Procurorii Parchetului European fac trei percheziții în județul Maramureș, într-un dosar care vizează o o presupusă fraudă cu subvenții în valoare de 2 milioane de euro, implicând proiecte de cultivare și ambalare de legume.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că îl nominalizează pe fostul deputat din Wisconsin și gazda Fox Business News, Sean Duffy, pentru funcția de secretar al transporturilor, relatează Reuters.
Parlamentul, prin. votul final al Camerei Deputaților, a stabilit majorarea bonificației de care beneficiază microîntreprinderile bune platnice, de la 3% la 5% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe venit, aferente anului fiscal 2024.
Senatorii au votat din nou proiectul de lege care prevede că în cazul operatorilor economici din ramuri strategice ale economiei naționale, aflați într-o procedură de concordat preventiv, durata procedurii va putea fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive ”justificate”, cu cel încă 5 ani, ajungându-se astfel la un concordat neîntrerupt de până la 10 ani.
Președintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, a confirmat că dorește să declare stare de urgență la nivel național pentru a-și implementa planul de expulzare în masă a migranților ilegali și că are în vedere folosirea forțelor armate pentru a pune în aplicare aceste expulzări, transmite AFP.
Parlamentul, prin vot final în Camera Deputaților, a adoptat proiectului prin care, la plățile efectuate cu carduri de credit sau de debit, operatorii economici vor avea obligația să emită bon fiscal tipărit doar la solicitarea clienților.
Suedia a început să trimită peste cinci milioane de broșuri cetățenilor săi, încurajându-i să se pregătească pentru eventualitatea unui război. În același timp, Finlanda vecină a lansat un site web cu sfaturi similare privind pregătirea de război, relatează AFP.
ANAF a pregătit un proiect pentru actualizarea ordinului de președinte privind acte administrativ fiscale emise de Fisc și tipărite prin intermediul centrului de imprimerie masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite ale ANAF și fără ștampila organului fiscal emitent. Pe listă vor fi introduse 22 de formulare, alte 5 vor fi eliminate, iar în cazului unuia se modifică denumirea.
În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim vremuri tulburi. Într-adevăr, am traversat crize financiare globale precum cea din 2008, o pandemie și alte evenimente marcante, însă impactul acestor evenimente este adesea amplificat.
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informații din evidența contabilă și fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform prevederilor legale*.