DOCUMENT Lege dură împotriva arderilor ilegale de deșeuri: pedepse cu închisoarea și amenzi de jumătate de milion de lei

DOCUMENT Lege dură împotriva arderilor ilegale de deșeuri: pedepse cu închisoarea și amenzi de jumătate de milion de lei
scris 25 iun 2021

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de lege care aduce sancțiuni mult mai dure decât acum pentru persoanele care ard ilegal deșeuri. În premieră, proiectul propune închisoare până la 3 ani pentru arderea fără autorizație a deșeurilor, un fenomen care a luat amploare în toată România.

Proiectul de lege, care urmează să fie discutat de guvern și apoi trimis la Parlament, prevede practic dublarea actualelor amenzi pentru o serie de contravenții legate de gestionarea deșeurilor. Amenda minimă va fi de 50.000 de lei, iar cea maximă – de 500.000 de lei, scrie G4Media.ro

Urmărește-ne și pe Google News
City Insurance pierde în fața ASF în privința suspendării unei decizii care prevede fonduri suplimentare pentru acoperirea cerințelor de capital și solvabilitate. Asigurătorul trebuie să aducă bani suplimentari CITEȘTE ȘI City Insurance pierde în fața ASF în privința suspendării unei decizii care prevede fonduri suplimentare pentru acoperirea cerințelor de capital și solvabilitate. Asigurătorul trebuie să aducă bani suplimentari

În plus, proiectul prevede că inspectorii Gărzii de Mediu nu mai pot aplica avertismentul drept sancțiune, ci trebuie să aplice direct amenzi.

Marea noutate adusă de proiect este pedepsirea cu închisoarea de la 1 la 3 a infracțiunilor care constau în arderea deșeurilor fără autorizație de mediu.

Textul articolului propus de Ministerul Mediului:

  • ”Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, operarea oricărei instalații sau instalații de ardere, instalații de incinerare a deșeurilor sau instalații de coincinerare a deșeurilor cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1), respectiv fără autorizație integrată de mediu/autorizație de mediu, ori continuarea activității după ce s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de suspendare a activității”.

Un alt articol din proiect prevede că plângerile formulate de firmele sancționate nu vor suspenda executarea sancțiunilor.

Proiectul de lege vine pe fondul înmulțirii alarmante a arzătoarelor ilegale de deșeuri, deseori în jurul marilor orașe, în care sunt incinerate deșeuri importate ilegal în România. Aceste instalații, construite fără autorizație de mediu, au un impact major asupra calității aerului, fiind una dintre principalele surse de poluare.

Inspectorii Gărzii de Mediu fac razii constante în localități precum Sintești (Ilfov), cunoscute pentru aglomerarea de incineratoare ilegale.

viewscnt
Afla mai multe despre
deseuri
lege
gunoi