Averea statelor din Golful Persic s-ar putea epuiza în 15 ani, în lipsa reformelor fiscale

Averea statelor din Golful Persic s-ar putea epuiza în 15 ani, în lipsa reformelor fiscale
scris 7 feb 2020

Averea statelor din Golful Persic, unele dintre cele mai bogate din lume, s-ar putea epuiza în următorii 15 ani, pe fondul veniturilor mai scăzute din hidrocarburi, dacă guvernele nu vor intensifica reformele fiscale, transmite Reuters.

Consiliul pentru Cooperare din Golf, care reunește șase țări, cu o avere cumulată de 2.000 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor FMI, asigură peste o cincime din producția mondială de petrol, dar economiile din regiune au fost afectate puternic de scăderea prețurilor țițeiului în perioada 2014-2015, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În timp ce prețurile mai scăzute ale petrolului au exercitat presiuni asupra guvernelor, de a genera venituri din alte surse , ”efectul veniturilor mai scăzute din vânzăril de hidrocarburi nu a fost compensat încă”, arată un raport al FMI.

FOTO Un restaurant vietnamez din Praga refuză intrarea clienților chinezi din cauza coronavirusului CITEȘTE ȘI FOTO Un restaurant vietnamez din Praga refuză intrarea clienților chinezi din cauza coronavirusului

”În situația fiscală actuală, bunăstarea financiară a regiunii ar putea fi epuizată în următorii 15 ani”, potrivit Fondului.

FMI estimează că cererea globală de petrol ar putea atinge nivelul maxim în jurul anului 2040, sau chiar mai curând, în cazul unor presiuni mai puternice din partea guvernelor pentru protecția mediului și eificență energetică.

”Toate țările din Consiliu au recunoscut natura de durată a problemei lor...Cu toate acestea, viteza și mărimea acestor consolidări din majoritatea țărilor ar putea fi insuficiente pentru stabilizarea averii lor”, avertizează FMI.

Statele din Golf s-au folosit de-a lungul deceniilor de banii obținuți din energie pentru a oferi cetățenilor slujbe în sectorul public. Dar locurile de muncă bine plătite din sectorul public au dus la scăderea productivității și au creat o anumită cultură, precum și creșterea costurilor.

Bugetele mai sunt tensionate de creșterea cheltuielilor pentru subvenții, servicii sociale și pensiile generoase.

Guvernele din Consiliul pentru Cooperare din Golf au luat treptat măsuri de austeritate pentru a evita tensiunile sociale, cum ar fi introducerea TVA, în unele dintre țări. Dar majoritatea continuă să încere să echilibreze consolidarea fiscală cu creșterea.

FMI consideră că introducerea TVA și a accizelor sunt niște factori pozitivi.

Kuweitul, care are unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, ar putea avea nevoie de o finanțare de 180 de miliarde de dolari, în următorii șase ani, în absența unor măsuri fiscale drastice, a avertizat FMI luna trecută.

Arabia Saudită, cea mai mare economie arabă și unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume, anticipează în acest an un deficit bugetat de 50 de miliarde de dolari, în creștere de la 35 de miliare de dolari în 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
golful persic
avere