O companie controlată de statul chinez, care a concurat pentru Ursus, vrea să preia operațiunile Heineken din China

O companie controlată de statul chinez, care a concurat pentru Ursus, vrea să preia operațiunile Heineken din China
scris 9 mar 2018

China Resources Beer, controlată de statul chinez, negociază preluarea subsidiarei din China a olandezilor de la Heineken, tranzacția fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari, potrivit surselor citate de Reuters.

China este cea mai mare piață a berii din lume. China Resources deține cea mai bine vândută bere din lume, Snow, pe care a cumpărat-o în 2016 de la Ab InBev.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania AB InBev, liderul mondial pe piața berii, a fost nevoită să renunțe la cea mai bine vândută bere din lume, Snow, pentru a putea finaliza preluarea principalului său rival, SABMiller.

Heineken este al treilea mare producător de bere la nivel mondial și a intrat în România în 2003, când a achiziționat firma Brau Union. Astăzi, Heineken este al doilea mare producător de bere din România, după Ursus Breweries, și deține patru fabrici, în Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș. Producătorul are în portofoliu branduri precum Ciuc, Bucegi, Silva, Golden Brau, dar și Gambrinus sau Amstel. 

O nouă companie a căzut: Producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători naționali, pe piață din 1994 - în faliment CITEȘTE ȘI O nouă companie a căzut: Producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători naționali, pe piață din 1994 - în faliment

Acțiunile China Resources Beer au crescut cu peste 14%, la un nivel maxim istoric, după informațiile privind posibila tranzacție.

China Resources a fost una dintre cele două companii ajunse în faza finală a licitației pentru preluarea Ursus Breweries și a celorlalte active ale SABMiller din Europa Centrală și de Est. Ursus a fost preluată de japonezii de la Asahi, tranzacția fiind finalizată anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
bere
heineken
snow
china
china resoyrces