Corespondență din Berlin: La prima sa participare ca ministru al Turismului la cel mai important târg din lume, Bogdan Trif dă șah-mat promovării cu o șahistă și un încondeiator de ouă, care țin loc de strategie

Corespondență din Berlin: La prima sa participare ca ministru al Turismului la cel mai important târg din lume, Bogdan Trif dă șah-mat promovării cu o șahistă și un încondeiator de ouă, care țin loc de strategie
scris 7 mar 2018

România calcă din nou cu stângul la cel mai important și mai vizitat târg de turism din lume, ITB Berlin, unde vrea să atragă atenția vizitatorilor cu o adolescentă campioană la șah, așezată discret la o măsuță, cu tabla și piesele în față, și cu un meșter popular care încondeiază ouă, aceasta din urmă fiind una dintre soluțiile la care apela în urmă cu două decenii și fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon. La un moment dat, din plictiseală, pentru că vizitatorii târgului nu s-au arătat interesați nici de ouă încondeiate și nici de discretul sport al minții, micuța campioană și tânărul încondeietor s-au apucat să joace șah între ei.

De precizat că, așa cum a anunțat Profit.ro, România a devenit singura țară din regiune care nu mai este promovată în cataloagele marilor turoperatori din Germania, stat care recent era principalul furnizor de turiști pentru piața locală. După TUI și Neckermann, și compania Dertour a renunțat acum să mai promoveze ofertele românești.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă cineva i-ar lua la rând pe fiecare dintre zecile de mii de vizitatori ai Târgului de turism de la Berlin și i-ar întreba dacă își amintesc numele unei românce campioane la un sport oarecare, poate că unii dintre ei ar pomeni-o pe Simona Halep, iar alții, mai în vârstă, pe Nadia Comăneci. Dar este foarte puțin probabil ca măcar unui singur turist german să-i sune cunoscut numele Miruna Lehaci, o româncă de 14 ani campioană mondială la șah școlar.

Chiar dacă nici măcar românii habar nu au de adolescenta Lehaci și, cu atât mai puțin, turiștii străini, iată că tânărul șef al Turismului, care până de curând a condus Garda de Mediu, lipsit de experiență, dar nu și de idei, a crezut că standul României poate ieși în evidență cu o măsuță dedicată unuia dintre cele mai discrete sporturi din lume. Că tânăra Lehaci s-a bucurat de o intimitate aproape totală în prima zi a târgului de la Berlin nu miră pe nimeni în afara lui Trif, pentru că România, din nefericire, nu e celebră în lume pentru marii șahiști. Kasparov nu s-a născut la Sibiu, și nici Bobby Fisher în Teleorman.

FOTO Hotelul cu care Ceaușescu îi atrăgea pe turiștii străini iubitori de Dracula, scos la vânzare de un fost bucătar CITEȘTE ȘI FOTO Hotelul cu care Ceaușescu îi atrăgea pe turiștii străini iubitori de Dracula, scos la vânzare de un fost bucătar

Dacă n-ar fi fost tânărul încondeietor de ouă de la standul României, cu care să încingă o partidă de șah, micuța campioană s-ar fi plictisit de moarte. Încondeietorul, îmbrăcat, ca și șahista, în costum popular, și-a făcut și el, întreaga zi, treaba în liniște, fără să fie deranjat prea tare de vizitatori.

Toți cei prezenți la standul României au constatat că suflul nou adus de Trif în minister nu se referă și la promovarea turistică, pentru că încondeietorul de ouă este o idee veche de două decenii, pe când era Dan Matei Agathon șeful turismului, care și el, probabil, a preluat-o de la Burebista. Dacă în anii 2000, un meșter popular cu ie și cu pălărie, care plimba o pensulă pe ouă, mai stârnea încă interesul străinilor, acum, în epoca în care smartphone-urile se demodează de la un an la altul și oamenii încep să-și cumpere drone, este greu de presupus că turiștii vor da buzna să-l vadă.

Surse din Ministerul Turismului spun că prezența la târg a micuței campioane și a meșterului popular a fost ideea ministrului Trif, iar acesta a crezut atât de mult în succesul lor încât i-a luat la Berlin fără ca prezența lor să fie prevăzută în caietul de sarcini pentru realizarea standului.

Junele ministru, șef al PSD Sibiu, a trecut fără probleme peste normele rigide ale caietului de sarcini atunci când i-a invitat să facă atmosferă la târgul de la Berlin în ultima zi, duminică, și pe "Junii Sibiului". Practic, România va acompania cu voie bună strânsul standurilor din târg. Caietul de sarcini prevede ca la târg să cânte și o formație, fiind deja invitată pentru seara românească din prima zi a evenimentului cântăreața Oana Chițu. Ministrul, spun surse din instituție, i-a vrut neapărat și pe Junii Sibiului, încălcând astfel încă o dată caietul de sarcini.

