Guvernul britanic a decis să preia controlul de urgență asupra companiei British Steel și să mențină în funcțiune furnalele sale.
Aceasta în contextul în care naționalizarea completă a ultimului producător de oțel virgin din Regatul Unit devine o opțiune tot mai probabilă, conform Reuters.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
British Steel, deținută de grupul chinez Jingye, are aproximativ 3.500 de angajați la uzina din Scunthorpe, a cărei soartă era incertă după eșecul negocierilor dintre companie și guvern privind finanțarea tranziției către o producție de oțel mai ecologică, arată news.ro.
Executivul a convocat Parlamentul din vacanța de Paște pentru a adopta o lege care îi oferă autoritatea de a dirija consiliul de administrație și angajații companiei, de a asigura plata salariilor și aprovizionarea cu materii prime pentru menținerea activității furnalelor.
Premierul Keir Starmer a declarat că a fost nevoie de această intervenție pentru a preveni închiderea iminentă a furnalelor, care înregistrează pierderi de aproximativ 700.000 de lire pe zi.

”Legea va fi adoptată astăzi... ceea ce înseamnă că vom prelua controlul asupra uzinei”, a spus Starmer în timpul unei vizite la Scunthorpe. El a recunoscut că măsura este ”fără precedent”, dar a subliniat că este în interesul național și că asigură un viitor pentru industria oțelului în Marea Britanie.
Convocarea parlamentului într-o zi de sâmbătă, în timpul unei vacanțe parlamentare, este o premieră de la Războiul din Insulele Falkland din 1982.
Ministrul afacerilor Jonathan Reynolds a declarat în fața parlamentarilor că legea oferă timp suplimentar pentru negocierea unei soluții permanente.

”Transferul de proprietate către stat rămâne pe masă și, având în vedere comportamentul companiei, este foarte posibil ca aceasta să fie opțiunea cea mai probabilă”, a afirmat el.
Proiectul de lege a trecut fără opoziție prin Camera Comunelor.
Strategie în așteptare
Închiderea furnalelor ar transforma Regatul Unit în singura țară din G7 incapabilă să mai producă oțel virgin din minereu de fier și cocs. British Steel se confrunta deja cu dificultăți într-o piață globală suprasaturată, accentuate de creșterea costurilor energetice din ultimii ani. Impunerea, în martie, a unor tarife de 25% pentru importurile de oțel britanic în SUA a agravat situația.

SUA reprezintă aproximativ 5% din exporturile de oțel britanic, în valoare de 400 de milioane de lire pe an, potrivit asociației UK Steel. Reynolds a menționat că problemele British Steel depășesc aceste tarife, dar că va încerca totuși să le elimine prin negocieri.
Guvernul a alocat deja 2,5 miliarde de lire pentru sprijinirea industriei siderurgice și a anunțat că va publica o strategie sectorială în primăvara anului 2025. Finanțarea pentru menținerea în funcțiune a uzinei va proveni din bugetele existente.
Dacă furnalele de la Scunthorpe ar fi închise, Marea Britanie ar deveni dependentă de importuri, a avertizat Reynolds. Atât UK Steel, cât și sindicatele muncitorilor din oțel au salutat noua lege.
Dacă British Steel va fi naționalizată, aceasta ar fi cea mai mare intervenție a statului în economie de la salvarea sistemului bancar din 2008.

Între timp, la Port Talbot, Tata Steel construiește cu sprijin guvernamental cuptoare electrice, mai puțin poluante, pentru reciclarea oțelului vechi. Furnalele tradiționale de acolo au fost închise anul trecut, iar producția cu noile tehnologii nu va începe mai devreme de sfârșitul lui 2027 sau începutul lui 2028.
Anterior a fost anunțat că oțelăria British Steel din nord-estul Angliei este în pericol de a-și înceta activitatea din motive financiare. Guvernul de la Londra evaluează posibilitatea naționalizării ultimului combinat siderurgic din Regatul Unit, scrie RFI.
British Steel ar putea rămâne fără materii prime pentru cele două furnale ale sale din localitatea Scunthorpe, punând în pericol cele 2.700 de locuri de muncă ale oțelăriei.

Proprietarul din anul 2020, firma chineză Jingye, spune că a investit 1,2 miliarde de lire sterline în British Steel, dar la ora actuală oțelăria pierde zilnic 700.000 de lire sterline. Guvernul a oferit un ajutor de 500 de milioane de lire, dar Jingye a declinat oferta.
Situația combinatului a fost agravată și de introducerea de către președintele Donald Trump a unui tarif de 25% pentru orice import de oțel în Statele Unite. În 2024, Regatul Unit a exportat 180.000 de tone de oțel semifinit și finit în SUA, în valoare de 370 de milioane de lire sterline.
Conducerea combinatului și sindicatele din siderurgie au declarat că la ora actuală singura opțiune viabilă ar fi naționalizarea British Steel, ceea ce guvernul Laburist condus de Keir Starmer ia în considerare.

Privatizat în 1988 de guvernul conservator condus de Margaret Thatcher, British Steel a cunoscut un declin continuu, ca întreaga industrie siderurgică britanică. Dacă în 1971 lucrau peste 300.000 de oameni în siderurgie în Regatul Unit, azi numărul acestora este de maximum 30.000, iar Scunthorpe este unicul producător primar de oțel care mai funcționează.
În caz de naționalizare a British Steel, aceasta ar fi prima trecere semnificativă în proprietatea statului din 2008, când băncile RBS și Lloyds au fost preluate în timpul crizei financiare globale.