Politicienii și tehnocrații autohtoni visează utopic la momentul în care România va deveni un hub regional de gaze, însă realitatea se încăpățânează să le transforme visele într-un veritabil coșmar. Pentru a putea deveni un hub regional, interconectările cu statele vecine sunt esențiale, însă se poate spune că ele sunt cel puțin deficitare în cazul României. Mai mult, la ora actuală, ca urmare a refuzului Transgaz de a semna un contract de interconectare pe rutele tradiționale de import cu nou-creatul operator de transport din Ucraina, capacitatea de import gaze a României este una extrem de mică: de aproximativ 170 GWh/zi, cu cel puțin 30 GWh/zi sub capacitatea de import necesară acoperirii consumului intern. Cu toate acestea, ministrul energiei Virgil Popescu, dar și Transgaz, refuză să recunoască realitatea și includ (uneori și de 2 ori) capacitățile de tranzit în cele de import!
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În urma publicării informației pe Profit Insider, înainte de apariția pe site, ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu, a emis deja un comunicat de presă în care susține: “Din informările primite de la Transgaz, pot să anunț că SNTGN Transgaz pune la dispoziție pe toate punctele de interconectare o capacitate fermă de 44,2 mil mc/zi, care este mai mult decât suficientă pentru necesarul maxim de import în cazul unor temperaturi foarte scăzute: 20 mil. mc/zi. În acest moment, importurile de gaze în România se ridică la aproximativ 10,8 mil mc/zi. Monitorizez zilnic situația și nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește asigurarea cu gaze pentru această perioadă”.
Numai că ministrul fie dezinformează, fie este dezinformat. România avea într-adevăr o capacitate tehnică fermă de circa 45 mil mc/zi (aproximativ 486 GWh/zi) până la 31 decembrie 2019. De la 31 decembrie 2019, în urma înființării unui nou operator de transport și sistem în Ucraina, care să opereze conform legislației europene, Transgaz recunoaște că n-a semnat niciun contract de interconectare cu Ucraina pentru rutele tradiționale de import, de la Medieșul Aurit și Isaccea, semnând un contract numai pentru o singură conductă de tranzit, din 3, care traversează Dobrogea (Isaccea-Negru Vodă 1). Ca urmare a acestui lucru, capacitatea tehnică de import din Ucraina a scăzut de la 382 GWh/zi la 62,4 GWh/zi (cât se poate introduce în sistem prin firul 1 al fostului coridor transbalcanic). Cu alte cuvinte, așa cum a scris Profit.ro, capacitatea tehnică de import, rezervată deja 100%, este de la 1 ianuarie - iar datele asociației operatorilor de transport europeni (ENTSOG) confirmă - de aproximativ 170 GWh/zi (16 milioane mc/zi și nu 44,2 milioane mc/zi, cât susține ministrul, invocând informările primite de la Transgaz). Cifra este cu 4 milioane de mc/zi mai mică decât necesarul de import recunoscut chiar de ministru pentru o zi geroasă, de 20 mil/ mc/zi.
Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, de altfel, săptămâna trecută, că “”pe rutele clasice de import, Medieșu și Isaccea, în anul 2020 nu au fost importate gaze, în lipsa unui acord de interconectare pe aceste puncte fizice”, fapt reunoscut de altfel și de Transgaz.
Pe site-ul Transgaz, unde sunt publicate capacitățile tehnice și rezervate, poate fi observat că acestea s-au redus față de finalul anului trecut în 2 puncte: la Medieșul Aurit-Isaccea, de la 382 GWh/zi la 62,4 GWh/zi, și la Isaccea 1, de la 190 GWh/zi la 140 GWh/zi. Explicația: Transgaz a redus capacitatea de tranzit pe firul 1 cu 50 GWh/zi pentru ca o parte din aceasta (62,4 GWh/zi) să nu mai tranziteze România, ci să intre direct în sistemul național, pe la Isaccea, pentru a compensa pierderea de capacitate de 382 GWh/zi, rezultată din nesemnarea unui acord de interconectare pe vechile rute de import cu operatorul ucrainean.
Potrivit Planului de Dezvoltare al companiei, conectarea la sistemul național a firului 1 de tranzit n-a fost efectuată pentru importuri, ci pentru “crearea posibilității preluării în sistemul românesc de transport a gazelor naturale descoperite în Marea Neagră pentru valorificarea acestora pe piața românească și pe piețe regionale”. Așa se explică capacitatea de transport la interconexiunea dintre sistemul național și Isaccea-Negru Vodă 1, de doar 62,4 GWh/zi, în pofida faptului că firul 1 al coridorului transbalcanic are o capacitate de 190 GWh/zi. Potrivit calculelor Transgaz, acesta ar putea fi nivelul maxim al producției din Marea Neagră (pentru Neptun Deep, Transgaz estimează o producție de 65 GWh/zi în anii 2-5 de la declanșarea producției, o parte din aceasta putând însă fi exportată prin firul 1 în Ucraina sau Bulgaria, deci să nu mai intre în sistemul național).
În plus, într-un comunicat de presă emis după publicarea pe Profit Insider a acestui articol, Transgaz nu numai că include în capacitățile de import întreaga capacitate de tranzit (gaz potențial care doar ar traversa România către alte state, nu ar intra în sistemul național de transport), ci mai numără și de două ori aceeași capacitate. Transgaz adună și capacitatea de tranzit dinspre Bulgaria, și pe cea dinspre Ucraina, ca și cum prin punctul de conectare cu sistemul național de la Isaccea ar putea intra simultan 62,4 GWh/zi de la bulgari și alți 62,4 GWh/și de la ucraineni.
