Eurostat: România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% din PIB în 2017; ponderea datoriei în PIB a fost de 35%

Eurostat: România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% din PIB în 2017; ponderea datoriei în PIB a fost de 35%
scris 23 apr 2018

România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% din PIB în 2017 și o pondere a datoriei publice în PIB de 35%, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate luni de biroul european de statistică, Eurostat.

Astfel, România a realizat în 2017 un PIB în valoare de 858.333 de milioane de lei, în creștere față de 762.342 de milioane de lei în 2016, și un deficit de 25.018 milioane de lei (22.678 milioane de lei în 2016).

Urmărește-ne și pe Google News

Ponderea cheltuielilor guvernamentale în PIB a fost anul trecut de 33,4%, iar cea a veniturilor de 30,5%, astfel încât deficitul bugetar a fost de 2,9%. În 2017, România a consemnat un deficit bugetar de 3%, scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Datoria guvernamentală s-a majorat la 300.777 milioane de lei în 2017, de la 284.958 de milioane de lei în anul precedent, și a avut o pondere în PIB de 35%.

FOTO Audi anunță o autonomie de 400 km pentru SUV-ul e-tron, ce va fi lansat la sfârșitul anului CITEȘTE ȘI FOTO Audi anunță o autonomie de 400 km pentru SUV-ul e-tron, ce va fi lansat la sfârșitul anului

Pentru 2018, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a reiterat față de Fondul Monetar Internațional (FMI) respectarea angajamentului României de a menține deficitul bugetar sub 3%, la o întâlnire cu directorul departamentului pentru Europa al FMI, Poul Thomsen, la Washington, indicând o creștere economică sustenabilă pentru 2018 și următorii ani.

Teodorovici a participat, în perioada 20-21 aprilie, la Reuniunea de Primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, la Washington, SUA.

În Uniunea Europeană și în zona euro, în 2017 a avut loc o scădere a deficitului bugetar și a ponderii datoriei guvernamentale în PIB. Astfel, în zona euro deficitul bugetar a scăzut de la 1,5%  din PIB în 2016 la 0,9%, iar în UE de la 1,6% din PIB la 1%. În privința datoriei guvernamentale, ponderea acesteia în PIB s-a redus în zona euro de la 89% la 86,7%, iar la nivelul UE de la 83,3% la 81,6%.

Un număr de 12 state membre au înregistrat surplusuri bugetare în 2017, respectiv Malta (3,9%),Cyprus (1,8%),Cehia (1,6%), Luxemburg (1,5%), Suedia și Germania (ambele cu 1,3%), Olanda (1,1%),Denemanrca (1,0%), Bulgaria (0,9%), Grecia și Croația (ambele cu 0,8%) și Lituania (,0,5%).

Slovenia a raportat un buget echilibrat.

Cele mai scăzute deficite ca procentaj din PIB au fost raportate de Irlanda și Estonia (0,3%), Letonia (0,5%) și Finlanda (0,6%). Doua state membre au înregistrat deficite bugetare egale sau mai mari de 3% din PIB, limita permisă de UE, respectiv Spania (3,1%) și Portugalia (3%).

Cele mai mici ponderi ale datoriei guvernamentale în PIB sunt în Estonia, de 9%, Luxemburg (23%), Bulgaria (25,4%), Cehia (34,6%) și România (35%), iar cele mai ridicate în Grecia (178,6%), Italia (131,8%), Portugalia (125,7%), Belgia (103,1%) și Spania (98,3%).

În Uniunea Europeană și în zona euro, în 2017 a avut loc o scădere a deficitului bugetar și a ponderii datoriei guvernamentale în PIB. Astfel, în zona euro deficitul bugetar a scăzut de la 1,5%  din PIB în 2016 la 0,9%, iar în UE de la 1,6% din PIB la 1%. În privința datoriei guvernamentale, ponderea acesteia în PIB s-a redus în zona euro de la 89% la 86,7%, iar la nivelul UE de la 83,3% la 81,6%.

Datele Eurostat se bazează pe datele oferite de statele membre ale Uniunii Europene aferente perioadei 2014-2017 pentru procedura de deficit bugetar excesiv a Uniunii Europene, în baza sistemului de contabilitate ESA 2010.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit
eurostat