Comisia Europeană își exprimă satisfacția cu privire la decizia Consiliului de a adopta directivele de negociere vizând negocierile comerciale cu Statele Unite ale Americii, continuând astfel punerea în aplicare a declarației comune convenite de președinții Juncker și Trump în iulie 2018.
Statele membre ale Uniunii Europene au acordat Comisiei aprobarea să înceapă negocierile oficiale cu SUA în ceea ce privește două acorduri, unul privind evaluarea conformității, iar celălalt privind eliminarea taxelor vamale aferente produselor industriale. Ea survine la doar trei luni după ce Comisia Europeană a propus mandatele și este în conformitate cu concluziile Consiliului European din luna martie, în cursul căruia liderii UE au solicitat „punerea rapidă în aplicare a tuturor elementelor declarației comune UE – SUA din 25 iulie 2018”.
CITEȘTE ȘI Tranzacție gigant în piața de energie. Două companii din Magic Circle implicate în proiectPreședintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat:„Uniunea Europeană își îndeplinește partea care îi revine din acordul convenit de mine cu președintele Trump la 25 iulie 2018. Dorim o situație reciproc avantajoasă în domeniul comercial, care să fie benefică atât pentru UE, cât și pentru SUA. În mod concret, dorim să reducem drastic taxele vamale aferente produselor industriale, deoarece această măsură ar putea duce la o creștere suplimentară a exporturilor UE și SUA cu aproximativ 26 miliarde EUR. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au una dintre cele mai importante relații economice din lume. Dorim să intensificăm și mai mult schimburile comerciale dintre noi, pe baza spiritului pozitiv manifestat în luna iulie a anului trecut.”
Comisarul UE pentru comerț, Cecilia Malmström, a declarat:„Aceasta este o decizie binevenită care va contribui la atenuarea tensiunilor comerciale. În prezent suntem gata să lansăm tratative oficiale vizând aceste două acorduri specifice, care vor aduce beneficii concrete cetățenilor și economiilor de pe ambele părți ale Atlanticului. Am convingerea că doborârea barierelor din calea comerțului dintre noi poate fi avantajoasă pentru ambele părți. ”
Directivele de negociere vizează două acorduri potențiale cu SUA:
- Un acord comercial axat strict pe bunuri industriale, excluzând produsele agricole;
- Un al doilea acord vizând evaluarea conformității, menit să faciliteze întreprinderilor dovedirea faptului că produsele lor respectă cerințele tehnice de pe ambele maluri ale Atlanticului.
În conformitate cu directivele convenite de guvernele statelor membre ale UE, Comisia va continua să examineze potențialul impact economic, social și de mediu al acordului, ținând seama de angajamentele asumate de UE în cadrul acordurilor internaționale, inclusiv în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Această evaluare, precum și însuși procesul de negociere, se vor desfășura în cadrul unui dialog periodic cu Parlamentul European, cu statele membre, cu societatea civilă și cu toate părțile interesate relevante, în conformitate cu angajamentul Comisiei Europene în materie de transparență. În cadrul angajamentului ei pentru o politică comercială incluzivă, Comisia desfășoară în prezent o consultare publică privind cooperarea voluntară în materie de reglementare.
O analiză economică efectuată de Comisia Europeană arată deja că un acord UE – SUA privind eliminarea taxelor vamale asupra produselor industriale ar crește exporturile UE în SUA cu 8 % și exporturile SUA în UE cu 9 % până în 2033. Aceasta corespunde unor creșteri suplimentare de 27 miliarde EUR ale exporturilor UE și de 26 miliarde EUR ale exporturilor SUA.
Context
Ca urmare directă a întâlnirii președintelui Juncker cu președintele Trump la 25 iulie 2018 și a declarației comune convenite de ambele părți, nu au fost impuse noi tarife, nici pentru autoturisme sau piese de schimb, iar UE și SUA depun eforturi pentru a elimina toate taxele vamale existente asupra produselor industriale și pentru a îmbunătăți cooperarea.
Începând cu luna iulie a anului 2018, UE și SUA au lucrat prin intermediul Grupului de lucru executiv UE – SUA pentru a pune în aplicare acțiunile convenite în declarație.
În ianuarie 2019, Comisia a prezentat statelor membre propuneri de mandate de negociere cu Statele Unite vizând eliminarea taxelor vamale asupra produselor industriale și facilitarea evaluărilor de conformitate. Decizia de astăzi finalizează acest proces de aprobare.
În ceea ce privește alte aspecte din declarația comună, Statele Unite sunt în prezent principalul furnizor de boabe de soia al Europei și în curând își vor putea extinde și mai mult piața, în urma deciziei Comisiei Europene de a lansa procesul de autorizare a utilizării boabelor de soia din SUA în producția de biocombustibili. Comisia Europeană va prezenta mâine cele mai recente cifre. Cifre recente au arătat, de asemenea, o creștere masivă a transporturilor de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA, în octombrie și noiembrie 2018. UE a identificat, de asemenea, o serie de domenii în care cooperarea voluntară în materie de reglementare cu SUA ar putea genera rezultate rapide și substanțiale.
Articol LegalMarketing