Într-o zi obișnuită a săptămânii trecute, România importa aproximativ 60 GWh din Ungaria și 56 GWh din Ucraina (din Bulgaria nu se importă nimic deocamdată) la un consum relativ redus pentru această perioadă, de 615 GWh/zi. În cazul instalării unei perioade mai reci care să conducă la o majorare a consumului, România ar putea importa maximum 77,5 GWh/zi din Ungaria, 27 GWh/zi din Bulgaria și 62,4 GWh/zi din Ucraina, toate acestea fiind capacități tehnice rezervate ferm 100%.
Ceea ce înseamnă că, în cazul în care România ar fi lovită de ger, iar consumul ar sări pentru mai multe zile de 750 GWh/zi, România va fi în imposibilitatea de a se alimenta cu gaz, în pofida faptului că în continuare are depozitați peste 25 TWh.
La începutul lunii ianuarie 2017, ultima perioadă geroasă din România, consumul era de 755 GWH/zi, acoperit din producția internă (aproape 300 GWh/zi), din retrageri din depozite (280 GWh/zi) și din importuri (175 GWh/zi).
Dacă ar urma o perioadă la fel de geroasă ca cea din 2017, cu minime de -25 grade Celsius, lucru improbabil de altfel, necesarul de import al României va fi mai mare decât cel din urmă cu 3 ani, ca urmare a scăderii naturale a producției.
În prezent, producția zilnică este de doar aproximativ 270 GWh/zi, în scădere cu 30 GWh/zi decât cea din 2017. Scăderea producției ar putea fi compensată prin extrageri mai mari din depozite, însă practic recordul maxim zilnic de extrcție din depozite înregistrat în România a fost de 281 GWh/zi, în pofida cifrei raportate de 343 GWh/zi. Cu greu va putea fi extrasă zilnic din depozite o cantitate mai mare și numai pentru o zi-două, după care presiunea va scădea, iar fluxul la fel.
Cu alte cuvinte, la o perioadă geroasă similară celei din 2017, rezultă că România ar avea nevoie de un import de aproximativ 200 GWh/zi.
De altfel, recordul recent de importuri zilnice de al României, înregistrat pe 4 martie 2018, de 193 GWh/zi, se apropie de această cifră.
În prezent însă se pot importa doar maximum 170 GWh/zi, din care cei 27 GWh/zi din Bulgaria sunt mai degrabă doar teoretici.
Dacă Ungaria deține depozite de înmagazinare cu o capacitate dublă față de România (66 TWh) și-și poate permite să exporte gaz chiar dacă este la rândul său lovită de ger, în cazul Bulgariei situația este diferită.
Bulgaria are o capacitate de depozitare de doar 3,8 TWh și în prezent primește gaz din Turkstream. Dacă o perioadă geroasă lovește simultan și România și Bulgaria, gazul din Turkstream va fi suficient doar pentru alimentarea clienților Gazprom din Balcani cu care are semnate contrate pe termen lung și la volume ridicate, Bulgaria, Macedonia și Grecia.
Cu alte cuvinte, capacitatea tehnică de 27 GWh/zi de la Ruse-Giurgiu este una doar scriptică, în condiții de ger ea neputând fi utilizată, pentru simplu motiv că bulgarii nu vor avea ce gaz să trimită în România.
În condiții de ger, rezultă că practic, România poate importa doar 139-140 GWh/zi, cu doar 20 GWh/zi peste importurile din prezent, când vremea este una relativ prietenoasă, și cu 60 GWh/zi sub necesarul în vederea acopewririi consumului intern.
În plus, bulgarii mai au un motiv pentru care n-ar fi încântați să ajute guvernul român: în urmă cu 2 ani autoritățile române au refuzat să alimenteze cu curent câteva localități din nordul Bulgariei, invocând inexistența unui acord de interconectare.
În mod ironic, tot din cauza nesemnării unui acord de interconectare, cu ucrainenii de această dată, a ajuns România să aibă o capacitate de import de aproximativ 170 GWh/zi.
Istoric vorbind, România importa pe timp de iarnă gaze rusești din Ucraina, prin Medieșul Aurit și Isaccea, puncte în care capacitatea tehnică de import era de 382 GWh/zi, mai mult de 50% din consumul mediu zilnic al României pe timp de iarnă.
Anul acesta, în urma refuzului bizar al Transgaz de a semna un contract de interconectare cu nou creatul Gas TSO, situația s-a schimbat radical. Profit.ro anunța la finalul lunii noiembrie că Transgaz va putea semna curând contractul de interconectare cu Ucraina care să respecte legislația europeană, statul vecin fiind pe cale să aibă un operator independent de sistem de transport al gazelor, care urma să opereze de la 1 ianuarie 2020. Lucru care însă, din motive necunoscute, Transgaz nu l-a făcut.
Așa se face că operatorul de sistem din România a apelat la un artificiu: importă gaze rusești din Ucraina pe firul 1 al fostului coridor transbalcanic (Isaccea-Negru Vodă 1), pentru care un acord internațional semnat, și le introduce în sistemul național la Isaccea.
Numai că, deși Isaccea-Negru Vodă 1 are o capacitate de tranzit (către statele balcanice însă) de 190 GWh/zi (până la 1 ianuarie 2020, redus la 140 GWh/zi la 1 ianuarie 2020), capacitatea de introducere în sistemul național este mai mică, situându-se la capacitatea tehnciă fermă rezervată de 62,4 GWh/zi.
Care sunt motivele pentru care Transgaz nu a semnat un contract de interconectare cu operatorul de transport din Ucraina nu știe nimeni, transparența nefiind punctul forte al companiei de stat românești. Numai că decizia sa ar putea să coste România: în cazul instalării unei perioade friguroase, chiar dacă populația nu va suferi, foarte probabil se va apela la diminuarea livrărilor către marii consumatori industriali.
