ONU: ''Marea minciună'' a companiilor petroliere despre climă trebuie pedepsită penal ca aceea pentru tutun

ONU: ''Marea minciună'' a companiilor petroliere despre climă trebuie pedepsită penal ca aceea pentru tutun
scris 19 ian 2023

O "mare minciună": secretarul general al ONU a cerut ca marile companii petroliere să fie urmărite penal, precum companiile de tutun, pentru că au ascuns ani de zile informațiile pe care le aveau despre încălzirea globală, relatează AFP.

"Unii producători de combustibili fosili erau foarte conștienți în anii 1970 că produsul lor emblematic avea să dea foc planetei", a spus Antonio Guterres în cadrul unui discurs rostit la Forumul de la Davos.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT LIVE Horațiu Vasilescu, fondator Caezu.ro și Smart Invest: În aceste vremuri trebuie să fie făcută o analiză clară a resurselor și a strategiei pe care ți-o propui pentru a maximiza fiecare efort CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Horațiu Vasilescu, fondator Caezu.ro și Smart Invest: În aceste vremuri trebuie să fie făcută o analiză clară a resurselor și a strategiei pe care ți-o propui pentru a maximiza fiecare efort

"Dar, la fel ca industria tutunului, ei au ignorat ceea ce știau", a adăugat el, apreciind că "unii giganți ai petrolului au răspândit marea minciună", scrie Agerpres.

Încă din anii 1980, gigantul petrolier ExxonMobil avea previziuni remarcabil de precise privind încălzirea globală făcute de propriii oameni de știință și care s-au dovedit a fi exact ceea ce s-a întâmplat zeci de ani mai târziu, a confirmat un studiu publicat joi în prestigioasa revistă Science.

Cu toate acestea, compania a pus ani de zile la îndoială, public, starea cunoștințelor științifice în materie, a subliniat publicația citată.

După publicarea în revista Science, un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru AFP că "această problemă a apărut de mai multe ori în ultimii ani", adăugând că "de fiecare dată răspunsul nostru este același: cei care evocă ceea ce 'știa Exxon' au fals în concluziile lor".

Potrivit oficialului ONU, "cei responsabili trebuie să fie urmăriți penal", așa cum au fost companiile de tutun. O referire la cele 246 de miliarde de dolari pe care giganții tutunului din Statele Unite acceptaseră să le plătească în 1998 către 46 de state pe o perioadă de 25 de ani pentru a acoperi costurile suportate pentru tratarea foștilor fumători.

De câțiva ani, compania ExxonMobil este acuzată că a ținut un discurs dublu asupra schimbărilor climatice cauzate de cantitățile imense de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă, în special prin arderea cărbunelui sau petrolului pentru a produce energie.

"Trebuie să punem capăt minciunilor giganților petrolului, gazelor și cărbunelui și să luăm măsuri colective pentru a le elimina treptat", a reacționat Inițiativa Tratatului de Neproliferare a Combustibililor Fosili, salutând discursul secretarului general al ONU.

Potrivit acestei organizații, care militează pentru o reglementare mult mai mare a producătorilor de combustibili fosili, progresul lent al guvernelor în combaterea efectelor asupra climei de către giganții petrolieri este cauzat de "influența grupurilor de lobby din industria combustibililor fosili".

Problema impactului industriei petroliere asupra planetei este cu atât mai presantă astăzi, cu cât "fiecare săptămână aduce poveștile ei îngrozitoare", și-a exprimat îngrijorarea secretarul general al ONU, care vorbește despre un "flirt cu dezastrul climatic".

Joia trecută, Organizația Meteorologică Mondială a confirmat că ultimii opt ani au fost cu cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice.

"Petrolul trebuie să rămână în pământ", a afirmat militanta ecuadoriană Helena Gualinga, în vârsta de 20 de ani, pentru Amazon, în marja reuniunii Forumului Economic Mondial. Alături de Greta Thunberg din Suedia și alți tineri militanți, ea este una dintre noile fețe ale mobilizării împotriva schimbărilor climatice.

Pentru prima oară în ultimii 60 de ani, populația Chinei a scăzut CITEȘTE ȘI Pentru prima oară în ultimii 60 de ani, populația Chinei a scăzut

Dar nu aceasta este direcția pe care o urmează industria petrolieră, deplânge Antonio Guterres: "Astăzi, producătorii de combustibili fosili și cei care îi susțin continuă să lupte pentru creșterea producției, știind foarte bine că modelul lor economic este incompatibil cu supraviețuirea umanității".

"Secretarul general al ONU a criticat angajamentele 'îndoielnice' sau 'obscure' ale multor companii în privința unui obiectiv de zero emisii de carbon: aceasta "induce în eroare consumatorii, investitorii și autoritățile de reglementare cu povești false" și deschide ușa "greenwashing-ului".

"Angajamentele noastre în materie de climă necesită angajamentul deplin al sectorului privat", a insistat el, apreciind că "lupta pentru atingerea obiectivului de 1,5 grade ( încălzire globală) va fi câștigată sau pierdută în acest deceniu".

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
clima