Actualitate

Retailerii i-au spus lui Bolojan că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial, dar se vor conforma

În cadrul discuțiilor pe care premierul Bolojan le-a avut cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, reprezentanții retailerilor au arătat că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând cont de situația actuală se vor conforma unei eventuale decizii a Guvernului în această privință.

Retailerii i-au spus lui Bolojan că nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial, dar se vor conforma
Șefii Romgaz, către Guvern: Dacă ne tăiați lefurile, am putea pleca, cu riscul retrogradării companiei la junk de către agențiile de rating! Pericol pentru Neptun Deep

Conducerea executivă a companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, controlată de Ministerul Energiei, transmite Guvernului că ar putea să refuze reducerea remunerațiilor prevăzută de proiectul de modificare a legii guvernanței corporative, pe care Cabinetul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament la începutul lunii, și să plece din companie, cu riscul ca ratingul de credit al Romgaz să fie retrogradat la ″junk″ de către agențiile de profil, ceea ce ar afecta posibilitatea și costurile de finanțare a proiectului strategic Neptun Deep.

Șefii Romgaz, către Guvern: Dacă ne tăiați lefurile, am putea pleca, cu riscul retrogradării companiei la junk de către agențiile de rating! Pericol pentru Neptun Deep
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0914 +0.0010+0.02 %
1 USD4.3359 -0.0047-0.11 %
1 GBP5.8005 -0.0052-0.09 %
1 CHF5.4468 -0.0118-0.22 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read