Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat recent că de la începutul acestui an, au fost emise de 353 mandate de supraveghere (în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României).
Potrivit firmei de avocatură Mareș & Mareș, specializate în drept penal, în perioada 2009-2018 au fost emise peste 26.000 de mandate de interceptare de siguranță națională, cu o rată de până la 4.000 pe an, dintre care doar două cereri au fost respinse. Întrebarea care se pune este dacă judecătorul care autorizează astfel de mandate face o analiză concretă a tuturor cerințelor legale înainte de a încuviința supravegherea sau de a o dispune în mod cvasiautomat.
Reprezentanții firmei consideră ca este surprinzătoare în acest context recenta decizie a Secției pentru Judecători din cadrul CSM de a respinge cererea de sesizare a Inspecției Judiciare pentru efectuarea unui control la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii legalității emiterii acestor mandate de siguranță națională.
Ca atare, comparativ cu numărul unor astfel de mandate emise de instanța supremă în perioada 2017-2019 (2.816) și în anii precedenți, ar părea că tendința este pe o pantă ușor descendentă.
Potrivit analizei Mareș & Mareș, dincolo de statistică, mandatele de supraveghere de siguranță națională au pus reale probleme de constituționalitate și legalitate în procesele penale recente. Interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental sunt măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor.
Aceste aspecte au fost constatate și în practica CEDO (în cauze precum Dumitru Popescu c. României din 2007 sau mai recenta cauză Stana c. României in 2018). Curtea europeană a stabilit că emiterea a mandatelor de supraveghere în dosarele de corupție reprezintă o măsură care nu are acoperire legală și care determină violarea articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind „dreptul la respectarea vieții private și de familie”. CEDO a constatat că sistemul de emitere de mandate de siguranță națională în dosarele de corupție „nu dispune de garanții adecvate”, arătând, în primul rând, că persoanele interceptate nu pot contesta interceptările în această formă.
„E cunoscut faptul că DNA a uzat de mandatele pe siguranță națională și în spețe în care infracțiunile nu făceau parte dintre cele prevăzute de Legea nr. 51/1991. În mod nelegal au fost emise mandate de autorizare și prelungire a interceptărilor și înregistrărilor de orice fel, chiar și atunci când nu existau suspiciuni cu privire la acțiuni ce ar fi putut constitui amenințări la adresa securității naționale a României. Aceste măsuri sunt deosebit de intruzive, în primul rând pentru că durata de valabilitate a autorizării acestor activități este de șase luni, putând fi prelungită până la doi ani”, consideră Mihai Mareș, partenerul fondator al Mareș & Mareș.
O altă problemă o constituie faptul că în anumite situații, la dosarul cauzei se depun doar mandatele de autorizare/prelungire atunci când sunt declasificate, refuzând-se, însă, declasificarea încheierilor de autorizare a activităților de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, pentru a putea fi verificată de către persoanele acuzate respectarea dispozițiilor legale și motivarea acestora.
Folosirea ca „probe” a unor astfel de informații pot prejudicia iremediabil dreptul la un proces echitabil, având în vedere imperativele principiului loialității și cel al nemijlocirii în administrarea probelor.
Jurisprudența Curții Constituționale din ultimii ani vine să remedieze aceste practici arbitrare, forțând legiuitorul să echilibreze forțele și să asigure o veritabilă „egalitate a armelor” în procesul penal:
În 2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile care permiteau ofițerilor serviciilor de informații să efectueze operațiuni tehnice în aplicarea mandatelor de supraveghere tehnică dispuse de judecători. Au urmat multiple decizii ale Curții Constituționale, care au limitat din ce în ce mai mult efectele implicării serviciilor de informații în justiție. În acest sens este Decizia nr. 802/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „ori altor asemenea interese ale țării” și decizia din februarie 2020, prin care s-a hotărât că interceptările SRI în baza mandatelor de siguranță națională nu mai pot fi folosite ca probe în procesul penal.
„Ca urmare, în multe cauze, judecătorii de cameră preliminară au constatat nulitatea absolută a proceselor de redare a interceptărilor și a exclus suporții pe care erau stocate înregistrările. Pe de altă parte, nu ne putem aștepta ca aceste mandate să nu mai fie emise. Scopul lor principal este acela de a aduna informații pentru realizarea securității naționale, iar Legea securității naționale nu a suferit modificări importante în ultimii ani. Sunt problematice doar lipsa unui control efectiv al încheierilor prin care sunt emise și folosirea informațiilor obținute în urma acestor mandate privind siguranța națională în dosarele penale”, concluzionează Mihai Mareș.
Un material Legal Marketing
