Gigantul Panasonic a ajuns la o înțelegere pentru preluarea dezvoltatorului american de inteligență artificială Blue Yonder.
Tranzacția va avea valoarea de 7,1 miliarde dolari și va reprezenta una dintre cele mai mari achiziții făcute de compania japoneză, conform Bloomberg.
Luna trecută a fost anunțat că Panasonic va cumpăra firma americană de software Blue Yonder pentru 700 de miliarde de yeni (6,45 de miliarde de dolari), aceasta fiind cea mai mare achiziție a companiei japoeze după 2011.
Panasonic, care a cumpărat anul trecut o participație de 20% la Blue Yonder, pentru 86 de milioane de yeni, se află în etapa finală a achiziției restului de acțiuni de la acționari, între care se numără și Blackstone Group.
”Compania noastră nu a anunțat acest lucru. Nu este adevărat că am decis ceva”, a afirmat atunci Panasonic într-un comunicat.
Achiziția ar dezvolta serviciile de management al lanțurilor de aprovizionare ale Panasonic, în condițiile în care pandemia de Covid-19 îndreaptă atenția companiilor asupra rezistenței lor la factorii perturbatori.
CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2Cunoscut mai mult pentru electronicele de consum și aparatura electrocasnică, grupul Panasonic s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe construirea de componente și pe servicii de aprovizionare oferite altor companii, cum ar fi bateriile pentru automobilele electrice ale Tesla.
CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la falimentUn acord de preluare integrală a Blue Yonder este cea mai mare achiziție a Panasonic după preluarea integrală a Sanyo Electric și Panasonic Electric Works, pentru 800 de miliarde de yeni, în 2011, potrivit Nikkei.
Banii necesari achiziției vor proveni probabil din fonduri proprii, dar vor fi luate în considerare și împrumuturile și alte forme de finanțare, potrivit articolului.