Hotelierii de la mare vor cursuri cu Fiscul și alte structuri de control

Hotelierii de la mare vor cursuri cu Fiscul și alte structuri de control
scris 9 aug 2016

Patronatele din turism vor să organizeze, în luna mai a anului viitor, o serie de cursuri pe litoral, unde instituții de control, precum Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Garda de Mediu, Consiliul Concurenței, să le explice în detaliu obligațiile legale. Acestea susțin că au nevoie de clarificări și că mai mult de jumătate din firmele de pe litoral nu își permit să plătească un avocat sau o firmă de audit.

Patronatele cer instituțiilor care se ocupă de controale la operatorii de pe litoral, de la ANAF și Poliția Economică până la Garda de Mediu, să organizeze în luna mai, înainte de începerea sezonului pe litoral, cursuri de pregătire cu oamenii de afaceri, la care să participe reprezentanții firmelor cu activitate la malul mării.

Urmărește-ne și pe Google News

"A fost modificat Codul Fiscal și nu știm exact ce să facem. Nu toate firmele au posibilitatea să angajeze un expert contabil sau firme de audit ori juriști care să le explice exact care sunt liniile roșii peste care nu trebuie să treacă. Să ne explice care sunt punctele cheie pentru respectarea legii. Acum nu este în regulă, pentru că, la ora asta, este o prăpastie între noi și stat, iar mediul de afaceri caută o soluție prin care să clădească un pod de comunicare cu ei", afirmă Mohammad Murad, președintele Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și cel mai mare investitor de pe litoral.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
FOTO Murad construiește un hotel cu apartamente de peste 200 mp, pe care îl vrea \ CITEȘTE ȘI FOTO Murad construiește un hotel cu apartamente de peste 200 mp, pe care îl vrea "cel mai luxos de la mare"

El susține, ca exemplu, că mulți operatori de la mare nu știu că dacă plătesc pentru o mașină care să transporte personalul, firma care o deține trebuie să aibă licență de transport. Un alt argument avansat este că peste 70% din firmele de pe litoral nu știu că, dacă nu au un contract de reciclare a gunoiului din mase plastice, plătesc amendă.

"Dacă se adună trei hoteluri și discută despre prețurile de anul viitor, pot primi amenzi de peste 3% din cifra de afaceri, adică jumătate din profit. Doar pentru că s-au întâlnit să discute despre prețurile de anul viitor. E considerată înțelegere pe preț", este un alt exemplu pentru care patronatele din turism susțin că au nevoie de mai multe clarificări.

La acest moment, ANAT și Consiliul Concurenței oferă cursuri în care explică agențiilor de turism detalii ale practicilor anticoncurențiale, după ce mai mulți turoperatori mari au discutat între ei despre prețuri într-o discuție al cărei conținut l-au prezentat ulterior public, printr-o filmare postată pe internet, fiind însă cercetați după aceea cu suspiciunea de a fi organizat un cartel.

viewscnt
Afla mai multe despre
patronatel
litoral
controale
fptr
murad
fiscul