Cât le-a costat pe Romgaz și Lukoil săparea sondei sterile Trinity din Marea Neagră

Cât le-a costat pe Romgaz și Lukoil săparea sondei sterile Trinity din Marea Neagră
scris 12 iun 2020

Romgaz și Lukoil au anunțat că săparea sondei sterile Trinity din perimetrul EX30 Trident din Marea Neagră le-a costat aproximativ 100 de milioane de dolari numai în trimestrul al patrulea al anului trecut.

De ce este important: Opinia publică, încurajată de politicieni și experți cu retorică naționalistă, consideră că exploatarea resurselor naturale este un business numai pentru companii, nu și pentru stat, care este acuzat că “vinde” bogățiile țării. Ceea ce nu i se spune populației este că pentru ca resursele să poată fi exploatate comercial sunt necesare investiții considerabile, trebuie săpate sonde de explorare costisitoare, din care numai 10-20% se dovedesc de succes, cel puțin în sectorul offshore.

Urmărește-ne și pe Google News

Cel mai bun exemplu este cel al sondei Trinity, săpată de Grup Servicii Petroliere (GSP), care la rândul său a apelat la italienii de la Saipem, pentru Romgaz și Lukoil, deținătorii licenței de exploatare a a zăcământului Trident.

Recent, Romgaz și Lukoil au confirmat, în exclusivitate, pentru Profit.ro că deși a fost un “succes geologic”, sonda Trinity nu a confirmat prognozele.

Eșecul explorării Trinity, însă, a influențat rezultatele financiare ale celor 2 companii.

EXCLUSIV CONFIRMARE Statul român, dat din nou în judecată la Washington pentru tăierea subvențiilor destinate energiei regenerabile CITEȘTE ȘI EXCLUSIV CONFIRMARE Statul român, dat din nou în judecată la Washington pentru tăierea subvențiilor destinate energiei regenerabile

În raportul pe 2019 al gigantului rus, acesta a anunțat că performanțele segmentului Upstream, în special cele internaționale, au fost afectate negativ de recunoașterea cheltuielilor cu săparea “unei sonde sterile” în România (Trinity - n.r.) și a aprecierii rublei.

În industria petrolieră, o sondă sterilă reprezintă o sondă care fie nu deține hidrocarburi, fie nivelul de hidrocarburi descoperit nu este suficient pentru a fi exploatabile comercial.

Drept urmare, Lukoil a anunțat că “în cel de-al patrulea trimestru al lui 2019, a adăugat la capitolul cheltuieli aproximativ 5,8 miliarde de ruble (88 milioane dolari - n.r.), aferente săpării unei sonde de explorare sterile în România”.

Similar, în raportul pe 2019, Romgaz precizează că a înregistrat “pierderi nete din depreciere de 250,3 milioane lei ca urmare a abandonării anumitor proiecte de investiții în sonde, din care suma de 55,9 milioane lei (13 milioane dolari n.r.) este aferentă sondei Trinity-1X din perimetrul EX30 Trident din Marea Neagră”.

Sumele sunt echivalente participațiilor celor două companii în proiect, compania rusă fiind și operator, cu 87,8%, iar Romgaz partener cu 12,2%.

Acestea însă ar putea fi doar o parte din cheltuielile celor două companii cu săparea sondei Trinity. În momentul lansării la apă a platformei Scarabeo-9, utilizată de GSP, șeful companiei românești, Gabriel Comănescu, susținea că închirierea sa de la compania italiană Saipem a costat aproximativ 150 milioane de dolari.

De altfel, CEO-ul Romgaz, Adrian Volintiru, a declarat la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE că “în ceea ce privește Trident, se fac încă estimări și calcule de rezerve posibile și probabile, cu cele mai moderne instrumente de evaluare. Într-o lună sau două o să ne dăm seama dacă zăcământul este exploatabil comercial”.

viewscnt
Afla mai multe despre
lukoil
romgaz
trinity
gsp
comanescu