Consiliul de Supraveghere al BCR Banca pentru Locuințe a semnat actele pentru ca mandatul lui Lucian Anghel de CEO să înceteze. La finele anului trecut, Profit.ro a anunțat că Lucian Anghel, fost președinte al Consiliului de Administrație al Bursei București, va fi director general la Banca Românească, în contextul preluării acesteia de către Eximbank,, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro.
El era CEO la BCR Banca pentru Locuințe din decembrie 2015.
Numirea sa la Banca Românească, cu un mandat de 4 ani, va fi semnată la finele lunii ianuarie, de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Banca Românească. La acel moment va fi modificat și actul constitutiv, care va stabili că Eximbank deține 99,28% din acțiunile băncii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Mutarea este deja pregătită, într-un context în care ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spunea însă, în urmă cu trei săptămâni, că analizează tranzacția dintre Eximbank și Banca Românească prin care banca de stat ar urma să preia creditorul retail deținut de grupul elen NBG și că o decizie urmează să fie anunțată în perioada imediată.
Contractul dintre Eximbank, controlată de stat prin Finanțe, și Banca Românească a fost semnat în timpul guvernării PSD, când ministerul era condus de Eugen Orlando Teodorovici. Decizia statului de a cumpăra Banca Românească, care are un portofoliu compus aproape integral din credite către persoanele fizice, printr-o bancă precum Eximbank, care finanțează exclusiv companiile, mai ales cele exportatoare, a fost una surprinzătoare.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Finanțare pentru firmele mici. Beesfund, platformă de crowdfunding din Polonia, se lansează în ianuarie. Fostul director polonez al BVB, Ludwik Sobolewski, facilitează intrarea acestora în RomâniaPrin achiziția Băncii Românești de la NBG, statul ar urma să controleze aproape 10% din sectorul bancar.
NBG încearcă să vândă Banca Românească de mai mulți ani, fiind obligată de acordul dintre Grecia și UE să scape de activele din afara pieței principale. În 2017 a semnat un contract cu OTP Bank, însă tranzacția a fost respinsă în 2018 de către Banca Națională a României.
Lucian Anghel a pierdut recent poziția de la BVB în favoarea lui Radu Hanga, Banca Transilvania.