Societatea de avocați Podoleanu Păun a reprezentat cu succes un client brașovean într-un litigiu cu Primăria Constanța. Curtea de Apel Brașov a decis în mod definitiv că se impune actualizarea documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism („PUZ Mamaia”) de către autoritatea locală. Rezultatul a fost eliminarea unui drum de pe un teren al clientului aflat pe plaja Mării Negre.
Ministerul Energiei a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru investiții în stocarea de energie electrică, de această dată cu finanțări nerambursabile provenite din Fondul de Modernizare al UE.
73% dintre angajații unei multinaționale, care le-a cerut salariaților să vină cinci zile pe săptămână la birou în loc de trei ca până acum, și-au anunțat intenția de a demisiona.
Emigrația în rândul tinerilor din landurile situate în estul Germaniei către vestul țării continuă, a anunțat Biroul federal de statistică german, în perspectiva Zilei unității germane, marcată pe 3 octombrie, informează DPA.
Ambasada SUA la București a lansat o campanie de conștientizare pentru a combate dezinformarea și a stimula receptarea informată a mesajelor media. O serie de video-uri explorează impactul negativ pe care informațiile false sau înșelătoare îl pot avea asupra relațiilor și a altor momente din viața cotidiană a cetățenilor.
Prof. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, va fi prezent la Profit Health.forum Ediția a XIV-a, programat să fie organizat de Profit.ro pe 15 octombrie.
Statul român a încheiat cu Statele Unite în ianuarie un Acord de colaborare privind utilizarea informațiilor privind călătorii, premergător implementării în România a variantei globale a controversatului sistem informatic american ATS, de scanare și evaluare automată a persoanelor care traversează frontierele de stat, în vederea stabilirii gradului de risc al acestora la adresa securității naționale, precum și în ceea ce privește terorismul și alte infracțiuni.
Senatorii au adoptat, prin vot în plen, modificarea noii legi privind sistemul public de pensii (Legea nr.360/2023) în sensul păstrării condițiilor actuale de pensionare prevăzute de legea în vigoare (Legea nr.263/2010) pentru categoriile de persoane încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a Il-a de muncă.
Statul pregătește, printr-un proiect de ordonanță de urgență, înființarea și operaționalizarea unei structuri denumite Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE), pentru protejarea infrastructurii critice din domeniul energetic național, potrivit autorităților.
Cu puțin timp în urmă, au fost lansate rachete din Iran către Israel, a anunțat armata israeliană marți seara într-un comunicat. Sirenele răsunau în tot Israelul în jurul orei locale 19:30, potrivit BBC.