Vivre Deco - mesaj pe tema speculațiilor privind o eventuală dizolvare, după ce a raportat pierderi masive

Vivre Deco - mesaj pe tema speculațiilor privind o eventuală dizolvare, după ce a raportat pierderi masive
scris 23 mai 2022

Vivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri online de home&deco din Europa Centrală și de Est (ECE), va convoca o Adunare Generală Extraordinară, pentru respingerea oricăror demersuri care ar putea avea ca obiect eventuala dizolvare a societății, precum și aprobarea măsurilor ce vor asigura continuitatea activităților. 

Caracteristicile piețelor externe de interes pentru magazinele online din România, resursele umane în perioada post-pandemică, evoluția pieței forței de muncă în companiile implicate în comerțul electronic și multe alte teme vor fi prezentate la Conferința Profit.ro - DPD România Barometrul e-Commerce. Provocări în vremuri de criză.

Evenimentul, programat pentru 27 mai, la hotelul Marriott Bucharest Grand Hotel, cu sprijinul DPD și al Asociației Române a Magazinelor Online, va fi transmis în direct la PROFIT NEWS  TV.

Detalii  AICI

"Precizăm că opinia conducerii și a acționarilor este că activitatea societății rămâne viabilă și că dizolvarea nu este justificată, necesară sau în beneficiul vreunei părți interesate", adaugă conducerea companiei. 

Urmărește-ne și pe Google News

Vivre Deco a înregistrat o pierdere de 84,7 milioane lei pentru exercitiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, ca efect al creșterii competitiei pe piata online, contracției pieței de e-commerce odată cu relaxarea interdicțiilor din pandemie și creșterea de costuri operaționale (materii prime, salarii, combustibil) generate de criza transportului din China și a presiunii inflaționiste. 

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale

În 2020, compania avusese un profit de 7,4 milioane lei.

În 2021, ca urmare a pierderii înregistrate, societatea are capitaluri proprii negative în valoare de 65 milioane de lei.

Dintre cele 9 țări în care Vivre este prezentă, România este cea mai semnificativă piață din punct de vedere al vânzărilor, reprezentând 44% din cifra de afaceri din 2021. Ponderi semnificative au fost înregistrate și în Bulgaria –14.5%, Croația – 12.2% și Ungaria – 9.5%

Din 315 angajați, puțin peste 50% au studii superioare.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Deprecierea acțiunilor la companiile din zona tehnologică poate reprezenta o oportunitate pentru investitori

"Succesul nostru depinde de capacitatea acesteia de a achiziționa și de a reține clienții într-un mod rentabil. Am făcut investiții semnificative în atragerea de noi clienți și ne așteptăm în continuare la investiții semnificative pentru a achiziționa clienți suplimentari. Eforturile noastre de publicitate plătită sunt direcționate în principal în canale online, incluzând motoare de căutare, afișarea de reclame pe rețelele de socializare dar și pe TV/radio.

Aceste eforturi sunt costisitoare și pot să nu conducă la o achiziție rentabilă de clienți noi. Nu putem garanta că profitul net obținut de la clienții noi pe care ii achiziționăm va depăși în cele din urmă costul de achiziție al acestora. Dacă nu reușim să oferim o experiență de cumpărături de calitate, iar consumatorii nu percep că produsele oferite sunt de înalta valoare și calitate, este posibil să nu 19 putem atrage clienți noi conform planificărilor. Dacă nu reușim să atragem clienți noi care plasează un număr suficient de comenzi pentru a ne dezvolta afacerea, s-ar putea să nu putem genera volumele necesare pentru a produce optimizari de volum, veniturile noastre nete pot scădea, iar activitatea noastră, situația financiară și rezultatele operaționale pot fi afectate semnificativ într-un mod negativ", se arată în raportul companiei.

Proiecțiile realizate de conducere au în vedere ca activitatea să devină profitabilă pe termen mediu. Conducerea consideră că grupul își va continua în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de insolvență sau reducere semnificativă a activității.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

La rândul său, auditorul semnalează - "Capacitatea Grupului de a continuă activitatea depinde de abilitatea să de a genera suficiente profituri viitoare, de negocierile cu noi potențial investitori pentru obținerea de fonduri și de suportul continuu al acționarilor și creditorilor. Managementul Grupului nu ne-a putut furniza suficiente probe de audit privind estimările utilizate în proiecțiile de fluxuri de numerar pentru anul următor pentru a demonstra cum se acoperă necesarul de intrări de numerar în următoarele 12 luni. Aceste aspecte indică existența unor incertitudini semnificative care pot indica îndoieli semnificative în legătură cu capacitatea Grupului de a-și continua activitatea în viitorul apropiat și, prin urmare, capacitatea să de a-și valorifica activele și plăti datoriile în cursul normal al activității".

Documentul integral, cu toate riscurile indicate, poate fi văzut AICI

În toamnă, conducerea Vivre Deco a fost preluată de Călin Fusu, mutare anunțată anterior de Profit.ro. El o înlocuiește astfel pe Monica Cadogan, care a demisionat din această funcție. 

Cu o participație de 67%, Fusu este acționarul majoritar al Neogen, companie care deține 50% din capitalul social al Vivre Deco. Fusu a fondat grupul Neogen în anul 2000, acesta dezvoltând platforme precum BestJobs, Clever Taxi sau Casta.

Ceilalți acționari ai Vivre Deco sunt Advisory Delta SRL - 45% și Vajda Andras Peter Nagy - 5%. Advisory Delta SRL are ca asociat unic societatea Walnut Investments OOD ((Bulgaria), al cărei administrator este Oliver Patrick Cadogan, cetățean irlandez.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

Vivre Deco este tranzacționat la bursă sub simbolul VIV25E. Compania este primul business din sectorul e-commerce care a listat la BVB obligațiuni denominate în euro. 

Compania, lansată în 2012 de mai mulți antreprenori locali, este prezentă pe nouă piețe din regiune - România, Bulgaria, Grecia, Croația, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia și Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
vivre deco
fusu
cadogan