O coadă lungă, șerpuind la intrarea în locație, la marginea deșertului, era formată din cei zeci de mii de delegați, observatori și jurnaliști acreditați la cea de-a 28-a Conferință a Părților (COP28) privind schimbările climatice desfășurată sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) la Dubai, care s-au confruntat cu realitatea dură a popularității acestui eveniment, relatează AFP.
Ieșind din metrou, după patru zile de COP, participanții alergau pentru a ajunge la controalele de securitate ale ONU, care organizează conferința climatică prezidată de Emiratele Arabe Unite. Weekendul care s-a încheiat a fost cel mai frenetic, peste o sută de lideri mondiali și anturajul lor alăturându-se programului.
"Ieri a fost oribil", a declarat Natalia Cauvi, acreditată în cadrul delegației peruane. După o oră petrecută în metrou și 45 de minute de stat la coadă, "ajungem la fața locului deja obosiți", a adăugat ea.
"Am ratat o întâlnire", a spus luni dimineață Johnson Cerda, de la organizația nonguvernamentală Conservation International, care a participat la 21 de ediții COP înaintea celei în curs de desfășurare, scrie Agerpres.
"Este prea mare, sunt prea multe informații în același timp, este Disneyworld!", a declarat la rândul său colega ei, Kirsten, aflată în drum spre o întâlnire.
Faptul că participă mai mulți observatori și ONG-uri reprezintă un semn, relatează AFP. În comparație cu anul trecut, au fost acreditate 600 de noi ONG-uri. "Am început cu 50 de persoane, acum sunt 400 de reprezentanți ai comunităților indigene la COP", a declarat Johnson Cerda, care se numără printre aceștia.
"La Copenhaga, în 2009, cu 25.000 de persoane, am crezut că sunt mulți oameni. La Sharm el-Sheikh, anul trecut, cu 50.000, tot credeam că e multă lume!", a spus Dan Bondi, unul dintre participanți.
Acest veteran COP și membru al delegației Emiratelor Arabe Unite a lăudat organizația emirateză, fără să spună ceea ce crede toată lumea: evenimentul este mult mai bine organizat decât COP27 din Egipt de anul trecut, când până și apa a lipsit. La Dubai există chiar și cafea în cantități mari, cu toate că aceasta costă 20 de dirhami (5 euro).
- "A fost mai intim" -
La ultima numărătoare, duminică la ora 17:00 (ora locală), 88.445 de persoane au fost acreditate de ONU. Cu 23.000 de angajați în cadrul personalului tehnic, administrativ și de securitate, peste 110.000 de ecusoane au fost alocate pentru "zona albastră", gestionată de ONU.
CITEȘTE ȘI FOTO Blocaj la metrou, pe cea mai aglomerată magistralăAproximativ jumătate dintre participanți au fost prezenți fizic duminică (cu un vârf la ora 14:00), conform datelor prezentate luni dimineață de Alexander Saier, cel mai important coordonator media al COP la ONU.
De ce această inflație? Alexander Saier a enumerat motivele: "Niciodată nu a existat atât de mult interes" pentru climă; Dubai este foarte accesibil; iar spațiul World Expo 2020 este imens, a declarat el pentru AFP.
ONU stabilește o cifră maximă de participare în funcție de dimensiunea locației. Există cote pentru ONG-uri, mass-media și organizații profesionale, dar nu și pentru delegațiile oficiale, care sunt adevăratele responsabile de această inflație, notează AFP - ele reprezintă în prezent 61% dintre cei acreditați, respectiv peste 50.000 de persoane anul acesta.
Delegațiile naționale depășesc 500 de persoane, chiar mai mult de o mie pentru China și Nigeria, peste 3.000 pentru Brazilia și 4.000 pentru Emirate.
"A fost mult mai intim", a declarat Alexander Saier, amintindu-și cu nostalgie de primul său COP, cea de-a cincea ediție, organizată în 1999 în orașul liniștit Bonn din Germania, unde își are sediul organizația ONU pentru climă.