Prezența fostului ministru de Finanțe Teodorovici pe lista datornicilor la buget este emblematică pentru administrarea fiscală din România. Faptul că unul dintre patronii sistemului, artizanul impozitării bacșișului, are taxe neplătite câțiva ani (din moment ce penalitățile sunt mai mari decât principalul) dă indicii serioase că Fiscul are disfuncționalități în recuperarea debitelor: de la proceduri arbitrare, până la inechități de tratament al contribuabililor.
Dincolo de dezbaterea, necesară de altfel, privind protecția datelor personale și expunerea unor nume oprobriului public, fără o explicație a cauzelor care au dus la acumularea datoriilor, listele, supranumite în presă ale rușinii, expun problemele grave ale administrației.
În primul rând, ele devoalează nu doar identități sonore care satisfac curiozitatea publică, ci neputința, lipsa de voință, relativismul, erorile în colectarea taxelor.
Același Fisc, neîndurător cu micii comercianți, sever în controalele la case de marcat, este incapabil să încaseze de la propriul șef câteva zeci de mii de lei sau lasă firme fantomă – așa cum este campioana Oana Management, cu acționari fictivi, înregistrată într-un grajd – să strângă datorii de sute de milioane de lei.
Tratamentul inechitabil are efect nociv pentru bunii platnici care sunt pe de o parte tracasați pentru că Fiscul încearcă să compenseze pierderile pe seama lor, iar pe de alta pentru că se simt discriminați și demotivați să plătească.
Suma de 63 de miliarde lei care nu mai poate fi recuperată este un indiciu al eșecului administrației. Fiscul susține că principala cauză este insolvența care protejează datornicii de executare silită. Însă, până la declanșarea insolvenței, majoritatea acestora adună datorii pe parcursul unor ani, iar ponderea penalităților în arierate, de circa 25%, demonstrează că Fiscul a avut la dispoziție cel puțin 2 sau 3 ani să se intereseze de situație.
Nepermis de nepăsător cu unele datorii mari, Fiscul este, în schimb, dur când poprește toate conturile fără somație sau emite decizii de impunere pentru câteva zeci de lei. Însă, ca orice instituție, și Fiscul lucrează pe baza unei legislații și a unor proceduri care ar trebui să se aplice uniform și echitabil. Din păcate, o mare parte dintre probleme sunt chiar în lege.
În activitatea de executare silită, de exemplu, dar nu numai, lipsesc termenele precise, maximale și imperative. Codul de procedură fiscală nu prevede când se declanșează executarea, etapele, termenele și nu ierarhizează formele de executare (poprire, sechestru etc). Prin urmare, lasă la latitudinea funcționarilor să aleagă atât momentul oportun, cât și forma de executare.
Așadar, una din sursele majore ale administrării arbitrare și discriminatorii, care dă posibilitatea tergiversării sau executării rapide, în funcție de competența, voința sau interesul executorului, se află chiar în cadrul legal și nu are nicio rezolvare de ani de zile, deși mediul privat le-a reclamat de nenumărate ori, iar consecințele sunt serioase.
În al doilea rând, nu trebuie ignorată nici posibilitatea ca listele să conțină erori provenite din administrarea registrului plătitorilor. De multe ori au fost semnalate plăți dublate, neînregistrate sau greșit introduse în fișe.
Nu este clar ce a urmărit Fiscul cu publicarea acestor liste, pe care presa le-a denumit ale rușinii - presupunând că asistăm la procesul de “demascare publică a dușmanilor” finanțelor. Puțină “autocritică”, tocmai ca să nu se piardă coerența de abordare milițienească, nu ar strica.
