Belgienii au ajuns la un acord privind CETA

Belgienii au ajuns la un acord privind CETA
scris 27 oct 2016

Autoritățile belgiene au reușit să ajungă la un acord la nivel federal și între entitățile subfederale privind acordul de liber-schimb UE-Canada, CETA, a anunțat joi premierul Charles Michelle, citat de DHnet.be.

Textul acordului a fost trimis direct Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), a adăugat el.

Urmărește-ne și pe Google News

Părțile implicate vor încerca să obțină un răspuns din partea Parlamentelor lor cel mai târziu vineri, la miezul nopții, scrie News.ro.

Anunțul a venit după ce summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru a semna CETA a fost anulat, fără a fi fixată o dată pentru o nouă reuniune.

Anterior, premierul canadiat Justin Trudeau a anunțat că și-a anulat vizat prevăzută pentru joi.

Tarife maxime la RCA. Șoferul tânăr din București cu o mașină de clasă medie, portretul robot al marelui câștigător. Vedetele RCA vor căuta provincia CITEȘTE ȘI Tarife maxime la RCA. Șoferul tânăr din București cu o mașină de clasă medie, portretul robot al marelui câștigător. Vedetele RCA vor căuta provincia

După mai multe runde de negocieri eșuate, premierul Charles Michel s-a întâlnit joi, din nou, cu reprezentanții regiunilor belgiene pentru a ajunge la un text comun care să liniștească temerile privind importurile agricole și căile de rezolvare a diferendelor comerciale.

Trudeau a intensificat presiunea asupra UE în ultimele săptămâni, avertizând că blocul comunitar va demonstra că se află pe o cale greșită, dacă nu poate semna un acord cu o țară atât de progresistă precum Canada.

CETA vizează să faciliteze fluxul de mărfuri între UE și Canada, prin eliminarea unor taxe și altor obstacole comerciale. De asemenea, este considerat drept bază pentru acordul mai amplu și mai controversat TTIP, negociat cu Statele Unite.

Opozanții CETA și TTIP se tem că acordurile vor oferi prea multă putere corporațiilor și vor slăbi capacitatea Guvernele de a fixa standarde pentru protecția angajaților, consumatorilor și mediului.

Pe de altă parte, susținătorii consideră că tratatele vor consolida creștere economică și vor crea locuri de muncă.

Eșecul inițial al negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic și Comercial UE-Canada, a venit la doar câteva ore după ce reprezentanții europeni și canadieni au depășit impasul provocat de respingerea acordului de către România și Bulgaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceta
canada