În 2021, marea dezbatere despre perspectivele economiei mondiale s-a axat pe întrebarea dacă inflația în creștere din Statele Unite și alte economii dezvoltate este tranzitorie sau persistentă.
Principalele bănci centrale și majoritatea cercetătorilor de pe Wall Street se aflau în "echipa tranzitorie". Aceștia au pus problema pe seama efectelor de bază și blocajelor temporare pe partea de ofertă, ceea ce implica faptul că rata inflației va reveni rapid în intervalul țintă de 2% al băncilor centrale.
Între timp, "Echipa Persistentă" - condusă de Lawrence H. Summers [2] de laUniversitatea Harvard, Mohamed A. El-Erian [3] de la Queens' College din cadrul University of Cambridge, și alți economiști - a susținut că inflația va rămâne ridicată [4], deoarece economia se supraîncălzea pe fondul cererii agregate excesive. Această cerere era determinată [5] de trei forțe: politici monetare relaxate în mod persistent, politici fiscale excesiv de stimulante, și o creștere rapidă a economiilor gospodăriilor în perioada pandemiei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Și eu am făcut parte din echipa "Persistentă". Dar am susținut că, pe lângă cererea agregată excesivă, mai multe șocuri negative ale ofertei agregate contribuiau la creșterea inflației - de fapt, la stagflație [6] (o creștere redusă alături de o inflație mai mare). Răspunsul inițial la COVID-19 a dus la închiderea economiilor, ceea a provocat perturbări majore în lanțurile de aprovizionare globale și a redus oferta de forță de ,muncă.
Apoi au apărut două șocuri suplimentare privind oferta, în acest an: invazia brutală a Rusiei în Ucraina, care a dus la creșterea prețurile materiilor prime [7] (energie, metale industriale, alimente, îngrășăminte), și răspunsul "zero-COVID [8]" al Chinei la varianta Omicron, care a dus la o nouă rundă de blocaje în lanțul de aprovizionare.
Acum știm că echipa "Persistentă" a câștigat dezbaterea privind inflația din 2021. Cu o inflație care a crescut vertiginos, ajugând aproape de două cifre, Rezerva Federală a SUA și alte bănci centrale au recunoscut că problema nu este tranzitorie [9], și că trebuie abordată urgent prin înăsprirea politicii monetare.
Acest lucru a stârnit o altă mare dezbatere: dacă factorii de decizie pot să creeze o "aterizare ușoară" pentru economia globală. Fed și alte bănci centrale susțin că vor putea să își majoreze ratele de politică monetară [10] doar atât cât să reducă rata inflației până la ținta de 2%, fără a provoca o recesiune. Dar eu și mulți alți economiști ne îndoim că acest scenariu Goldilocks - o economie care nu este nici prea fierbinte, nici prearece - poate fi atins. Gradul de înăsprire a politicii monetare care este necesar va provoca în mod inevitabil o aterizare dură [11], sub forma unei recesiune și creșteri a șomajului.
Deoarece șocurile stagflaționiste reduc creșterea economică, dar cresc inflația, acestea pun băncile centrale în fața unei dileme. În cazul în care cea mai mare prioritate este lupta împotriva inflației și prevenirea unei dezancorări periculoase a așteptărilor inflaționiste (o spirală salariu-prețuri), acestea trebuie să își elimine treptat politicile expansioniste neconvenționale și să majoreze ratele de politică monetară într-un ritm care ar provoca probabil o aterizare dură. Dar dacă prioritatea lor principală este susținerea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, acestea ar trebui să normalizeze politica mult mai lent și riscă să dezechilibreze așteptările inflaționiste, pregătind terenul pentru inflație persistentă peste țintă.
Prin urmare, un scenariu de aterizare ușoară pare a fi o iluzie. Până acum, creșterea inflației este suficient de persistentă pentru ca doar o măsură serioasă de înăsprire a politicii să o poată readuce în intervalul țintă.
Luând episoadele anterioare de inflație ridicată ca punct de referință, am plasat probabilitatea unei aterizări bruște în termen de doi ani la peste 60%.
Există însă și un al treilea scenariu posibil. Factorii de decizie în materie de politică monetară vorbesc cu tărie în prezent despre combaterea inflației pentru a preveni riscul de ca aceasta să scape de sub control. Dar acest lucru nu înseamnă că nu se vor lăsa până la urmă înduplecați și nu vor permite ca rata inflației să crească peste ținta stabilită.
Deoarece atingerea țintei necesită cel mai probabil o aterizare dură, decidenții ar putea crește ratele, ca mai apoi să se răzgândească odată ce acest scenariu devine mai probabil. În plus, deoarece există atât de multă datorie privată și publică în sistem (348% din PIB la nivel global [12]), majorările dobânzilor ar putea declanșa o nouă scădere bruscă a piețelor de acțiuni, obligațiuni și credit, oferind băncilor centrale încă un motiv în plus pentru a da înapoi.
Pur și simplu, efortul de a lupta împotriva inflației ar putea prăbuși cu ușurință economia, piețele, sau pe ambele. Deja, înăsprirea modestă operată de băncile centrale a zdruncinat piețele financiare, cu indicii principali ai acțiunilor aproape de teritoriu bear [13] (un declin de 20% față de vârfurile recente). Cu toate acestea, dacă băncile centrale renunță acum, rezultatul se va asemăna cu cel al anilor 1970, când o recesiune a fost însoțită de o inflație ridicată și de dezancorarea așteptărilor inflaționiste/
Care dintre aceste scenarii este cel mai probabil? Totul depinde de o combinație de factori incerți, inclusiv de persistența spiralei salariu-preț; nivelul la care trebuie să crească ratele de politică monetară pentru a ține în frâu inflația (creând o stare de slăbiciune pe piețele de bunuri și forță de muncă; disponibilitatea băncilor centrale de a provoca dificultăți pe termen scurt pentru a-și atinge țintele de inflație.
În plus, rămâne de văzut ce curs va urma războiul din Ucraina și ce efect va avea acesta asupra prețurilor materiilor prime. Și același lucru este valabil și pentru politica zero-COVID a Chinei, cu efectul său asupra lanțurilor de aprovizionare, și pentru corecția actuală de pe piețele financiare.
Dovezile istorice arată că o aterizare ușoară este foarte improbabilă. Rămâne fie o aterizare dură și o revenire la o inflație mai scăzută, fie o fie un scenariu stagflaționist. Oricum ar fi, o recesiune în următorii doi ani este probabilă.
Nouriel Roubini, profesor emerit de economie la Stern School of Business din cadrul New York University, este economist-șef la Atlas Capital Team, fiind poreclit „Dr. Doom” din cauza prognozelor sale sumbre.
Copyright: Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org [14]
Linkuri:
[1] http://ednet.project-syndicate.org/cms/cms.cgi?cmsid=76633bfe479688c6616f2272c8246e5
[2] https://www.project-syndicate.org/columnist/lawrence-h-summers
[3] https://www.project-syndicate.org/columnist/mohamed-a-el-erian
[7] https://www.bbc.com/news/business-61235528
[13] https://www.npr.org/2022/05/20/1100406104/stocks-in-bear-market-what-that-means-sandp
