Un raport franco-german propune patru cercuri suprapuse, de la un nucleu interior până la noua Comunitate Politică Europeană.
„Ordinea internațională se schimbă [iar] UE trebuie să se schimbe odată cu ea.” E declarația făcută de premierul spaniol Pedro Sánchez vara aceasta, când Madridul a preluat președinția rotativă a UE, și rezumă foarte bine noul consens aproape deplin din Europa. Un deceniu în care UE a încercat cu disperare să evite dezintegrarea a deschis calea într-o manieră dramatică imperativului politic al integrării la interior în vederea extinderii în exterior - în primul rând cu Ucraina, arată Rador.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Această schimbare a primit un mare imbold săptămâna trecută grație unui grup franco-german de 12 experți însărcinat să cerceteze modul în care ar trebui să fie reformată UE înaintea oricărei extinderi. Chiar dacă raportul nu reprezintă poziția formală a Franței ori Germaniei, documentul are suficientă susținere oficială pentru a fi luat în discuție la dezbaterile dintre liderii UE. Totodată el a reușit să atingă un echilibru între măsurile radicale și cele fezabile, suficient de bun pentru a lansa discuții serioase.
„Grupul de 12” s-a confruntat fățiș cu o dilemă inevitabilă și cu un adevăr incomod. Dilema constă în faptul că deși există un larg consens cum că extinderea necesită o reformare a UE, nu prea există consens cu privire la ce reforme sunt necesare. Iar adevărul incomod e acela că, chiar și fără o nouă extindere, funcționalitatea blocului are nevoie de o ameliorare urgentă - atât pentru eficientizarea procesului decizional cât și pentru restabilirea aplicării universale a statului de drept și a valorilor fondatoare ale UE.
Grupul conchide - și cu siguranță are dreptate - că reformele ambițioase trebuie combinate cu o acceptare definitivă a Europei cu mai multe viteze. El propune o Europă cu patru cercuri concentrice - un nucleu interior; UE însăși; „membri asociați” (însemnând în primul rând participanți la piața unică); și noua Comunitate Politică Europeană, cu legăturile ei mai laxe. („Suprapuse” ar fi un termen mai potrivit decât „concentrice”, din moment ce există deja grupuri de state care urmăresc o integrare aprofundată doar într-un domeniu anume - de pildă, există state non-UE în spațiul Schengen.)
Cât despre reforme, ele presupun unele transformări majore, dintre care fie și numai una singură ar preschimba viața politică europeană. Raportul propune ca atât UE cât și candidații să se angajeze că vor fi gata pentru extindere până în 2030.
Raportul propune eficientizarea procesului decizional al UE, în special prin mai multe cheltuieli comune și mai multe domenii în care să se decidă cu vot de majoritate calificată - ideal pentru toate deciziile afectând întreaga UE, cu excepția celor constituționale dar incluzând chestiunile fiscale. Raportul propune creșterea bugetului UE. Raportul propune un birou anticorupție puternic, în măsură să monitorizeze înseși instituțiile UE. Și raportul propune să se înlesnească suspendarea fondurilor și dreptului de vot în cazul violării statului de drept.
Multe dintre ele nu sunt idei noi, însă contextul actual le conferă o nouă relevanță. Propunerea privind „coaliții de voință” care să administreze noi cheltuieli comune decise prin vot de majoritate calificată - subdiviziuni ale bugetului UE - este în mod special promițătoare, atunci când necesitatea de a se transforma totul, de la lanțuri de aprovizionare la furnizori de energie, e presantă.
Alt lucru care nu e nou e acela că unele țări nu vor accepta niciodată aceste idei. Astfel că raportul propune și niște îndulcitori, cum ar fi posibilitatea de a opta să nu participi la o integrare mai profundă; „garanții” de suveranitate acolo unde acționează interese naționale puternice; și o „cameră” în care UE și curțile supreme ale statelor să-și poată dezbate divergențele cu privire la legislația UE și tensiunile dintre aceasta și constituțiile naționale. Grupul își trădează în acest punct nuanța ecumenică: premierul polonez Mateusz Morawiecki a făcut fix aceeași propunere în urmă cu doi ani.
E suficient pentru a se găsi o cale înainte - cel puțin pentru un nucleu dispus la pionierat? Scepticii vor spune că nu: cele mai multe schimbări vor necesita aprobarea Ungariei cât și a Poloniei. Dar acum doi ani ambele au acceptat noua condiționare a finanțării de statul de drept, care era previzibil că urma să fie folosită împotriva lor. Dar puterea celor care dețin banii e mare: dacă statele care plătesc majoritatea facturilor consideră că reformele sunt oportune, e greu să faci opinie separată.
Raportul conține și două erori, o scăpare și o adăugire nocivă. Grupul a ratat ocazia de a vedea în integrarea diferențiată și un instrument geopolitic pentru atragerea mai multor țări pe orbita UE, cu excepția unui unic caz în care se afirmă că statele africane ar putea primi „statut de invitat” la Comunitatea Politică Europeană.
Surplusul nociv e mult mai grav. Grupul consideră că „țările cu conflicte militare durabile nu pot adera la UE [...] accederea țărilor cu teritorii disputate cu o [țară non-UE] va trebui să includă o clauză cum că respectivele teritorii vor putea adera la UE doar dacă locuitorii lor vor fi dispuși s-o facă”. Aplicată la Moldova și Ucraina - a căror suferință, să nu uităm, se află la originea acestui întreg nou imbold de reformă - prevederea reiterează poziția dictatorului de la Kremlin și îi oferă de facto Rusiei drept de veto cu privire la accederea lor. E o palmă peste fața vechiului vis al „Europei întregi și libere”.
Această idee ar trebui fără îndoială să fie ignorată de liderii UE când se vor întâlni în Granada peste câteva săptămâni. Pe de altă parte, ei ar face bine să discute toate celelalte idei.
