Grupul TeraPlast cumpără pachetul majoritar de acțiuni al Palplast din Republica Moldova. Compania deține două linii de producție pentru țevi din polietilenă de înaltă densitate, destinate rețelelor de alimentare cu apă și gaz.
Părțile au stabilit o valoare a tranzacției de 1,8 milioane de euro, compusă din 1 milion de euro ca aport al TeraPlast SA la capitalul Palplast Moldova și 800 de mii de euro care se vor plăti către acționarul existent.
Astfel, structura acționariatului va fi compusă din TeraPlast, cu o participație de 51% și Fribourg Capital, acționarul actual, cu 49%.
Suma de 1 milion de euro va fi folosită de Palplast Moldova pentru diversificarea capacității de producție și extinderea platformei logistice existente.
„Extinderea geografică și creșterea prin fuziuni și achiziții sunt obiective strategice ale Grupului TeraPlast. Intrarea cu o unitate de producție în Republica Moldova reprezintă un alt pas în implementarea acestei strategii. Piața are un potențial imens, iar statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană deschide porțile fondurilor de pre-aderare. Este mult de lucru într-o țară în care populația rurală are o rată de acces de 4% la rețele de canalizare. Fondurile care urmează să vină constituie garanția unui business solid ppentru anii următori”, spune Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.
Palplast SRL Republica Moldova este un producător de țevi din polietilenă, a cărui fabrică este amplasată în centrul Republicii Moldova, în municipiul Călarași, la doar 50 de kilometri de capitala Chișinău.
„Odată cu apropierea de UE, anticipăm o creștere exponențială a cererii de materiale și țevi pentru infrastructură în Republica Moldova. Colaborarea cu TeraPlast ne va permite să menținem poziția de lider în piața locală”, spune Ion Sturza, Președintele Fribourg Capital.
Activitatea Grupului TeraPlast a accelerat în T3/2023 cu o viteză suplimentară imprimată de creșterea lucrărilor de infrastructură și a exporturilor, însă sunt încă vizibile limitări de potențial, date de evoluția sub așteptări a business-urilor din subsidiare (segmentele ferestre și uși și ambalaje flexibile). Principalii indicatori financiari sunt sub nivelul primelor 9 luni din 2022, însă așteptarea managementului este ca acest ecart să fie recuperat până la finalul anului.
Cifra de afaceri consolidată a ajuns la 517 milioane de lei, cu 8% sub nivelul înregistrat în primele 9 luni din 2022, iar EBITDA, situată la 45 milioane de lei, este cu 7% sub evoluția din aceeași perioadă a anului trecut.
Profitul net al Grupului Teraplast, producător de materiale de construcții, a scăzut la mai mult de jumătate în primele nouă luni, la 6,79 milioane lei, de la 16,38 milioane lei în perioada similară a anului trecut..
Veniturile din contractele cu clienții s-au ridicat la 517,38 milioane lei, cu 8% sub nivelul înregistrat în primele 9 luni din 2022 (când au fost 563,67 milioane lei).
CITEȘTE ȘI Leier își consolidează poziția pe piața materialelor de construcții din România prin achiziția unei noi fabriciEvoluția trimestrială față de aceeași perioadă a anului trecut (T3/2023 vs T3/2022) indică o cifră de afaceri cu 4% peste trimestrul 3 al anului trecut și o EBITDA cu 70% mai mare. Tot în trimestrul 3 al anului curent, marja EBITDA la nivel consolidat a ajuns la 11%.
Această evoluție se reflectă și la nivel cantitativ – în trimestrul 3 din 2023 s-a înregistrat o creștere cu 14% a volumelor față de T3/2022.
„Am cunoscut o cerere consistent mai bună apărută ca urmare a dezvoltării mai accelerate a proiectelor de infrastructură care s-au înscris pe traiectoria pe care ne-o doream de anul trecut. Din păcate, celelalte segmente deși sunt în general pe un trend pozitiv trimestrial nu evoluează la nivelul așteptat. Ne continuăm concentrarea în actualul context pe eficientizarea activității și o rentabilizare a acestor linii de business care suferă și din cauza contextului nefavorabil.” a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.
În primele 9 luni din 2023, segmentul de Instalații și Reciclare, cel mai solid segment al Grupului, a avut o evoluție ușor peste aceeași perioadă din 2022, cu cea mai mare pondere în rezultatele consolidate. Cifra de afaceri, care a ajuns la 387 milioane de lei, și EBITDA, la 44,5 milioane de lei, sunt cu 1% peste primele 9 luni din 2022, în timp ce marja EBITDA s-a păstrat la o valoare de două cifre, la 11,5%.
