FBI a redus personalul unui departament axat pe combaterea terorismului intern și a abandonat un instrument folosit pentru a urmări astfel de investigații, o schimbare care ar putea submina capacitatea forțelor de ordine de a contracara acțiunile adepților supremației albilor și a extremiștilor anti-guvernamentali, potrivit unor surse familiarizate cu această chestiune, relatează Reuters.
Potrivit surselor, aceste schimbări sunt un indiciu că investigațiile privind terorismul intern, care în ultimii ani au implicat în mare parte violențe alimentate de ideologii de dreapta, s-ar putea să nu se afle printre prioritățile directorului FBI, Kash Patel, un critic al acestui efort.

25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Unele surse au spus că schimbările vor reduce capacitatea FBI de a monitoriza amenințările reprezentate de adepții supremației albilor și de grupările paramilitare, și ar putea împiedica capacitatea forțelor de ordine de a împiedica comploturile
Schimbările au loc în pofida avertismentelor repetate ale oficialilor americani din ultimii ani că extremiștii violenți din țară reprezintă unele dintre cele mai semnificative amenințări la adresa securității Statelor Unite, transmite Agerpres.
FBI nu a răspuns direct la întrebările Reuters cu privire la aceste schimbări, dar a spus că este angajat să „protejeze SUA de numeroase amenințări, inclusiv de terorism, crime violente, trafic de droguri și atacuri cibernetice”.
„Toată munca noastră se concentrează pe garantarea unor comunități mai sigure pentru cetățenii noștri în fiecare zi”, se arată în comunicat.
Conducerea FBI a transferat recent agenți și analiști de informații de la Secția de operațiuni pentru terorism intern, care sprijină investigațiile efectuate de angajații celor 55 de birouri FBI care fac muncă de teren și oferă informații despre amenințările interne, potrivit unor surse familiarizate cu aceste schimbări.
Două surse au spus că circa 16 persoane au fost transferate din secție, care ar avea sute de angajați dacă ar avea personal complet. O altă sursă a declarat că importanți oficiali FBI au discutat despre desființarea sa completă, deși o decizie finală nu a fost încă anunțată.

FBI a întrerupt, de asemenea, practica de etichetare a investigațiilor având legătură cu terorismul intern, au spus două dintre aceste surse. Etichetarea a fost un instrument important pentru a ajuta biroul să identifice tendințele și să urmărească investigații importante din întreaga țară.
Separat, administrația Trump a ordonat Forțelor operative comune pentru terorism ale FBI, care investighează amenințările teroriste interne și internaționale, să ajute la eforturile președintelui Trump privind combaterea imigrației ilegale, potrivit unui memoriu consultat de Reuters.
Foști oficiali au declarat că nu este ceva neobișnuit ca FBI să redirecționeze resursele pe baza amenințărilor în schimbare. Patel a promis anterior că va eficientiza operațiunile de la sediul FBI din Washington.