un brânci spre digitalizare. Când s-a lansat ideea cu telemunca îmi era frică că nu mai lucrează nimeni. A funcționat. La noi între 30% și 50% au fost la birou. Am terminat mai multe investigații decât în anii anteriori. Cel puțin pe termen scurt lumea s-a adaptat bine la telemuncă", a concluzionat președintele Consiliului Concurenței.