Dominat de frica pierderii banilor în plasamente sau entuziast față de orice instrument la modă? Sfaturile celui mai bun tânăr manager fonduri premiat de AAF pentru investitori

Dominat de frica pierderii banilor în plasamente sau entuziast față de  orice instrument la modă? Sfaturile celui mai bun tânăr manager fonduri premiat de AAF pentru investitori
scris ieri, 15:35

Cu ce motivații putem decide să investim și de ce trebuie să ținem cont atunci când o facem? Cum identificăm valoare pe termen mai lung într-o companie sau într-un domeniu ales pentru plasamente? Până în ce punct teama este sănătoasă și dincolo de ce zonă nu trebuie să exagerăm cu entuziasmul față de orice nouă tendință? Roland Nagy, Manager de fond BT Asset Management, care a primit premiul Best Young Fund Manager de la Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), aduce, din experiența proprie, mai multe sfaturi pentru cei care se gândesc să investească. 

Pentru Nagy, motivația de a investi a venit din experiența acumulată în carieră, dar și în… sport. A realizat că, într-un fel sau altul, "a face un sacrificiu" face parte din viață, fie că vrem sau nu: „Când vine vorba de sănătate, prefer să fac un efort devreme - practicând sport riguros - pentru a mă bucura de mai mulți ani activi și de o stare de bine. Alternativa - un stil de viață sedentar- ar însemna o bătrânețe mai dificilă și, probabil, mai puțini ani trăiți”.

Urmărește-ne și pe Google News

În mod similar, spune acesta, și în ceea ce privește investițiile, alege să facă “un mic sacrificiu” acum, prin disciplina de a cheltui mai puțin decât câștigă și de a investi resursele economisite.

„Înteleg faptul că investițiile îmi vor aduce liniște si control asupra vieții și știu totodată că portofoliul de investiții, va genera la rândul său alți bani. Alternativa ar însemna să accept să trăiesc cu o suferință mai mare din cauza incapacitații de a oferi un nivel financiar adecvat familiei mele și să trăiesc cu incertitudinea viitorului”, își explică tânărul manager de fonduri motivațiile proprii.

Sfaturi pentru cei temători și lipsiți de încredere

Una dintre cele mai mari bariere pentru cei care se gândesc să investească este lipsa de încredere și teama de a nu pierde bani.

Până la un punct, acestea sunt perfect justificate, crede Nagy, pentru care prudența este importantă: „În primul rând, scepticismul e sănătătos, iar frica este normală în fața incertitudinilor economice. Cu toate acestea, este important să reținem că dintodeauna au fost motive de frică, rareori exista un context perfect roz, lipsit de provocari, pentru a investi”.

Blocajul complet în teamă nu mai este, însă, justificat, în condițiile în care, cu toate provocările întâmpinate de-a lungul timpului, trendul economic general a fost unul de creștere.

Progresul este evident în economie, la bursă și în viețile noastre de zi cu zi, spune Roland Nagy, și oferă ca exemplu evoluția pe termen lung a pieței americane: „ Privind imaginea de ansamblu, observam ca de-a lungul unui secol plin de provocari, piata americana a inregistrat o crestere medie anualizata intre 1925 si 2024 de +10.1%, iar actiunile internationale au crescut anualizat +7.8% (conform CRSP, 2024).”.

Amintește că și piața locală a reușit, în ultimul deceniu, un avans anual mediu de +17% (BET-TR). De fapt, provocările majore din ultimul secol au reprezentat doar mici devieri de la trendul general de creștere, și acest potențial uriaș al creșterii exponențiale ar trebui conștientizat, în opinia tânărului manager de fonduri premiat de AAF.

Cu o astfel de perspectivă în minte, având o divesificare potrivită și un orizont de investiție suficient de lung, Nagy crede că ne putem baza pe un grad rezonabil de confort că investițiile noastre vor aduce rezultate pozitive.

Sfat pentru investitorii prea entuziaști

Democratizarea investițiilor într-o petrioadă în care tehnologia a adus la un click distanță posibilitatea de a face plasamente pe piețele financiare internaționale pentru aproape oricine, a create și un revers extrem al fricii de pierdere a banilor, la fel de neproductiv: un entuziasm excesiv față de primul plasament la modă de care auzim.

„ Aceeasi recomandare se aplica si unui investitor entuziast, poate prea increzator in orice proiect, instrument financiar sau companie “pe val” fara istoric sau fundament financiar solid. Cel mai adesea ne propunem obiective serioase pe termen lung, care necesita sume considerabile, iar aceste economii accumulate cu “acel mic sacrificiu” ar trebui directionate doar spre instrumente ai caror factori de influenta ii intelegem.”, recomandă Roland Nagy.

Un exemplu dat de acesta este investiția într-o companie care produce vin. Pentru aceasta, putem anticipa factorii culturali și economici care pot favoriza creșterea vânzărilor și, în timp, creșterea valorii companiei și a capitalizării acesteia.

Un exemplu similar este investiția într-un producător de energie electrică. Și aici, spune Nagy, putem înțelege că dezvoltarea centrelor de date pentru Inteligență Artificială, impune un consum sporit de energie electrică, ceea ce ar putea să susțină prețuri elevate la electricitate, venituri și profituri mai mari și, implicit, o companie mai valoaroasă.

Tendințe mai mari în economie și societate pot fi și ele factori cu influențe ușor de înțeles pentru diverse domenii sau comoanii. Spre exemplu, arată Roland Nagy, „la nivel macroeconomic înțelegem că factorii demografici și economici favorizează o cerere tot mai ridicată pentru servicii medicale, restaurante, combustibili etc., care este benefică pentru economie în general. Putem alege să investim printr-un fond de indice la nivel național, profitând astfel de creșterea economică general”.

În final, dacă înțelegem compania sau indicele în care investim și tendința de progres economic pe termen lung, vom fi mai relaxați în fața fluctuațiilor pieței, care adesea sunt dictate de emoții și nu de schimbări fundamentale, spune acesta.

„ La fel ca in sport, timpul va dovedi ca disciplina noastra de a investi si sacrificiile implicite au fost decizia corecta”, conchide managerul de fonduri de la BT Asset Management.

viewscnt
Afla mai multe despre
aaf
roland nagy
bt asset management