Blackstone și Hellman & Friedman oferă 5 miliarde euro pentru proprietarul AutoScout24, printre cele mai mari site-uri de anunțuri auto din Europa. Ar fi cea mai scumpă achiziție a unei companii germane listate la bursă de către fonduri de private equity

Blackstone și Hellman & Friedman oferă 5 miliarde euro pentru proprietarul AutoScout24, printre cele mai mari site-uri de anunțuri auto din Europa. Ar fi cea mai scumpă achiziție a unei companii germane listate la bursă de către fonduri de private equity
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 feb 2019

Compania germană Scout24, operatorul platformelor de anunțuri ImmobilienScout24 și AutoScout24, unul dintre cele mai mari site-uri de anunțuri auto din Europa, a primit o ofertă de preluare din partea fondurilor americane de private equity Hellman & Friedman și Blackstone, care evaluează compania la aproape 5 miliarde de euro.

Hellman & Friedman și Blackstone au inițiat, prin intermediul holdingului Pulver BidCo, o ofertă voluntară de preluare a acțiunilor Scout24 la un preț de 46 euro pe acțiune, cu 27,4% peste cotația titlurilor din 13 decembrie, dată la care au apărut primele informații privind o potențială preluare a companiei

Urmărește-ne și pe Google News

Oferta se bucură de sprijinul conducerii Scout24 și evaluează operatorul german la 4,9 miliarde de euro. Incluzând datoriile, oferta conferă Scout24 o valoare de 5,7 miliarde de euro.

Proprietarul eMag, pe cale să preia controlul integral asupra Avito, cel mai mare site de anunțuri din Rusia CITEȘTE ȘI Proprietarul eMag, pe cale să preia controlul integral asupra Avito, cel mai mare site de anunțuri din Rusia

Ar fi cea mai scumpă achiziție a unei companii germane listate la bursă de către fonduri de private equity. Finalizarea operațiunii este condiționată, printre altele, de achiziția unei participații la Scout24 de cel puțin 50% plus o acțiune.

Acțiunile Scout24 s-au apreciat, vineri, cu 13,8% pe bursa de la Frankfurt în urma informației, până la 46,74 euro, evoluție care sugerează că unii investitori se așteaptă la o ofertă îmbunățită pentru participațiile deținute.

Compania germană a respins o ofertă anterioară de preluare, la un preț de 43,50 euro pe acțiune.

“Credem că oferta evaluează Scout24 la un multiplu mult prea redus și generează posibilitatea ca alte companii de profil să încerce să cumpere mai multe sau toate activele Scout24”, potrivit analiștilor Liberum, citați de Reuters.

Printre numele vehiculate în legătură cu o potențială achiziție a Scout24 se află Axel Springer (Germania), Schibsted (Norvegia) și grupul sud-african Naspers, proprietarul eMag.

Fondată în 1998, Scout24 operează, pe lângă ImmobilienScout24 și AutoScout24, mai multe site-uri de anunțuri publicitare, matrimoniale și financiare, atât în Germania, cât și în alte state europene.

Hellman & Friedman și Blackstone au deținut, anterior, o participație majoritară la Scout24. Cele două fonduri au achiziționat, în 2013, un pachet de 70% din acțiunile companiei de la Deutsche Telekom, pachet listat pe bursă în 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
scout24
blackstone
hellman & friedman
site anunturi auto
autoscout24
anunturi auto
preluare
oferta
private equity