Șeful Consiliului Concurenței susține că ar fi fost amenințat "de o multinațională" în birou

Șeful Consiliului Concurenței susține că ar fi fost amenințat "de o multinațională" în birou
scris 18 feb 2020

Anul 2019 a adus o presiune mai intensă a politicului asupra Consiliului Concurenței, dar și o agresivitate din partea mediului de afaceri, iar totul a culminat cu o multinațională, care a amenințat public instituția, "ceea ce a făcut și în privat, la mine în birou", a declarat, marți, președintele autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu, fără a indica însă compania. UPDATE Mai jos poate fi văzut despre ce companie este vorba.

"A fost un an 2019 cu activitate foarte intensă în care multe lucruri au mers bine. Am avut o viteză bună în gestionarea concentrărilor economice, deși numărul acestora a fost mai mare decât în anii precedenți. Perfomanța noastră în instanțe a fost bună. Numărul de sancțiuni, deși nu e obiectivul nostru și nu ne bucură să le dăm, este similar cu cel de anul de dinainte. Ce mi se pare că a mers mai prost anul trecut este gradul de agresivitate pe care l-am întâlnit, presiunea mai mare pusă asupra instituției. Avem presiunea politică, care a fost clar mai intensă decât în alți ani. Nu e ceva surprinzător, ne întristează, dar nu ne surprinde. Vedem o agresivitate și din partea mediului de afaceri, fie că vorbim despre firmele mai vechi, cu năravuri din anii '90, când au pornit ele la drum, dar vedem genul acesta de comportament și de la firme din industrii noi, ceea ce mi s-a părut ciudat. Avem oameni tineri, noi, la care te așteptai să se comporte ca în secolul 21, fără metehnele din perioada de tranziție. Totul a culminat cu o multinațională care a ieșit public și a amenințat Consiliul Concurenței, ceea ce făcut și în privat, la mine în birou", a spus Chirițoiu, citat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Modificările aduse Legii concurenței de Guvern, abrogate astfel încât mandatul conducerii să nu poată fi reînnoit fără limită CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modificările aduse Legii concurenței de Guvern, abrogate astfel încât mandatul conducerii să nu poată fi reînnoit fără limită

Acesta a adăugat că, în viziunea sa, astfel de comportamente nu sunt tolerate în țările din care provin aceste companii străine.

"Mă îndoiesc că genul acesta de comportament este tolerat în țările din care vin aceste companii. Din punctul meu de vedere, este contraproductiv și transmite un mesaj prost pentru societate. Când avem de-a face cu investitorii străini, ne așteptăm să aducă, alături de capital, de tehnologie și know-how, și o altă etică", a mai spus șeful Consiliului Concurenței.

UPDATE Surse apropiate discuțiilor au declarat marți, pentru News.ro, că aceste amenințări ar fi venit din partea Roche România.

”Compania la care s-a referit este Roche România. De altfel, compania a încasat anul trecut cea mai mare amendă din partea Consiliului Concurenței”, au declarat pentru News.ro sursele citate.

Contactați de News.ro, reprezentanții companiei nu au negat, limitându-se la a afirma că își mențin declarațiile anterioare.

”Nu avem nimic de adăugat față de declarația anterioară”, au declarat reprezentanții Roche România, referindu-se la declarația făcută în momentul primirii amenzii de la Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței a anunțat luna trecută că a sancționat compania farmaceutică Roche România cu amenzi în valoare totală de 59,96 milioane lei (12,85 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața unor produse oncologice din România, în urma a două investigații declanșate în 2017.

La rândul său, Roche Romania a precizat atunci că va contesta în instanță amenda de 12,8 milioane euro primită de la Consiliul Concurenței și acuza că, ”cu rea-credință, Consiliul Concurenței nu a luat în considerare o serie de dovezi ce susțin nevinovăția companiei”.

EXCLUSIV Conducerea grupului bancar francez Crédit Agricole și-a anunțat angajații de vânzarea operațiunilor din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Conducerea grupului bancar francez Crédit Agricole și-a anunțat angajații de vânzarea operațiunilor din România

"Beneficiul pacienților este esențial pentru compania noastră. Suntem alături de pacienți prin toate mijloacele legale, în speranța de a le oferi acces neîngrădit și rapid la tratamente inovatoare, salvatoare de vieți. Din nefericire, concluziile celor două investigații limitează masiv accesul pacientilor la tratamentele de care au nevoie. Compania nostra va contesta în instanță deciziile Consiliului Concurenței în investigatiile nr. 1138/2017 și 1127/2017, deoarece, cu rea-credință, Consiliul Concurenței nu a luat în considerare o serie de dovezi ce susțin nevinovăția companiei, și a ignorat în totalitate o hotarare judecătorească definitivă ce stabilește acest lucru, în cazul investigației privind achiziția centralizată de produse oncologice”, spuneau reprezentanții Roche Romania.

Sancțiunile au fost aplicate în urma a două investigații declanșate în anul 2017.

”Pe lângă contestarea în instanță a celor două decizii, ne rezervăm dreptul de a depune plângere penală împotriva tuturor celor ce se fac vinovați de emiterea acestor decizii ce au un vădit caracter părtinitor și lipsit de profesionalism”, spuneau atunci reprezentanții Roche Romania.

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan chirițoiu
multinaționala