Donald Trump și Kim Jong-Un s-ar putea întâlni pe durata a două zile în Singapore

Donald Trump și Kim Jong-Un s-ar putea întâlni pe durata a două zile în Singapore
scris 7 iun 2018

Discuțiile dintre președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un din Singapore ar putea dura două zile dacă totul va merge bine, conform unor surse CNN.

Oficialii americani au făcut pregătirile pentru o a doua zi de întâlniri dacă cei doi vor decide că vor continua discuțiile, conform a două surse apropiate situației, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Trump și Kim se vor întâlni pe 12 iunie pentru prima dată iar liderul american este așteptat să se întoarcă în SUA a doua zi.

Raportul OLAF pe 2017 - România se menține pe primul loc în ceea ce privește numărul investigațiilor privind fraude cu fonduri europene finalizate; cazul Teldrum este invocat, fără a fi nominalizat CITEȘTE ȘI Raportul OLAF pe 2017 - România se menține pe primul loc în ceea ce privește numărul investigațiilor privind fraude cu fonduri europene finalizate; cazul Teldrum este invocat, fără a fi nominalizat

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a refuzat să comenteze informațiile.

Încă nu este clar dacă Trump își dorește un summit de două zile cu Kim, dar el și-a exprimat dorința pentru flexibilitate în negocieri și a transmis consilierilor săi și aliaților SUA că intenționaează să își urmeze intuiția atunci când va negocia cu liderul nord-coreean.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
kim jong-un