Comparativ cu primele 9 luni din 2022, evoluția este superioară, observându-se o dinamică bună pe lucrările publice, vizibilă în rezultatele din trimestrul 3, când comparativ cu T3/2022, cifra de afaceri a crescut cu 16%, iar EBITDA cu 85%. Astfel marja EBITDA a fost de 13,4% în trimestru, superioară celei înregistrate la nouă luni. Trendul crescător din lucrările publice va continua să producă efecte pozitive în rezultatele diviziei Instalații și Reciclare până la finalul anului 2023.
Segmentul Granule și Reciclare a avut evoluții mixte în primele 9 luni din 2023, înregistrând o cifră de afaceri de 59,8 milioane de lei, cu 44% mai puțin decât anul trecut dar o rată EBITDA de 9,2%. În timp ce presiunea materiilor prime extracomunitare s-a ameliorat în T3/2023, cererea pentru acest segment a scăzut simțitor pe fondul lipsei de comenzi în continuarea lanțului valoric. În acest climat mixt, afectat de scăderea cererii, atenția s-a îndreptat spre conservarea cotei de piață. Chiar dacă marja EBITDA a segmentului a fost de 9,2% la 9 luni 2023, comparativ cu 11,3% în primele 9 luni din 2022, nivelul poate fi considerat satisfăcător.
CITEȘTE ȘI Prețurile la cacao sunt la cel mai ridicat nivel din ultimi 44 de aniPentru segmentul Ferestre și uși vânzările interne au continuat să crească în T3/2023, ceea ce a determinat evoluții pozitive a EBITDA în valoare nominală (+47% față de T3/2022) și a marjei EBITDA (8,9% în T3/2023 față de 4,8% în T3/2022). Cu toate acestea, deși indică un trend pozitiv, creșterea nu a fost suficientă pentru a atinge niveluri similare primelor 9 luni din 2022, fiind grevată de rezultatele trimestrelor anterioare. Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 9 luni/2023 la 37 milioane de lei, cu 15% sub primele 9 luni din 2022, în timp ce EBITDA a ajuns la 151 mii de lei, cu 35% sub aceeași perioadă a anului trecut.
Segmentul de Ambalaje flexibile a înregistrat o cifră de afaceri de 33 milioane de lei, cu 17% mai mare comparativ cu primele 9 luni din 2022, pe fondul creșterii volumelor vândute. Față de primele 9 luni ale anului precedent, pierderea operațională s-a redus cu aproape 3 milioane de lei. Creșterea volumelor este mai lentă decât s-a estimat, cantitățile vândute fiind în continuare sub pragul de rentabilitate. Compania continuă să participe activ la procese competitive de achiziții pentru a atinge masa critică.
Proiectele de investiții
Conform estimărilor, TeraPlast a semnat în T3/2023 contractul de finanțare prin PNRR pentru o nouă centrală fotovoltaică. În prezent, compania așteaptă modificarea unor parametri ai investiției înainte de a demara licitația pentru proiect. Investiția urmează să devină operațională până la 30.06.2024.
Fabrica de folii stretch se află de asemenea în grafic, în această perioadă fiind demarate pregătirile pentru începerea testelor, astfel încât până la finalul anului 2023 să înceapă activitatea de producție.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Externele vor avea un Big Brother bazat pe inteligență artificială, care va monitoriza site-uri de știri, blog-uri și conturi social media de jurnaliști, celebrități și demnitariEstimări 2023
În privința rezultatelor pentru întreg anul 2023, reprezentanții Grupului așteaptă niveluri consolidate similare anului 2022 pentru principalii indicatori financiari.
Astfel, pentru anul 2023, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de 673,8 milioane de lei și o EBITDA de 56 milioane de lei, motorul Grupului fiind în continuare segmentul Instalații & Reciclare. Pentru aceeași perioadă, marja EBITDA la nivel de Grup este estimată la 8,3%, față de 7,4% la finalul anului 2022, pe fondul îmbunătățirii ușoare a marjelor și a EBITDA pentru segmentele Ferestre și Uși și Ambalaje flexibile. Efectul cererii scăzute este așteptat să continue până la finalul anului pentru segmentul Granule și Reciclare, aspect care se reflectă și în rezultatele estimate, însă care este așteptat să se amelioreze de la începutul anului viitor.
„Privind imaginea de ansamblu, ne așteptăm ca finalul de an să ne arate o stabilizare a trendului și o accelerare a ritmului de creștere. Estimăm în 2023 o creștere cu 6% a EBITDA față de 2022, rezultatele fiind influențate de evoluția prețurilor medii care diluează efectul potențial al creșterii volumelor în 2023. Credem că vom vedea în continuare evoluții pozitive ale principalilor indicatori și o îmbunătățire a profitabilității subsidiarelor. Activitatea noastră continuă într-un ritm la fel de susținut către dezvoltarea pe termen lung a Grupului TeraPlast, avem viziunea și capacitatea de a fructifica viitoarele oportunități pe care le vor aduce piețele pe care activăm atât intern, cât și pe piețele externe.” a adăugat Birta.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index) și în indicii CECE MidCap și ROTX EUR ai Bursei de Valori de la Viena.