Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a declarat, pentru Profit.ro, că societatea Carpatica Asig, aflată de peste un an și jumătate sub un plan de redresare financiară, nu a îndeplinit nici măcar termenele intermediare impuse de ASF. În următoarea lună și jumătate, Autoritatea va analiza situația raportată până la data de 15 decembrie 2015, termenul final stabilit pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, și va decide, cel mai probabil, trecerea companiei în mecanismul de rezoluție, ceea ce va însemna, într-un final, preluarea firmei de către un administrator desemenat de ASF, probabil Fondul de Garantare a Asiguraților.
Până pe data de 15 decembrie, Carpatica ar fi trebuit să găsească un investitor strategic, potrivit unui plan agreat cu ASF. Președintele ASF Mișu Negrițoiu spune, însă, că reprezetanții actualului acționar, firmele controlate de Ilie Carabulea, nu au reușit să vină cu nimic concret și convingător.
"E adevărat, a fost recent cineva de la Carpatica împreună cu o firmă. Nu vreau să mă antepronunț. Este vorba un sloven care a mai încercat să facă business aici, în România, și de o firmă din Germania. Este un nume necunoscut complet. Nu e cineva important, nu sunt genul de firme pe care le-am vrea ca investitori, așa cum am avut la Astra Asigurări. A fost doar o întâlnire de curtoazie. Am cerut date concrete despre potențialii investitori. Nu le-am primit și nu sunt de găsit cifre nici măcar pe Google. Ei au făcut o hârtie cu Carpatica. Vorbesc despre un due dilligence. Nu suntem în fața unei propuneri de investiții de genul celor pe care le-am avut la Astra", a declarat Negrițoiu pentru Profit.ro.
În opinia sa, Carpatica Asig încearcă doar să inducă ideea că este curtată de investitori străini pentru a mai obține o prelungire a termenelor. "Aceasta a fost o piață de negocieri colaterale de gen care pe care. Ceea ce face Carpatica Asig acum este un joc menit să arate că au investitori străini. Cel mai probabil, ei ar vrea o prelungire a termenelor. La stadiul actual, această prelungire nu este motivată sau justificată. Nici nu există, de fapt, noțiunea de prelungire, pentru că ei au avut și alte termene pe care nu le-au respectat. Nu au respectat nici măcar termenele intermediare... Au făcut doar o majorare de capital de 1 milion de lei și nu știu ce altceva. Nu pot să mă antepronuț. Cert este că nu intrăm într-o discuție cu ei. Este o piață a regulior, nu mai stăm să negociem. Aici este măsurat. Poți sau nu poți", adaugă președintele ASF.
Mișu Negrițoiu spune că, în perioada imediat următoare, se va trece la analiza datelor raportate de Carpatica Asig. "Noi le cerem raportul de îndeplinire a măsurilor la 15 decembrie. În cazul Astra, am avut raportul KPMG de îndeplinire a măsurilor, pentru că ei au monitorizat. Acum este vorba despre conducerea Carpatica, nu este un evaluator independent. După știința noastră, nu au reușit să îndeplinească măsurile. Ne vom pune la curent cu stadiul respectării măsurilor, va fi o ședință și, probabil, o hotărâre de consiliu. Asta înseamnă în jur de o lună, o lună și jumătate", a explicat Negrițoiu.
Serviciu special pentru legea rezoluției
ASF are în plan înființarea unui serviciu special în cadrul instituției pentru aplicarea procedurilor de rezoluție. "O să fie un serviciu specializat în rezoluție. Este o activitate complexă, poate chiar mai interesantă decât aceea de compensare. Cred că acest serviciu o să aibă de muncă începând cu anul viitor", spune șeful ASF.
Într-o primă fază, după declanșarea procedurilor, compania va fi analizată inclusiv cu ajutorul unui evaluator independent. Ulterior, se va ajunge la preluarea societății de la acționarul actual și stabilirea unui administrator care poate fi inclusiv Fondul de Garantare a Asiguraților.
Apoi se va încerca maximizarea activelor viabile și înlăturarea problemelor din societate. Este posibilă atât vânzarea de portofolii, cât și reabilitarea societății cu ajutorul Fondului de Garantare.
Rezoluția este un mecanism asemănător naționalizărilor practicate în țări precum Anglia sau Statele Unite. "Prima fază este una de analiză și evaluare. În legea rezoluției există un capitol de măsuri preliminare. Începem cu o analiză. Se constată că societatea nu îndeplinește indicatorii financiari, că nu s-au obținut rezultate prin planul de redresare și, după aceea, intri în rezoluție. Prima acțiune este o evaluare a activității cu ajutorul unei firme independente. Vom angaja un auditor. Pe baza raportului trecem mai departe. Urmează suspendarea conducerii, suspendarea acționarilor, intervenția fondului de rezoluție. Procedura are ca obiectiv să refacă părțile bune și să asaneze părțile rele. Că o face direct, prin investiții proprii, sau că o face prin vânzare depinde de situația concretă. În final, avem și aici renumita instituție punte care reorganizează activitatea. Spre deosebire de Astra, unde am alergat după investitori dar ne-am blocat la faza de negociere cu acționarul, aici putem interveni direct. Poate să fie interpretată ca o naționalizare. La Astra nu am putut naționaliza pentru că nu aveam un instrument. În final, rezoluția urmărește limitarea riscului sistemic, costul redresării și salvarea business-ului bun", a arătat șeful ASF, într-un interviu pentru Profit.ro.
Conform unui plan aprobat de ASF, Carpatica trebuia să atragă un împrumut subordonat în sumă de cel puțin 30 de milioane de lei și s-a angajat să scurteze perioada de atragere a unui investitor strategic, astfel încât, până la data de 15 decembrie 2015 (astăzi), să poată fi încheiată tranzacția cu acesta. Societatea se află, de la începutul anului 2014, în program de redresare financiară.
Sursele Profit.ro spun că ASF ar fi acceptat funcționarea Carpatica în parametri de solvabilitate sub cei impuși de normele în vigoare, după ce Ilie Carabulea a promis că va capitaliza firma cu banii obținuți prin vânzarea participației deținute la Banca Comercială Carpatica.â
Carpatica Asigurări ocupă locul al optulea în topul după primele brute subscrise la 9 luni din 2015, cu vânzări de aproape 394 de milioane de lei. Peste 90% din primele subscrise de Carpatica vin din polițele RCA, compania fiind al doilea mare jucător în domeniu. Firma se află în redresare financiară din aprilie 2014 și este controlată de Ilie Carabulea prin firma sa fanion, Atlassib. Conducerea executivă este asigurată, de trei luni, de către Liviu Stoicescu, fondatorul Biroului Carte Verde. Președinte al Consiliului de Administrație este Angela Toncescu, fosta șefă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.