Ministrul Trif

Ministrul Trif

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Junilor Sibiului au spus că delegația de 15 membri va ajunge sâmbătă la Berlin, la invitația Ministerului Turismului. Sursele citate susțin că participarea Junilor, care include drumul, cazarea și plata prestației efective a acestora, costă ministerul Turismului în jur de 30.000 de euro. 

Pe de altă parte, ministerul susține, într-un comunicat, că toți cei prezenți la stand "au pus România în fruntea priorităților" și nu au solicitat niciun onorariu pentru prestația lor, ministerul asigurând doar cazarea și transportul din țară la Berlin, conform legislației în vigoare.

La acest moment, o cameră single la un hotel de 3 stele din centrul orașului Berlin poate fi închiriată începând de la 194 euro pe noapte.

INTERVIU Cristina Tărteață, secretar de stat în Ministerul Turismului, nu știe cât s-a cheltuit cu promovarea României în acest an și care sunt piețele țintă CITEȘTE ȘI INTERVIU Cristina Tărteață, secretar de stat în Ministerul Turismului, nu știe cât s-a cheltuit cu promovarea României în acest an și care sunt piețele țintă

Așa cum a plătit din buzunarul propriu deblocarea site-ului de turism al României, închis pentru neplată, poate că proaspătul ministru are pregătit un plic cu câteva zeci de mii de euro din banii proprii cu care să-și achite capriciile referitor la promovare. 

De ce a încălcat caietul de sarcini și cine și prin ce metodă legală îi plătește pe șahistă, meșterul popular și, mai ales, trupa de Juni, ar fi putut răspune însuși Bogdan Trif, dacă n-ar fi refuzat categoric să discute cu reporterul Profit.ro. Ajuns la Berlin pe banii contribuabililor, inclusiv ai reporterului care i-a solicitat interviul, Trif a evitat, astfel, să răspundă în ce fel a cheltuit la Berlin banii contribuabililor respectivi.

"Domnul ministru nu dorește să facă intreviu cu dumneavoastră nici acum, nici mai târziu. Dacă aveți întrebări, trimiteți-le la minister și, conform legii, vă răspundem în 30 de zile", a spus consilierul de presă al ministrului la singura solicitare de interviu a singurului jurnalist român ajuns la ITB Berlin. Cu alte cuvinte, statul român a plătit deplasarea la Berlin a consilierului de presă, zborul cu avionul, cazare și diurnă care, potrivit estimărilor, depășesc 6-700 de euro, doar pentru ca acesta să-i spună unui jurnalist că ministrul refuză interviul.

Dacă n-ar fi evitat interviul, Trif ar fi avut ocazia să explice de ce va rămâne la cel mai mare târg de turism din lume doar o singură zi, când evenimentul durează până duminică, și ce probleme mai presante îl cheamă în țară joi dimineață. Ministrul ar fi putut răspunde de ce nu și-a făcut timp să discute cu turoperatorii germani, care au scos România din cataloage, mai ales că înaintașii lui aveau ca principal scop, atunci când ajungeau la târgul de la Berlin, întâlniri cu TUI, Neckermann, ITS și Dertour.

FOTO Unitatea militară în care soții Ceaușescu au fost executați va fi transformată în mall CITEȘTE ȘI FOTO Unitatea militară în care soții Ceaușescu au fost executați va fi transformată în mall

Nediscutând cu presa, Trif refuză să le dezvăluie contribuabililor și oamenilor de afaceri, din ai căror bani și taxe își câștigă salariul, călătorește în deplasări de serviciu și se cazează în hoteluri scumpe, ce strategie are pentru anul care tocmai a început, cum vrea să resusciteze promovarea României și cu ce idei noi vine să învioreze turismul.

Refuzând categoric discuția cu presa, cu o aroganță pe care n-au avut-o predecesorii lui, începând cu Udrea și terminând cu Mircea Dobre, tânărul Trif știe că într-o lună, două sau nouă, după cum va vrea istoria sau nervii lui Liviu Dragnea, va rămâne pentru întreaga viață cu o calitate pe care nu i-o va lua nimeni: aceea de fost șef al Turismului.

Lipsit de promovare, idei, bani și oameni care să se priceapă, turismul românesc a ajuns să semene cu un joc interminabil de șah prin telefon între un mut și un surd. Iar cei care plătesc factura mult prea costisitoare suntem noi.

viewscnt
Afla mai multe despre
trif
oua
sah
itb berlin