Mircea și Vlad Cosma - fără închisoare, prin prescripție; inițial primiseră 8, respectiv 5 ani de închisoare

 Mircea și Vlad Cosma - fără închisoare, prin prescripție; inițial primiseră 8, respectiv 5 ani de închisoare
scris 13 oct 2023

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, și fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, nu au primit pedeapsa cu închisoare în dosarul de corupție, în care primiseră inițial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare, Tribunalul Prahova dispunând încetarea procesului penal ca urmare a prescripției faptelor.

Conform portalului instanțelor de judecată, magistrații de la Tribunalul au decis, joi, încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (5 acte materiale) și abuz în serviciu, (trei acte materiale) ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Daniel Dines (UiPath): Umilința este bună. Eram arogant și nefericit. Anterior: Îmi plac hainele ieftine. Am trăit foarte prost la 20 ani, titlul de bogatul României mi-a adus dezavantaje. Când vede un „moment iPhone” pentru AI CITEȘTE ȘI VIDEO Daniel Dines (UiPath): Umilința este bună. Eram arogant și nefericit. Anterior: Îmi plac hainele ieftine. Am trăit foarte prost la 20 ani, titlul de bogatul României mi-a adus dezavantaje. Când vede un „moment iPhone” pentru AI

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului față de Vlad Cosma pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Pe același considerent, judecătorii au încetat procesul față de alți doi inculpați din dosar - omul de afaceri Răzvan Alexe și Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.

Totodată, instanța a dispus confiscarea de la inculpați a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Inițial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentință în acest caz. Fostul președinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe și fostul șef al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani și șase luni și, respectiv, șase ani de închisoare.

Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanța supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declarații contradictorii în instanță și există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploiești au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secția penală a ÎCCJ.

Veniturile Rusiei din exportul de petrol, la cel mai ridicat nivel din iulie 2022 CITEȘTE ȘI Veniturile Rusiei din exportul de petrol, la cel mai ridicat nivel din iulie 2022

La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbați, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.

Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanța supremă, susținând că există un conflict negativ de competență între acest tribunal și Instanța supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competență, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.

În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influență, și pe Mircea Cosma, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influență și dare de mită și Daniel Alixandrescu - de luare de mită și abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) și fostul deputat Vlad Cosma au pretins și primit de la trei reprezentanți ai unor societăți comerciale, denunțători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăți către două firme controlate în fapt de Alexe.

Procurorii susțin că sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, și anume, la Mircea Cosma și Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcției Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societățile să obțină trei lucrări de modernizare/ întreținere a drumurilor, dar și pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, județul Prahova", "Lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice - plombe" și "Întreținerea curentă a drumurilor județene pe timp de iarnă 2012 - 2013".

Conform DNA, pentru ca societățile denunțătorilor să câștige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfășurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziție publică, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin care bugetul județului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

"Pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu rezultate din lege și din fișa postului și pentru a favoriza cele trei societăți comerciale, inculpații Cosma Mircea și Alixandrescu Daniel Adrian au pretins și primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse și primite de acesta de la denunțători, respectiv 1.890.064 lei - inculpatul Cosma Mircea și 130.000 lei - inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 - 2011, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăți comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică județeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei", susțin procurorii.

Conform DNA, suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafețe de teren arabil, obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a "achiziționat" de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la prețuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferența dintre prețul de vânzare către societatea respectivă și prețul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari și este în cuantum de 487.000 lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vlad cosma
inchisoare
dna