Avocații care au apărat România în procesul Roșia Montană: Tribunalul Arbitral a constatat că autoritățile române și-au îndeplinit "mandatul de reglementare cât de bine au putut în circumstanțe dificile”

Avocații care au apărat România în procesul Roșia Montană: Tribunalul Arbitral a constatat că autoritățile române și-au îndeplinit "mandatul de reglementare cât de bine au putut în circumstanțe dificile”
scris 10 mar 2024

Casa de avocatură care a reprezentat România în procesul intentat de Gabriel Resources în cazul exploatării aurifere de la Roșia Montană transmite că, în decizia luată în favoarea României, Tribunalul Arbitral a „respins toate pretențiile reclamanților pe fond” și a ținut cont de „numeroasele provocări de mediu, sociale, culturale și economice cu care s-a confruntat proiectul minier”, constatând că autoritățile române și-au îndeplinit "mandatul de reglementare cât de bine au putut în aceste circumstanțe dificile".

Se arată că în dosarul deschis împotriva României la Tribunalul Arbitral de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) tribunalul a respins toate pretențiile reclamanților pe fond și a acordat „o parte substanțială din costurile de arbitraj ale României”.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Antifrauda lansează angajări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Antifrauda lansează angajări

„Gabriel Resources a susținut în cadrul arbitrajului că România a încălcat tratatul bilateral de investiții Canada-România și tratatul bilateral de investiții Regatul Unit-România, inclusiv obligația de a nu expropria investițiile fără despăgubiri. Gabriel Resources a solicitat în total aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobânzi. Ca răspuns, România a susținut că Roșia Montană Gold Corporation, consorțiul dintre Gabriel Resources și compania de stat românească Minvest, nu a reușit să îndeplinească cerințele de autorizare, în mare parte ca urmare a faptului că nu a reușit să obțină o licență socială pentruproiectul minier”, informează avocații.

Casa de avocatură subliniază, în comunicatul dat publicității, că cei trei membri ai Tribunalului au constatat că autoritățile române și-au îndeplinit mandatul de reglementare.

EXCLUSIV FOTO Alezzi a cumpărat de la Martifer un proiect imobiliar grandios chiar la intrarea în Mamaia CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Alezzi a cumpărat de la Martifer un proiect imobiliar grandios chiar la intrarea în Mamaia

„Tribunalul a luat în considerare numeroasele provocări de mediu, sociale, culturale și economice cu care s-a confruntat proiectul minier, constatând că autoritățile române și-au îndeplinit «mandatul de reglementare cât de bine au putut în aceste circumstanțe dificile». După ce a respins cererea Gabriel Resources' că România ar fi încălcat cele două tratate bilaterale de investiții, tribunalul nu a procedat la examinarea argumentelor părților cu privire la cuantumul daunelor”, se arată în comunicat.

„Cu toții ne-au creat posibilitatea de a prezenta în mod corect situația de fapt în fața tribunalului arbitral. Suntem mândri și fericiți că, după un arbitraj care a durat aproape 9 ani, am putut obține, ca rezultat al acestor imense eforturi de echipă, un rezultat prin care am evitat ca cetățenii României să suporte o povară bugetară de peste 6 miliarde de USD“, spun aceștia.

Procedura arbitrală a fost deschisă de Gabriel Resources în iulie 2015. Pe parcursul arbitrajului, părțile au făcut schimb de peste 25 de memorandumuri și au participat la două audieri principale, una între 2 și 13 decembrie 2019, care a avut ca obiect răspunderea, și una între 28 septembrie și 4 octombrie 2020, care s-a concentrat pe aspecte tehnice și de cuantum.

Nume mari - Orange, eMAG, Vodafone - se luptă pe un buget de peste 570 milioane lei al viitoarei platforme de cloud guvernamental CITEȘTE ȘI Nume mari - Orange, eMAG, Vodafone - se luptă pe un buget de peste 570 milioane lei al viitoarei platforme de cloud guvernamental

Hotărârea Arbitrală va fi publicată pe website-ul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții de pe lângă Banca Mondială (ICSID/CIRDI), după ce informațiile confidențiale vor fi anonimizate în hotărâre.

Tribunalul arbitral de la Washington a respins vineri pretențiile reclamanților în cazul Roșia Montană, companiile Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey), obligând companiile să plătească României cheltuielile de judecată, dar și dobândă.

”Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului cheltuielile de judecată ale procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc reprezentată de rata de dobânda la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri și până la plata integrală. Obligă reclamanții să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată ale acestuia în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON și  928,641.70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, așa cum este reprezentată de de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri și până la plata integrală. Respinge toate celelalte pretenții formulate de părți”, se arată în decizie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rosia montana
arbitraj rosia montana
gabriel resources
rmgc rosia montana
proiect minier aurifer rosia montana