Hunt avertizează cu privire la un ”divorț furtunos” cu UE, o ”enormă eroare geostrategică”

Hunt avertizează cu privire la un ”divorț furtunos” cu UE, o ”enormă eroare geostrategică”
scris 1 aug 2018

Noul șef al diplomației britanice Jeremy Hunt și-a exprimat miercuri temerea față de un ”divorț furtunos” cu Uniunea Europeană, în lipsa unor progrese cu trei luni înainte de încheierea prevăzută a negocierilor menite să conducă la un acord, relatează AFP.

Un eșec - care ar conduce la o rupere brutală a punților comerciale cu UE la sfârșitul lui martie 2019 - va avea ”un impact profund asupra relațiilor dintre Marea Britanie și țările din UE, timp de o generație”, a apreciat el într-o vizită la Viena, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Riscul unui divorț furtunos este real, ceea ce ar fi o enormă eroare geostrategică”, a declarat el după o întrevedere cu omologul său austriac Karin Kneissl, a căreu țară deține președinția semestrială a UE.

Gazul din Marea Neagră - între discursul politic și fundamentele economice. Exxon pariază pe petrol, în defavoarea gazului, și garantează investitorilor un randament de 20% CITEȘTE ȘI Gazul din Marea Neagră - între discursul politic și fundamentele economice. Exxon pariază pe petrol, în defavoarea gazului, și garantează investitorilor un randament de 20%

Rezultatul negocierilor cu privire la Brexit - care vizează un acord de divorț până la sfârșitul lui octombrie, înainte de despărțirea prevăzută pe 29 martie 2019 - rămâne o incertitudine, în contextul în care Bruxellesul este inflexibil pe tema liniilor sale roșii.

Hunt, care se află în ultima etapă a unui miniturneu în care a vizitat Beijingul și Parisul, a recunoscut că faptul de a negocia cu Comisia Europeană (CE) este modul ”corect și legal” de a proceda.

Însă, ”la final, rezultatul acestor negocieri va privi țările europene de la care Comisia a primit mandatul”, a subliniat el, în contextul în care Londra a fost acuzată că încearcă să fisureze consensul Celor 27.

Kneissl a relevat însă că, în pofida unor diferende în dosare ca cel al imigrației, UE dă dovadă de ”un înalt grad de coeziune” în dosarul Brexitului.

Întrebat despre o eventuală posibilitate de amânare a datei-limită a negocierilor, eventual de cea a despărțirii propriu-zise, Hunt a apreciat această ipoteză drept ”foarte improbabilă”.

”Oamenii ar fi îngrijorați dacă ar exista o amânare a datei Brexitului”, care ar putea să fie interpretată ca ”un fel de plan menit să evite părăsirea UE”, a declarat el.

Premierul britanic Theresa May urmează să se întâlnească vineri cu Emmanuel Macron la locul de vacanță al președintelui francez, Fortul Brégançon, în sud-estul Franței, cu ocazia unei reuniuni de lucru, urmate de o cină privată.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeremy hunt
brexit
londra