Dublă lovitură judiciară contra lui Trump, implicat direct de către fostul său avocat

Dublă lovitură judiciară contra lui Trump, implicat direct de către fostul său avocat
scris 22 aug 2018

Președintele Statelor Unite Donald Trump a primit o dublă lovitură judiciară dură - fostul său avocat l-a implicat în mod personal în fața unui judecător, iar fostul său șef de campanie a fost găsit vinovat la proces, relatează AFP.

Este vorba despre două jurisdicții diferite în două cazuri distincte, însă aceeași umbră planează asupra tribunalelor din Alexandria și New York - a miliardarului republucan, al cărui mandat la Casa Albă este afectat de afaceri judiciare care implică mai mulți apropiați și amenință să-l atingă în mod direct, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

La New Yor, în fața unui judecător federal din Manhattan, într-o sală de ședință înțesată, Michael Cohen, fostul său avocat personal, a pledat vinovat de opt capete de acuzare - de fraudă fiscală și bancară și încălcarea legislației finanțării campaniei electorale.

Lucrările de construcții din România - al doilea mare declin din UE, după Bulgaria CITEȘTE ȘI Lucrările de construcții din România - al doilea mare declin din UE, după Bulgaria

Juristul, vizibil abătut, cu o voce uneori tremurătoare, a recunoscut că a plătit 130.000 și 150.000 de dolari către două femei care au afirmat că au avut o relație cu Donald Trump - în schmbul tăcerii lor - și că a făcut acest lucru ”la cererea candidatului”, cu obiectivul de a evita dezvăluiri ”care ar fi adus prejudicii candidatului”.

Această mărturisire este o adevărată bombă pentru cel care a obținut, până la urmă, victoria în alegerile prezidențiale din 2016, pentru că presupune că ar fi putut comite el însuși un delict.

Aceste plăți către actrița porno Stormy Daniels și către Karen McDougal, o fostă playmate a revistei Playboy, care afirmă că au avut o relație cu Donald Trump la mijlocul anilor 2000, erau cunoscute, însă locatarul Casei Albe a negat până acum orice acțiune contrară legii în aceste cazuri.

Lovitura este cu atât mai spectaculoasă cu cât vine de la un fost om loial președintelui - paznicul unei părți a secretelor sale -, care a lucrat timp de peste zece ani pentru magnatul în domeniul imobiliar newyorkez. Supranumit "pit bullul" lui Donald Trump, cel care s-a declarat o vreme pregătit ”să încaseze un glonț” pentru puternicul său client, a hotărât până la urmă să-l abandoneze.

”VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE”

Michael Cohen s-a hotărâr ”să spună adevărul despre Donald Trump", iar astfel a ”depus mărturie sub jurământ” că președintele american ”i-a cerut să comită o crimă”, a precizat într-un comunicat avocatul său Lanny Davis. ”Dacă aceste plăți constituie o crimă pentru Michael Cohen, de ce nu ar constitui o crimă pentru Donald Trump?”, a întrebat el.

Capetele de inculpare reținute împotriva lui Michael Cohen, care împlinește în curând vârsta de 52 de ani, sunt pasibile de pedepse cumulate care ar putea atinge 65 de ani de închisoare. Pedeapsa sa - probabil redusă după ce a pledat vinovat - urmează să fie anunțată pe 12 decembrie.

”Acestea sunt acuzații foarte grave, care reflectă un mod de funcționare făcut din minciuni și necinste, de-a lungul unei lungi perioade de timp”, a declarat procurorul federal din Manhattan Robert Khuzami la ieșirea de la tribunal.

Aproape în același moment, într-un paralelism judiciar evident, tribunalul din Alexandria, în apropiere de Washington, l-a găsit pe Paul Manafort, un fost director de campanie al lui Donald Trump, vinovat de fraudă bancară și fiscală.

Juriul a dat doar un verdict parțial - nereușind să se pună de acord asupra a zece dintre cele 18 capete de acuzare formulate împotriva fostului lobbyst sulfuros.

Însă această hotărâre este simbolică, pentru că este vorba despre primul proces emanând din ancheta rusă - o investigație tentaculară condusă de procurorul special Robert Mueller cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 și la o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump cu Kremlinul lui Vladimir Putin.

”Mă simt foarte trist”, a reacționat președintele american în marja unei deplasări în Virginia de vest referindu-se la Paul Manafort, un ”om bun”. El a evitat, însă, în mod atent, toate întrebările cu privire la Michael Cohen.

”NIMIC A FACE”

Donald Trump a ținut să amintească faptul că această decizie judiciară nu are ”nimic a face” cu o eventuală complicitate, pe care o neagă aprig de mai multe luni, denunțând o ”vânătoare de vrăjitoare”.

”Unde este complicitatea?”, i-a întrebat el marți seara pe susținătorii săi în cursul unui miting de campanie.

”Ei caută în continuare o complicitate. Unde este complicitatea? Găsiți complicitatea!”.

La Alexandria, Paul Manafort, în vârstă de 69 de ani, a rămas tăcut la anunțarea verdictului. Lobbystul ”este dezamăgit” și ”își evaluează toate opțiunile”, a declarat avocatul său Kevin Downing.

El riscă o pedeapsă maximă de 80 de ani de închisoare.

Însă judecătorul, dacă dă curs directivelor federale, ”ar putea să opteze pentru o pedeapsă între șapte și aproape nouă ani”, a declarat pentru AFP un fost procuror federal, Jacob Frenkel. Data pronunțării pedepsei rămâne de stabilit.

După două săptămâni de dezbateri foarte urmărite în Statele Unite, rezultatul procesului reprezintă o victorie - deși incompletă - a procurorului special Robert Mueller și slăbește totodată poziția președintelui.

Ancheta rusă continuă, în pofida îndemnurilor neîncetate ale Casei Albe, care dorește să o vadă încheiată.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
michael cohen