România îndeplinește cele patru condiționalități din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție, care poate fi oprit, monitorizarea putând continua în cadrul mecanismului privind statul de drept, arată raportul pe care îl va publica Comisia Europeană în cadrul MCV.
UPDATE Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare și Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiționalitățile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat marți de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept.
Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției apreciază progresele realizate de România în privința recomandărilor și îndeplinirea condiționalităților MCV de la raportul precedent, din iunie 2021, arată Agerpres.
Evaluarea "remarcă pozitiv eforturile semnificative ale României pentru implementarea tuturor acestor recomandări prin legi, politici și instrumente noi pentru a întări sistemul judiciar și a combate corupția", se arată într-un comunicat al Executivului UE.
Printre reformele importante se numără legile justiției recent adoptate și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar.
Comisia notează de asemenea angajamentul României de a ține cont de opinia Comisiei de la Veneția în privința legilor justiției și să ia măsuri suplimentare dacă va fi nevoie.
"În privința luptei împotriva corupției, instituțiile statului își unesc forțele pentru a implementa o nouă strategie națională anticorupție, iar în 2021 și 2022 s-a înregistrat din nou un bilanț pozitiv în legătură cu eficiența investigării și sancționării corupției la nivel înalt", se mai precizează în raportul CE, citat în comunicat.
"Parlamentul a îmbunătățit procedura privind ridicarea imunității politice, iar instituțiile responsabile pentru aplicarea regulilor privind integritatea și conflictele de interese și pentru gestionarea și recuperarea activelor ilegale au lucrat eficient", adaugă Bruxellesul.
"De asemenea, România înregistrează progrese rapide în revizuirea Codurilor Penale, precum și în consolidarea cadrului de lucru privind integritatea", mai notează Comisia Europeană, adăugând că "finalizarea acestor reforme importante este un jalon în cadrul Planului de Redresare și Reziliență al României".
CITEȘTE ȘI FOTO Liderul nord-coreean și-a scos pentru prima oară în public fiica, pe care a adus-o să vadă testul cu rachetă intercontinentală"Comisia va continua să coopereze cu România pentru realizarea lor cu succes, în acord cu legislația UE și cu standardele internaționale anti-corupție", se mai menționează în raport.
Bruxellesul atrage totuși atenția că este important ca România "să continue să lucreze pe deplin la transpunerea angajamentelor rămase, menționate în raport, în legi concrete și la implementarea lor", în cadrul mecanismului privind statul de drept.
Știrea inițială
''Concluzia pe care o veți vedea în raport este că acum România îndeplinește cele patru condiționalități. Încă există câteva chestiuni care trebuie soluționate, dar din schimburile la nivel înalt și garanțiile date de autoritățile române aceste chestiuni vor fi rezolvate. Acum suntem în situația în care putem spune că cele patru condiționalități sunt îndeplinite și restul muncii care trebuie să fie făcută poate fi urmărită cu instrumentele convenționale, rapoartele privind statul de drept. (...) Este un raport pozitiv, un raport care ajunge la concluzia că MCV se poate opri și că monitorizarea viitoare poate avea loc în cadrul raportului privind statul de drept'', a explicat un oficial al executivului comunitar.
El a adăugat că deocamdată MCV nu dispare complet, întrucât trebuie așteptate reacțiile Consiliului și Parlamentului, și că în concluziile raportului de marți sunt incluse unele elemente ce rămân să fie soluționate de România, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărătoriPrintre chestiunile încă nerezolvate sunt finalizarea reformei Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.
Un alt angajament al părții române este de a analiza opinia Comisiei de la Veneția și a face eventuale ajustări.
Referitor la legile justiției, promulgate recent de președintele Klaus Iohannis, oficialul european a spus că evaluarea CE și a Comisiei de la Veneția este că actele normative respective sunt în general ''în direcția bună''.
''Au fost chestiuni, de exemplu răspunderea sau regimul disciplinar pentru judecători, care au fost corectate în aceste legi. Sunt de asemenea chestiuni organizatorice, cum ar fi cele privind inspecția judiciară, care au fost îmbunătățite. A existat o îmbunătățire a transparenței procedurii pentru numirea procurorilor din funcțiile de conducere. Toate merg în direcția bună. Am primit de asemenea un angajament la nivel înalt din partea autorităților române de a analiza recomandările suplimentare pe care le-ar putea avea Comisia de la Veneția, incluse în opinia de vineri. Sunt câteva elemente despre care ei (Comisia de la Veneția) consideră că ar trebui aliniate. Și este ceva ce vom monitoriza cu cea mai mare atenție'', a mai spus reprezentantul CE.
Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile țării de a-și reforma sistemul judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției. Acesta a fixat obiective de referință în patru domenii: reforma sistemului judiciar; integritatea; combaterea corupției la nivel înalt; prevenirea și combaterea corupției din sectorul public.