În data de 13.09.2019 a fost depusă la Senat propunerea legislativă nr. B436/2019 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale iar modificările pe care le propune sunt unele interesante atât din prisma conținutului, cât și prin modificarea de optică pe care legiuitorul o aduce în domeniu.
Reintroducerea unei noi (vechi) infracțiuni
Deși preia aproape în integralitate o prevedere constatată ca neconstituțională încă din 2015, prin Decizia nr. 363, legiuitorul vrea din nou să apeleze la ANAF și la Poliția Economică pentru a se asigura că, pedepsind din nou cu închisoarea de la 1 an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în Anexa la prezenta lege, va determina contribuabilii să fie mai atenți la astfel de situații, mai ales în contextul în care Anexa de care face vorbire acest nou articol 6 al Legii prevede 19 impozite și contribuții care vor atrage aplicabilitatea incriminării, respectiv:
impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor, precum și contribuția de asigurări sociale și de sănătate;
impozitul pe venitul din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, din drepturile de proprietate intelectuală sau din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal;
impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți,
impozitul pe dividende plătite de o persoana juridică română către o persoană juridică română sau, în general, impozitul pe veniturile sub formă de dividende sau dobânzi;
impozitul pe veniturile din pensii, arendă, premii și jocuri de noroc, precum și din alte surse,
impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau reducerea capitalului social,
impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoana fizică sau orice altă entitate (asociere fără personalitate juridică) și o persoană juridică,
contribuția la Fondul pentru mediu.
Rămâne de văzut dacă acest nou text este mai previzibil din perspectiva controlului de constituționalitate, pentru a deveni lege, însă este evident că trimiterile sale la norme fiscale (raportat la natura unor impozite sau la termenele lor de scadență) ar putea să îl facă din nou inaplicabil, mai ales în condițiile în care Curtea Constituțională a constatat că însuși Codul Fiscal este atât de impredictibil încât a incrimina penal neplata unor astfel de taxe sau impozite este un exces nepermis al legiuitorului.
Totodată, această (re)incriminare este criticabilă și din prisma termenului de 30 de zile propus, care este în mod evident unul extrem de scurt și în total dezacord cu realitățile faptice actuale din mediul de business și din mediul fiscal, unde există numeroase contracte comerciale care au termene de plată mult superioare acestui termen, fără să mai amintim termenele în care ANAF își îndeplinește ea însăși obligațiile de restituiri de TVA.
Reducerea pedepselor
În totala antiteză cu excesiva (re)incriminare de la art. 6, proiectul de lege propune și un tratament sancționator mai blând în cazul celorlalte infracțiuni generic denumite evaziune fiscală, demers care aduce un prim pas înspre o normalitate a europenismului spre care tindem (chiar dacă rămânem în continuare una dintre țările UE cu cel mai drastic regim sancționator în domeniul fiscal).
Astfel, pedeapsa pentru obținerea frauduloasă de rambursări/restituiri/compensări ca urmare a stabilirii cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor se modifică din închisoare de la 3 la 10 ani în închisoare de la 2 la 7 ani, în timp ce clasica evaziune fiscală de la art. 9 se va pedepsi cu închisoare de la 2 la doar 7 ani (în loc de 8 ani, cum este acum). Iar dacă prejudiciul depășește 100, respectiv 500.000 euro, pedepsele minime scad la maxim 3 ani (față de 7 sau 9 ani, cum este în prezent) iar maximele scad și ele simțitor, până la maximum 12 ani.
Conform Expunerii de motive, această reducere a pedepselor are ca scop includerea evaziunii fiscale în categoria infracțiunilor cu privire la care se poate dispune (de către procuror) renunțarea la urmărire penală. Conform condițiilor legale, această soluție ar putea fi (chiar dacă nu este obligatoriu să fie!) condiționată de achitarea integrală a prejudiciului, astfel încât această reducere a limitelor de pedeapsă pare creată tocmai pentru a ”impulsiona” recuperarea unor sume de bani de către Stat, prin intermediul Poliției și al procurorilor.
Acest demers se confirmă și prin scăderile pedepselor pe care Proiectul de lege le introduce în cazul plății prejudiciului până la începerea judecății în fața primei instanțe. Astfel, dacă prejudiciul este mai mic de 100.000 euro, se poate aplica o pedeapsă cu amenda (penală) în loc de închisoare, în timp ce pentru prejudiciile care depășesc 100.000 euro (chiar și peste 500.000 euro) achitarea lor integrală determină reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Această modificare ar însemna practic revenirea parțială la reglementarea anterioară datei de 01.feb.2014, care și-a demonstrat pe deplin eficiența atât din punct de vedere penal cât mai ales al determinării împricinaților să achite cu rapiditate prejudiciile cauzate în schimbul unor pedepse cu suspendare.
O noutate este însă instituirea unei cauze de nepedepsire pentru plata prejudiciului atunci când acesta este de până la 10.000 euro, situație în care organele de urmărire penală sau instanțele de judecată vor avea cu atât mai evident rolul de manu militari al ANAF în privința contribuabililor mici și mijlocii.
Atenție la modul de calcul!
Prima observație se referă la faptul că legea românească a evaziunii fiscale stabilește în continuare prejudiciile raportat la moneda euro, a cărei curs este fluctuant dar rareori în favoarea leului. Și nu de puține ori se calculează prejudiciile la cursul cel mai nefavorabil contribuabilului!
Totodată, se impune a se aminti și faptul că noul Proiect nu definește nici el noțiunea de prejudiciu, situație în care Decizia ICCJ nr. 17/05.10.2015 (recurs în interesul legii) va rămâne aplicabilă în continuare iar prejudiciul va fi calculat ca reprezentând obligația fiscală principală datorată, la care se adaugă și obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. Și să nu uităm că, cel mai adesea, însuși ANAF-ul sau emanațiile lor, specialiștii (sic!) Antifraudă, sunt cei care calculează aceste sume suplimentare, aspect care va perpetua multiplele situații de practică neunitară sau sume cerute excesiv și eronat de organele fiscale.
În final…
Urmează însă un proces legislativ care abia a debutat în data de 13 septembrie și cu siguranță că vor exista multiple amendamente la forma propusă de inițiator. Ne exprimăm, totuși, speranța că se va renunța la extrem de criticabila inițiativă a reintroducerii articolului 6, deși pare un motiv principal al Proiectului, dar totodată sperăm că demersul relaxării limitelor de pedeapsă va fi unul asumat de Parlament, mai ales că el este profund justificat atât din punct de vedere al politicii generale în materie penală, dar și economic și social, mai ales în contextul în care România nu ar trebui să își dorească închisori mai pline de datornici la Fisc ci cât mai mulți contribuabili capabili să muncească pentru a-și plăti obligațiile fiscale, mai ales cele restante.
Material Legal Marketing.
