Compania germană de biotehnologie BioNtech a urcat luni cu până la 59,6% pe Nasdaq, în contextul în care compania a anunțat că va începe luna viitoare, în China, testarea pe oameni a unui vaccin experimental împotriva noului coronavirus.
Ulterior, avansul s-a temperat la circa 30%.
Vaccinul ar urma să fie comercializat în China în colaborare cu jucătorul chinez Fosun Pharma, care a plătit 135 de milioane de dolari pentru dreptul de a vine produsul pe această piață. Profiturile viitoare din China ar urma să fie împărțite în mod egal.
Pentru restul piețelor, BioNTech este în discuții avansate pentru o colaborare cu Pfizer.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Băncile au început să primească de la clienți notificări privind imposibilitatea obiectivă de plată a ratelor, ca urmare a izolării la domiciliu sau carantinei. ING Bank: Primul caz de client izolat la domiciliu care cere soluțiiPlatforma BioNTech permite dezvoltarea unor vaccinuri bazate pe mARN, care utilizează ARN mesager sintetic pentru a ajuta organismul să se imunizeze împotriva unui virus. Un astfel de vaccin poate fi dezvoltat și fabricat mai rapid decât vaccinurile tradiționale.
Compania americană Moderna se concentrează, de asemenea, pe terapiile bazate pe ARNm și a dezvoltat deja un vaccin experimental împotriva coronavirusului folosind o metodă similară cu BioNTech.