Gabriela Firea dorește ca mai multe lacuri din București să fie transferate către Primăria Capitalei

Gabriela Firea dorește ca mai multe lacuri din București să fie transferate către Primăria Capitalei
scris 23 feb 2019

Primarul Capitalei Gabriela Firea dorește ca municipalitatea să preia mai multe lacuri din București pentru modernizarea zonelor respective, precizând că în prezent unele dintre aceste obiecitve au devenit depozite de gunoaie, iar altele au malurile părăginite sau surpate.

Primăria Capitalei a transmis printr-un comunicat de presă că reiterează solicitarea adresată Guvernului în urmă cu aproape doi ani de transmitere cu titlu gratuit din domeniul public al statului în cel al Municipiului București a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, aflate în componența sau proximitatea salbei de lacuri formată de râul Colentina sau a cursului intravilan al râului Dâmbovița, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În luna martie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat o hotărâre, completată ulterior printr-o altă hotărâre adoptată în luna iunie a aceluiași an, prin care se solicită Guvernului emiterea unui act normativ în acest sens, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

Gabriela Firea spune că multe dintre aceste obiective par a fi abandonate și unele au devenit depozite de gunoaie.

OFICIAL OUG 114 face prima victimă: Eva Energy CITEȘTE ȘI OFICIAL OUG 114 face prima victimă: Eva Energy

“Salba de lacuri sau râul Dâmbovița sunt parte integrantă a patrimoniului istoric, cultural și peisagistic al Capitalei, constituind veritabile puncte de atracție atât pentru locuitorii orașului cât și pentru turiști. În prezent însă, aceste obiective au devenit, pe alocuri, adevărate depozite de gunoaie, par a fi abandonate, iar malurile lacurilor sunt părăginite sau surpate, ceea ce poate reprezenta un adevărat pericol pentru trecători. Ne dorim ca în București să nu mai existe astfel de zone, așa încât suntem determinați să realizăm modernizarea salbei de lacuri, însă, nefiind în administrarea noastră, nu avem cadrul legal pentru a interveni. De aceea, pentru a putea demara un proiect amplu de punere în valoare a acestora, avem nevoie ca toate aceste obiective să se afle integral în patrimoniul Municipalității pentru a putea să facem investițiile necesare. Cred că a sosit vremea ca Guvernul să se aplece și asupra acestei solicitări și am convingerea că dna Prim-Ministru Viorica Dăncilă, care probabil nu a avut cunoștință până acum de această solicitare a noastră, ne va acorda întregul suport necesar”, a transmis Gabriela Firea.

Lista bunurilor solicitate de Primăria Capitalei cuprinde:

1. Pasarela pietonală amenajată peste cuva de apă curată a râului Dâmbovița din zona Glina (zona Protan) - Ilfov, Popești Leordeni;

2. Amenajări Acumulare Tei - extindere apărare mal lac, cu lungimea de 950 m și amenajare pereu lac cu lungimea de 320 m - București;

3. Amenajări Acumulare Floreasca - amenajare a unui pereu cu dale în lungime de 1740 m, pereu beton debarcader în lungime de 810 m - București;

4. Debușare Canal Chitila Dragomirești - un tronson cu lungimea de 50 m din canalul Dragomirești - Chitila - Ilfov, Chitila;

5. Stațiile de pompare fântâni amonte și aval Planșeu Piața Unirii - infrastructura - București;

6. 22 descărcători pluviali care fac parte din sistemul orășenesc de colectare a apelor pluviale - București;

7. Amenajări Acumulare Cernica - integral - apărare mal Cernica, cu o lungime de 740 m - Ilfov, Cernica;

8. Amenajări Acumulare Mogoșoaia + descărcător suplimentar - lucrare realizată prin dragaje - Ilfov, Mogoșoaia;

9. Amenajări Acumulare Pantelimon 2 - apărare mal Pantelimon 2, cu o lungime de 103 m - București;

10. Amenajări Acumulare Pantelimon 2 - Morarilor - cu o lungime de 660 m - București;

11. Iazuri decantare nămol, stație tratare Roșu - cu o suprafață totală de 12,15 ha - Ilfov, Chiajna;

12. Acumulare Plumbuita, suprafața totală 55 ha - București, sector 2, str. Petricani;

13. Insula Plumbuita - suprafața totală 1,94 ha, București;

14. Acumulare Fundeni - suprafața totală 88 ha, București, sector 2;

15. Insula lac Fundeni - suprafața totală 3,16 ha, București, sector 2;

16. Acumulare Pantelimon I - suprafața totală 93 ha, București, sector 2, sos. Dobroești;

17. Insula Lacul Morii - suprafața teren 32.723 mp, inclusiv construcțiile (5 anexe) - București sector 6;

18. Pasarele pietonale amenajate peste cuva de apă curată a Râului Dâmbovița, din zonele Semănătoarea, Politehnica, Ștefan Furtuna (Cotroceni - Spitalul de Copii), Operetă (Calea Victoriei - Piața Națiunilor Unite), Mărășești (amonte pasaj rutier), Timpuri Noi (amonte pod Timpuri Noi, zona Fabrica de Încălțăminte), Mihai Bravu (zona cartier Abator), Popești (zona Complex Rezidențial Confort City).

viewscnt
Afla mai multe despre
gabriela firea
lacuri bucuresti
primaria capitalei