PROFIT NEWS TV Maratonul Afacerilor Germane în România - Sebastian Metz, director general AHK România: Avem nevoie de mult mai multă atenție politică și de o schimbare a mentalității

PROFIT NEWS TV Maratonul Afacerilor Germane în România - Sebastian Metz, director general AHK România: Avem nevoie de mult mai multă atenție politică și de o schimbare a mentalității
scris 3 oct 2023

Relația comercială a României cu Germania a început cu mult înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Era începutul anilor 2000 când companiile germane făceau primii pași pe teritoriul României, urmând ca prezența acestora să crească semnificativ în următoarele decenii. În prezent, există 21.000 de firme cu capital german prezente în România, dintre care 9.500 sunt active și care au investit circa 13 miliarde de euro.

„Aceste companii angajează 250.000 de oameni care lucrează în companii germane. Așadar vorbim despre o prezență foarte puternică pe care o au companiile germane în România. (...) Când vorbim despre relațiile bilaterale între Germania și România, nu vorbim numai despre companiile germane, ci și despre multe companii românești care sunt furnizori pentru companiile germane, care au la rândul lor relații comerciale active cu alte companii germane”, spune, la Maratonul Afacerilor Germane în România organizat de PROFIT NEWS TV, Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK).

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană, ebm papst și Leoni Wiring Systems

În general, companiile germane din România produc în principal bunuri pentru industria auto.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Maratonul Back to School la Profit News TV - Nicoleta Manoilă, președinte Proacta EDU: În acest moment nu avem psihologi. Trebuie să se facă o diferență între partea formativă și cea psihoterapeutică CITEȘTE ȘI Maratonul Back to School la Profit News TV - Nicoleta Manoilă, președinte Proacta EDU: În acest moment nu avem psihologi. Trebuie să se facă o diferență între partea formativă și cea psihoterapeutică

„De menționat este și expertiza pe care angajații români o furnizează companiilor germane. Vorbim despre activități de cercetare și dezvoltare pe care companiile germane le conduc aici în România și acestea transferă expertiza, cercetarea și activitățile de dezvoltare efectuate de români, iar acest lucru poate că nu e scris în bilanțul comercial, dar este scris în schimbul economic bilateral, iar aceste servicii sunt o mare parte din relațiile economice bilaterale”, mai spune acesta.

PROFIT NEWS TV Maratonul Afacerilor Germane în România - Sebastian Metz, director general AHK România: Avem nevoie de mult mai multă atenție politică și de o schimbare a mentalității

El adaugă că un motiv principal pentru care România prezintă interes pentru companiile germane este apartenența țării la UE și la NATO. 

„La început când au venit companiile germane a fost vorba evident de un aspect legat de costuri. Producția în România era în trecut atractivă din punct de vedere costuri. Însă, acest avantaj devine din ce în ce mai mic deoarece salariile cresc, ceea ce e un lucru bun. Motivul principal pentru care companiile germane vin în continuare în România este pentru că e o țară europeană.

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Președintele Camerei Consultanților Fiscali: Premieră după mulți ani. Măsurile Guvernului bulversează atât bugetarii, cât și mediul privat. Deficitul ar trebui să fie măcar 5,5% CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Președintele Camerei Consultanților Fiscali: Premieră după mulți ani. Măsurile Guvernului bulversează atât bugetarii, cât și mediul privat. Deficitul ar trebui să fie măcar 5,5%

Vorbim despre absența taxelor vamale, despre fonduri de la UE care ajung în România și care vor îmbunătăți cadrul economic în care activează și companiile germane, iar acesta e un avantaj pe care îl are România. Și nu putem nega că apartenența la NATO este, de asemenea, un aspect foarte important pentru ca firmele germane să fie active în România”, precizează Sebastian Metz.

PROFIT NEWS TV Maratonul Afacerilor Germane în România - Sebastian Metz, director general AHK România: Avem nevoie de mult mai multă atenție politică și de o schimbare a mentalității

Pentru a crește interesul companiilor germane în România, președintele AHK afirmă că sunt necesare investiții în primul rând în autostrăzi.

„Autostrăzile au fost întotdeauna un punct slab în România, dar vedem că, în prezent, se desfășoară lucrări, se fac pași în direcția cea bună. Noi, la AHK, dorim să existe autostrăzi care să ducă și în zona Valahă și în zona de nord-est care este foarte importantă pentru a integra și conecta aceste regiuni. Majoritatea companiilor germane s-au stabilit în regiunea Transilvaniei, tocmai datorită unei conexiuni mai bune la autostrăzi. Ceea ce solicităm este cu siguranță mai multe investiții și în extinderea autostrăzilor în special în partea de sud și de est a României”, spune Sebastian Metz.

PROFIT NEWS TV Maratonul Imobiliar - Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu: Bucureștiul a depășit 1 milion de locuințe, boom de construcții în ultimii 3 ani. Noul PUG, cu port legat de Dunăre și nou aeroport CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Imobiliar - Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu: Bucureștiul a depășit 1 milion de locuințe, boom de construcții în ultimii 3 ani. Noul PUG, cu port legat de Dunăre și nou aeroport

Din 2012, în România există un cadru legal în care companiile atât germane, cât și românești pot iniția și menține programe de învățământ dual, ceea ce reprezintă „un avantaj pentru ambele părți”.

„Deja există aproximativ 33.000 de studenți în sistem la nivel național. În mare parte, programele de educație duală sunt derulate în companiile germane deoarece acestea sunt obișnuite cu sistemul, îl cunosc și știu cum să mențină o bună calitate a învățământului în acest sistem.

Dar avem nevoie de mult mai multă atenție politică acordată acestui sistem, deoarece avem nevoie de o creștere la nivel național în ceea ce privește calitatea, echipamentul și infrastructura școlară. Nu suntem la sfârșitul acestei dezvoltări, ci la început și avem nevoie de mai multă atenție politică și de fonduri pentru sistem.

De asemenea, avem nevoie și de o schimbare a mentalității față de acest sistem deoarece încă mai are o lipsă de bună reputație și trebuie să schimbăm acest lucru”, precizează acesta.

PROFIT NEWS TV Maratonul Afacerilor Germane în România - Sebastian Metz, director general AHK România: Avem nevoie de mult mai multă atenție politică și de o schimbare a mentalității

Sebastian Metz mai adaugă și că România poate miza pe energie și agricultură pentru intensificarea relațiilor economice bilaterale.

VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - CEO EVOLOR: Consumatorul nu mai cumpără fără discernământ. Competiția noastră pe piață este foarte acerbă. Avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional CITEȘTE ȘI VIDEO - PROFIT NEWS TV Maratonul Made in Romania - CEO EVOLOR: Consumatorul nu mai cumpără fără discernământ. Competiția noastră pe piață este foarte acerbă. Avem setată o strategie de ocupare a spațiilor și în retailul tradițional

„Ceea ce facem în relațiile noastre economice bilaterale este să poziționăm România ca un centru energetic, ca o locație de investiții în care energia este disponibilă și sigură pentru viitor. Iar acest avantaj este ceva ce companiile germane iau în considerare în procesul decizional privind investițiile. Acesta e cu siguranță un avantaj și o oportunitate semnificativă de a intensifica relațiile economice bilaterale.

La fel e și în domeniul agriculturii, care are un potențial imens. România e unul dintre cei mai mari producători agricoli din UE. Vedem un potențial uriaș în procesarea produselor agricole în produse alimentare”, afirmă Sebastian Metz.

viewscnt
Afla mai multe despre
sebastian metz
ahk românia