În caz de război, asediu sau alte situații de criză, ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței vor să lupte cu speculanții și să dea amenzi

În caz de război, asediu sau alte situații de criză, ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței vor să lupte cu speculanții și să dea amenzi
scris 18 iul 2024

ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței vor să lupte cu speculanții, un protocol semnat în acest sens fiind publicat în Monitorul Oficial. Cele trei instituții vor face asta în caz de război, asediu sau alte situații de criză.

Astfel, a fost pusă în practică o ordonanță din 2022 (OUG 84/2022).

Urmărește-ne și pe Google News
BNR spune că e prudentă cu scăderea dobânzilor: inflația scade, dar sunt riscuri mari din zona fiscală, presiuni pe salarii. Leul, în pericol CITEȘTE ȘI BNR spune că e prudentă cu scăderea dobânzilor: inflația scade, dar sunt riscuri mari din zona fiscală, presiuni pe salarii. Leul, în pericol

În perioadele de stare de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și stare de război, stare de asediu și stare de urgență, stare de alertă sau alte situații de criză vor fi stabilite categoriile de produse sau serviciile în situație de risc speculativ. Astfel, vor fi interzise practicile de concurență neloială săvârșite de întreprinderi față de alte întreprinderi, care constau în: practicarea unor prețuri nejustificat de mari, limitarea în mod nejustificat a producției sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piața externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piața românească și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod nejustificat, scrie Hotnews.ro.

Tot concurență neloială reprezintă și refuzul nejustificat de a furniza sau de a cumpăra bunuri sau servicii, nerespectarea clauzelor contractuale privind plata, furnizarea sau achiziția, impunerea unor condiții nejustificat de oneroase sau discriminatorii față de obiectul contractului sau modificarea ori încetarea nejustificată a relațiilor comerciale cu întreprinderea parteneră.

Amenzile contravenționale vor fi între 50.000 lei – 500.000 lei pentru firme și 5.500 – 11.000 lei pentru cele săvârșite de persoane fizice.

Persoanele fizice sau juridice care recunosc săvârșirea practicilor de concurență neloială în termen de 30 de zile de la comunicarea concluziilor pot beneficia de o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% și 20% din amenda finală.

Germania ar putea reduce la jumătate ajutorul acordat Ucrainei în 2025 din cauza deficitului bugetar CITEȘTE ȘI Germania ar putea reduce la jumătate ajutorul acordat Ucrainei în 2025 din cauza deficitului bugetar

La primirea unei sesizări ce vizează posibile acțiuni speculative, dacă aceasta are în vedere relația unei întreprinderi cu persoane fizice, Consiliul Concurenței va redirecționa, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, sesizarea către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin e-mail: [email protected].

În prima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, până cel târziu la ora 12.00, va informa Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la cazurile instrumentate, ce vizează acțiuni speculative, în săptămâna anterioară (sesizări primite/soluționate), inclusiv cu privire la amenzile aplicate, dacă este cazul.

Atunci când consideră necesar, Consiliul Concurenței va putea solicita ANPC orice tip de informație ce are în vedere modul de analiză și instrumentare a cazurilor ce vizează acțiuni speculative, inclusiv în sensul acordării consultanței reciproce. Solicitările vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la adresele de e-mail [email protected] și [email protected], iar termenul de răspuns nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Treaba ANAF va fi să pună la dispoziția ANPC și Consiliului Concurenței datele necesare solicitate.

Termenul de prescripție a constatării și aplicării sancțiunii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
anpc
criza